„Credinţa care tămăduieşte“ la Spitalul „Providenţa“

Boala, o afecţiune pe care, de regulă, o asociem cu durerea, dorinţa de a scăpa cât mai repede şi visul de a reveni la o viaţă „normală“. Cine şi-ar dori să fie bolnav, cine vede vreun rost în asta? Şi, mai ales, de unde vine vindecarea? Sunt întrebări la care pacienţii Spitalului „Providenţa“ au găsit un răspuns împreună cu părintele Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pe parcursul întâlnirii cu tema „Credinţa care tămăduieşte“. Evenimentul din 13 decembrie a deschis seria de dialoguri de seară, organizate în cadrul ediţiei a treia a Serilor „Providenţa“.

O zi obişnuită de marţi seară într-un spital neobişnuit. La recepţie stau pe scaune zeci de persoane. Nu aşteaptă rezultatele analizelor sau vreun tratament medicamentos, ci aşteaptă cu nerăbdare, cu freamăt de mâini şi cu lacrimi în ochi un cuvânt bun despre vindecare. Sunt aici ca să înţeleagă nu doar un diagnostic, ci să privească un tablou complet al fiinţei lor, al durerii care uneori nu macină doar trupul, ci şi sufletul. Vreme de o oră au trecut de la întristare la bucurie, de la ruşine la demnitate, de la nemulţumire la recunoştinţă. S-au întors la vârsta copilăriei şi, prin cele rostite de arhim. Hrisostom Rădăşanu, au ajuns la un sens al bolii, acolo de unde a început şi unde se şi poate încheia, la vindecare, la Dumnezeu. „Din trei zile de boală am învăţat mai mult decât din 25 de ani de sănătate“, a mărturisit părintele Hrisostom. Anul trecut, în luna septembrie, avea să fie internat în spital, situaţie în care nu mai fusese din anul 1990, de când avea doar 10 ani. Ar fi putut alege o cale din trei: să se răzvrătească, să se resemneze sau să creadă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Să creadă că această suferinţă are, dincolo de aparenţe, un scop benefic.

Nu este suficient doar să ne atingem de haina vindecării

Avea să conştientizeze că, deşi a fost sănătos timp de 25 de ani, nu a avut răgaz să valorizeze acest dar de la Dumnezeu. Atunci s-a oprit, boala i-a oferit timpul de a trage concluzii. „Dintr-o dată am devenit mai sensibil şi m-am gândit, uite, cum boala asta a scos din mine o resursă de emoţie, de credinţă, de deschidere faţă de Dumnezeu pe care eu nu o aveam până atunci“, a povestit pr. Hrisostom. A pornit pe o nouă cale, aceea de a se gândi mai cu intensitate la ce semnifică boala în viaţa unui om, la faptul că ultima soluţie pe care o alege, de obicei, bolnavul, şi anume credinţa, se practică dimpreună cu recunoştinţa şi aduce vindecare. Pe parcursul întâlnirii, invitatul a amintit de exemplul femeii cu o boală misterioasă, o scurgere de sânge de 12 ani, despre care se spune în Evanghelia dupa Matei că s-a vindecat numai cât s-a atins de haina Mântuitorului. „Femeia a făcut un calcul, a zis «mă duc, mă ating, dar El să nu ştie», căci după atâţia ani de suferinţă sunt sigur că a cârtit, îi era ruşine. Dar Domnul a întrebat cine s-a atins de El. Ce a simţit Iisus? Credinţa ei. De multe ori venim la Dumnezeu şi ne aşteptăm ca lucrurile să meargă pentru că ne atingem doar, nu pentru că avem credinţă. Ne gândim că lucrează magic, automat. Dar medicul ce ne spune? Ne dă regim, e nevoie să facem şi noi un efort“, a adăugat pr. Hrisostom.

Uneori, vindecareatrupească nu vineatunci când este mai importantă cea lăuntrică

Rugăciunea, milostenia şi iertarea, acestea sunt căile prin care omul bolnav poate creşte în credinţă până când ajunge să vadă rostul bolii sale. Să ceară vindecarea şi să Îi mulţumească Domnului pentru ea sau, dar, deopotrivă cu vindecarea trupească, să o dorească şi pe cea sufletească. „Este o poveste moralizatoare în tradiţia iudeo-creştină despre o fecioară pe nume Mariam, paralizată, pe care Hristos nu a vindecat-o în vremea când săvârşea nenumărate minuni cu alţi bolnavi. Iar Apostolii au întrebat „De ce?“. Aşa că s-au dus împreună şi au găsit-o înconjurată de mulţi oameni, ea le cânta psalmi. Şi a întrebat-o Hristos dacă vrea să se vindece şi ea a spus «nu», pentru că îşi făcea datoria, păstra conştiinţa naţională religioasă a evreilor. Vedeţi, ea avea credinţă, dar nu o vindeca, pentru că nu era de folos“, a menţionat pr. Hrisostom Rădăşanu. Trupul, asemănat cu o maşină, avea rolul de a ajuta sufletul să crească tot mai mult în iubire şi dărnicie faţă de oameni şi faţă de Domnul.

La spital nu se îndreaptă doar spatele

Doamna Silvia este una dintre pacientele pentru care boala nu a adus doar un pumn de medicamente. „Eu aici am fost la capelă, aici m-am rugat, m-am împărtăşit. Am mai fost în alte spitale, dar vă spun, ce am trăit eu aici nu se compară“, a spus pacienta. Nici doamna Virginia nu a venit să îşi îndrepte doar spatele. Ultima dată fusese internată într-un spital acum 24 de ani, când a născut cel de-al patrulea copil, tot în prag de sărbători. „Poate că nu facem ceea ce trebuie, cu voie sau fără de voie, iar Dumnezeu ne dă, ca să ne îndrepte, cum a spus şi părintele. Şi mă gândesc dintotdeauna că dacă se întâmplă ceva, atunci e pentru că am făcut eu ceva şi trebuie văzut. Există multe necazuri în lume, e nevoie să fim mai puternici, să avem mai multă credinţă şi să ne rugăm mai mult“, a precizat doamna Virginia. Toţi au rămas cu gândul că, atât în spital, cât şi în Biserică, Domnul lucrează pentru vindecarea lor, povestea fiecăruia dintre pacienţi fiind pentru El una bine cunoscută.

Serile „Providenţa“,prilej de comuniune

„Cred că boala are în componenţa ei latura această spirituală mai mult decât ne dăm noi seama. Şi e foarte important să înţelegem pedagogia bolii şi ceea ce vrea să ne spună Dumnezeu prin ea. Astfel încât, de multe ori, pentru mine nu mai este importantă vindecarea, ci ceea ce învaţă pacientul din boală“, a declarat dr. Eugen Gazzi, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului „Providenţa“. Menite să aducă în atenţia persoanelor internate şi aspectele care nu pot fi văzute la microscop sau prin radiografii, Serile „Providenţa“ sunt la cea de-a III-a ediţie, fiind iniţiate în anul 2015. „Sunt foarte necesare, utile, iubite, pentru că ne leagă, realizează acea comuniune de care avem nevoie între angajaţi, între pacienţi şi între noi toţi“, a explicat ing. Marinel Talpeş, directorul Spitalului „Providenţa“.

Anul acesta Serile „Providenţa“ au debutat printr-o priveghere la Capela „Sfânta Treime“ din cadrul unităţii medicale, în cinstea Sfântului Spiridon, răspunsurile la strană fiind oferite de către membrii ASCOR şi ATOR.