„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Cu cine ne-am petrecut vacanţa
Tinerii merită totul! Timpul, atenţia, încrederea, aprecierea şi disponibilitatea celor mai mari ca ei. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care aceştia le pot acorda generaţiei de înfăptuitori ai zilei de mâine.Iar tinerii au nevoie de acestea.
În perioada 6-8 februarie 2018, părinţii Ciprian Strâmbu şi Marius Pîjîn, coordonatori ai filialelor Zoiţani şi Flămânzi ale Asociaţiei Tineretului Ortodox din România (ATOR), alături de părintele George Anăstăsoae, au însoţit un număr de 35 de tineri din aceste filiale botoşănene în „Excursia Zăpezii". Această excursie a pornit ca o iniţiativă a tinerilor de a petrece într-un mod plăcut şi folositor vacanţa intersemestrială şi ca un prilej de a întări prietenia dintre membrii acestor două filiale ATOR. Debutul călătoriei s-a făcut în Cetatea Sucevei, la moaştele Sf. Mc. Ioan cel Nou, un sfânt tânăr ocrotitor al tinerilor doritori de sfinţenie. Din biserică tinerii au păşit în Muzeul de Istorie şi în Planetariul din Suceava pentru a adăuga noi cunoştinţe de cultură generală, atât de necesare formării lor. Cele trei zile de bucurie i-au adunat pe tineri în jurul Sfintei Mănăstiri Putna, unde au fost găzduiţi cu atâta bunătate de părintele stareţ arhim. Melchisedec Velnic. Ziua de miercuri, 7 februarie, a fost o coincidenţă binecuvântată întrucât aceasta este ziua de pomenire a naşterii celui de al cincilea patriarh al României, PF Teoctist, iar tinerii botoşăneni au participat la Sfânta Liturghie în această mănăstire, care îl are pe patriarhul botoşănean în pomelnicul ctitorilor. Sfânta Liturghie slujită în ctitoria ştefaniană i-a adunat pe tineri laolaltă şi în jurul lui Hristos, iar sfinţii acestor meleaguri le-au vorbit prin părintele Gherasim care i-a călăuzit pe tineri într-o călătorie prin istorie şi cunoaşterea adevărului de neam şi credinţă.
Vremea frumoasă cu zăpadă îmbelşugată i-a încurajat pe tineri să urce pe Dealul Crucii de la Putna, unde, la ceas de înserare, au admirat întinderile de la poalele acestuia, şi-au imaginat drumul trasat de săgeata Sfântului Voievod până în inima viitorului locaş de închinare, au adus slavă lui Dumnezeu şi au respirat o vreme „aerul rugăciunii inimii". Deşi frânţi şi flămânzi, tinerii au avut puterea şi bucuria de a sta la taifas cu părintele Hrisostom, care cu dulce glas le-a vorbit acestora despre ce înseamnă a construi o relaţie cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu sinele, despre atenţia pe care o relaţie o necesită şi i-a îndemnat ca în toate să nu uite esenţialul. O relaţie presupune în primul rând întâlnirea. De aceea avem nevoie să mergem la biserică, pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, a mai spus părintele.
În ultima zi, după ce au luat binecuvântare şi de la Sfinţii Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, drumul tinerilor botoşăneni s-a croit către pârtia din Gura Humorului, zăpada de acolo fiind o gazdă darnică şi primitoare. Bucuroşi de atâtea daruri frumoase pe care Dăruitorul tuturor le-a revărsat asupra lor în aceste trei zile, tinerii s-au întors la vatra părintească purtând în inimă dorinţa de a reveni pe aceste meleaguri încărcate de sfinţenie, adevăr şi istorie. Sfânta Mănăstire Putna este o „Vrâncioaie" care şi-i pune pe fiii ei, pe părinţii monahi, spre folosul Moldovei lui Ştefan.
Dacă vor fi întrebaţi cu cine şi-au petrecut tinerii din filialele Zoiţani şi Flămânzi ale ATOR vacanţa intersemestrială, ei vor spune: cu prietenii. Cu prietenii din cealaltă filială, cu prietenii monahi din Sfânta Mănăstire Putna, cu Sfinţii prieteni Iacob Putneanul, Sila, Paisie şi Natan şi cu veşnicul Prieten, Hristos Domnul nostru.