Cum se dobândeşte viaţa duhovnicească

De ne-am putea îndrepta viaţa noastră interioară doar cu o singură dorinţă şi totul să se făptuiască, în felul cel mai bun, sau să rosteşti un cuvânt şi totul să se împlinească pe dată, atunci nu te-ai mai tulbura aşa. Atunci totul s-ar întâmpla în modul cel mai fericit, fără ca măcar să o doreşti. Totuşi, astfel este legea vieţii morale libere, cu atât mai mult cu cât firea ei e stricată, încât este nevoie de întărire neclintită. Ai nevoie de ajutor îndreptător, dar încă mai trebuie să te străduieşti şi să lupţi, şi lupta cu tine este mai presus de toate.

Ai luat hotărârea fermă de a sluji lui Dumnezeu şi de a-I aparţine numai Lui de acum încolo. Taina Spovedaniei sau a Pocăinţei ţi-a adus iertare în toate şi ai apărut curată în faţa lui Dumnezeu. Sfânta Împărtăşanie te-a adus în cea mai strânsă unire cu Domnul, sau a înnoit această comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos, şi te-a îndestulat cu toată puterea de care ai nevoie. Iată că eşti gata de lucru.

Viaţa noastră interioară niciodată nu poate fi orânduită dintr-o dată. Este necesar să te străduieşti întotdeauna să lucrezi asupra ta însăţi, asupra fiinţei interioare, prin dobândirea gândului bun şi a harului prin Sfintele Taine. Această trudă şi nevoinţă este îndreptată spre a distruge neorânduiala dinlăuntru; în locul acesteia se pune buna-rânduială şi armonia, după care urmează pacea lăuntrică şi o stare de bucurie a inimii fără de sfârşit.

Asta trebuie să faci de acum înainte! Totuşi, nu te gândi că pentru aceasta trebuie să refaci totul, sau să te încingi cu tot felul de reguli. Absolut nu. Două sau trei reguli mici, două sau trei îndreptări, este tot ce-ţi trebuie.

Cauza neorânduielii se află în duhul nostru care şi-a pierdut temelia originară

Înlăuntru este neorânduială; ştii asta din experienţă. Trebuie să o distrugi; tu asta vrei, şi te-ai hotărât să faci asa. Începe prin îndepărtarea imediată a cauzei acestei neorânduieli. Cauza neorânduielii se află în duhul nostru care şi-a pierdut temelia originară. Întemeierea sa este în Dumnezeu. Duhul ajunge la temelia sa prin aducerea-aminte de Dumnezeu. Astfel, primul lucru este acesta: necesitatea de a căpăta obiceiul să-ţi aduci aminte de Dumnezeu neîncetat, cu frică şi cu smerenie. Ţi-am scris data trecută despre asta şi ai fost de acord. Ştii ce metodă trebuie să foloseşti pentru asta şi deja ai început. Dumnezeu să te binecuvânteze! Şi să continui această străduinţă nestingherit. Să fii cu Dumnezeu, indiferent ce faci; şi îndreptează-te spre El cu toată mintea ta, încercând să te porţi ca şi cum ai fi în faţa unui rege. În curând vei căpăta acest obicei. Dacă împlineşti această regulă mică în mod conştient, aceasta va reduce confuzia interioară şi, deşi vor fi întreruperi, uneori sub forma gândurilor trândave şi inutile, sau alteori sub forma emoţiilor şi poftelor necuvenite, vei observa imediat această greşeală şi vei izgoni aceşti musafiri nepoftiţi, grăbindu-te de fiecare dată să înnoieşti scopul unic al minţii, cu privire la Unul Dumnezeu.

Să ai mintea luminată! Apucă-te de aceasta cu mai multă râvnă, continuă fără să te îndoieşti, şi vei dobândi în curând ceea ce cauţi. Gândul evlavios Într-Unul Dumnezeu se va statornici, şi odată cu El va veni şi pacea interioară. Asta se va întâmpla în curând; totuşi, nu peste o zi sau două. Aceste lucruri necesită poate câteva luni. Alteori durează ani! Roagă-te Domnului şi El Însuşi te va ajuta. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi, Editura Bunavestire, p. 197-198)

Aşa să fii om între oameni

Dacă vrei, fiule, să locuieşti între oameni, trebuie să fii atent la următoarele lucruri: Să nu osândeşti pe nimeni niciodată, să nu râzi de cineva, să nu te mânii, să nu dispreţuieşti, păzeşte-te mult să nu zici: „Cutare trăieşte în păcate sau cutare face desfrâu”, căci aceasta înseamnă: Să nu judecaţi!

Pe toţi oamenii să-i vezi cu aceiaşi ochi, cu aceeaşi dispoziţie, cu acelaşi gând, cu inimă simplă. Pe toţi să-i ai ca pe Hristos. Nu-ţi pleca urechea la omul care osândeşte pe alţii, nu te bucura şi nu încuviinţa cele ce zice, ci tine-ţi gura închisă şi fii, adică, zăbavnic la vorbă şi grabnic la rugăciune.

Dar nici pe cel ce judecă pe altul să nu-l osândeşti întru tine. Chiar dacă el face un lucru rău, tu vezi-ţi lipsurile tale şi osândeşte-te numai pe tine însuţi (…)

Trebuie apoi să mai ai în vedere şi un lucru: niciodată să nu fii mulţumit cu lucrurile tale cele bune, nici să te încrezi în tine din pricina lor. Nu ştii dacă sunt plăcute sau neprimite înaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine să ai în El încrederea ta şi în puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, câte păcate facem noi şi nu le ştim! Când vezi pe aproapele tău greşind, tu să pui asupra ta greşeala lui. Chiar dacă cineva te ocărăşte, te osândeşte, sau te dispreţuieşte până la înjosire, tu smereşte-ţi gândurile şi osândeşte-te pe tine însuţi ca păcătos şi nevrednic de a trăi. Deci, prin toate acestea, vei dobândi îndreptare şi mântuire…

Dăruieşte-te pe sine-ţi cu totul lui Dumnezeu, grijindu-te numai de suflet, şi El va avea grijă de trebuinţele tale cele trupeşti. Fiindcă, oricât te-ai îngriji de trup în această viaţă, nu poţi adăuga la statul tău un cot. Ce folos avem de la lucrurile lumii, chiar dacă am izbuti să le adunăm pe toate în magaziile noastre? La sfârşitul vieţii toate rămân aici, şi noi, goi de toată virtutea, ne sălăşluim în groapă. Ce câştig material ne poate mântui atunci? Desigur, nici unul; ci ne va înconjura pretutindeni vaiul, durerea şi iadul cel veşnic.

Să ne rugăm neîncetat, cu atenţie şi linişte. Gândeşte-te, fiule, şi pune bine în inima ta toate cele ce-ţi spun; leapădă grijile şi trăieşte înţelepţeşte şi bine plăcut Dumnezeului tău. (Un episcop ascet. Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 149-152)