„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Curs de medicină creştină pentru 200 de participanţi
În zilele de 3-4 noiembrie 2018, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat un curs de medicină creştină şi o conferinţă cu prof. dr. Pavel Chirilă. În cele două zile ale cursului au fost aproximativ 200 de participanţi din toate domeniile, cu precădere din domeniul medical, unii dintre ei venind de departe, de la Suceava, Bacău sau Vaslui. De asemenea, în cea de a doua zi, Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan a găzduit sute de participanţi la conferinţa cu tema „Cauzele spirituale ale bolilor”, susţinută de domnul doctor, ca o încununare a cursului de medicină creştină.
Termenul de „medicină creştină” îmbină armonios două aspecte esenţiale: sănătatea trupului pentru viaţa aceasta pământească şi sănătatea sufletului, o pregătire pentru viaţa cea veşnică. Ambele sunt la fel de importante şi pentru fiecare dintre ele este bine să acordăm o atenţie sporită. Între suflet şi trup există o strânsă legătură şi intercondiţionare, astfel încât multe cauze ale bolilor sufleteşti pot fi descoperite ca fiind cauze şi ale bolilor trupeşti. În cadrul conferinţei, domnul doctor ne-a prezentat numeroase cauze şi exemple din Vechiul şi din Noul Testament. Mântuitorul S-a adresat bolnavilor după ce i-a vindecat: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Rugăciunea, postul, iubirea şi virtuţile nu de puţine ori s-au dovedit a fi soluţii chiar şi pentru vindecarea trupului şi, mai ales, pentru prevenirea multor boli şi suferinţe.
Sperăm că atât cursul, cât şi conferinţa vor fi de folos celor prezenţi, celor care le-au urmărit de departe prin intermediul Doxologiei Media şi celor care au înţeles sfaturile şi recomandările oferite de prof. dr. Pavel Chirilă cu privire la un mod de viaţă sănătos din punct de vedere trupesc, dar mai ales din punct de vedere sufletesc sau spiritual. Mulţumim pe această cale domnului doctor Pavel Chirilă, dar şi doamnei preotese Ştefana Barna de la Paraclisul studenţesc „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” - Talpalari care au ajutat la organizarea acestui eveniment.