„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Cu bucurie şi nădejde, la racla Sfintei Parascheva
Copii, tineri şi bătrâni s-au aşezat la rândul format în preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Andreea are 6 ani şi a venit din Brăila împreună cu părinţii. După mai bine de şapte ore de stat la rând, ea ne-a spus că a venit la Sfânta Parascheva, unde s-a rugat „să fie sănătoasă“.
Un alt pelerin din Dâmboviţa ne-a mărturisit că Sfânta Parascheva reprezintă o bucurie foarte mare: „Am stat la rând nouă ore. Pelerinajul este deosebit de important pentru liniştea sufletească. Vom reveni la Iaşi şi în anii următori“. Ostenită de orele petrecute la rândul Sfintei Parascheva, sprijinită de o cârjă, o credincioasă trecută de 70 de ani ne-a relatat: „Vin în primul rând pentru sănătate. Deşi am probleme de sănătate, nu pot să nu vin la Sfânta Parascheva pentru a-i mulţumi că m-a ajutat prin rugăciunile pe care le-a înălţat la Tronul Preasfintei Treimi. Sunt singură şi nu am decât două nepoate. Atât timp cât Bunul Dumnezeu îmi va da sănătate, sper să vin la Iaşi pentru a mă închina la racla Sfintei Parascheva. Mă rog să fiu sănătoasă pentru a mă pregăti pentru viaţa viitoare şi pentru a mă bucura în continuare de o sfântă slujbă“. Fiecare pelerin vine cu propriul său gând la Sfânta Parascheva. Toate cererile, bucuriile şi mulţumirile sunt aşezate smerit la racla Cuvioasei, cea mult folositoare.