De ce citim?

Prin cuvintele „Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor“, Miron Costin pare să fi definit activitatea de a citi ca o zăbavă. La o primă lectură, termenul indică pentru contemporanii noştri o îndeletnicire făcută încet, tărăgănat, ca un amuzament, ceea ce poate fi în regulă doar pentru o categorie de cetăţeni marginali, distraţi, lipsiţi de simţ practic, nicidecum pentru cei care produc cash flow, sunt înregimentaţi în ritmul nebun al economiei de piaţă, îşi organizează viaţa/zilele după deadline-uri, urmărind cu grijă să fie mereu eficienţi. Prin urmare, pentru aceştia cititul nu ar fi ceva serios şi nicidecum de folos!

Şi totuşi, Miron Costin (1633-1691) avea dreptate, pentru că termenul zăbavă în­sem­na atunci ocupaţie, trea­bă. Astăzi este apreciată agi­ta­ţia, mişcarea dintr-un loc în altul, care lasă impresia că se munceşte. Însă, calitatea, greutatea, valoarea muncii se evidenţiază atunci când cel care acţionează are o substanţă du­blată de cultură, indiferent de ceea ce face. Un om bine pre­gă­tit, cult, spiritual, care are un sistem de valori morale după care se conduce şi trăieşte, nu va putea fi manipulat şi înşelat. Iar toate acestea se obţin în mare parte şi prin lectura fă­cută la vremea potrivită.

Tocmai acest cuvânt vechi - zăbavă, cu toate nuanţele lui căpătate în timp, mi se pare că face din ideea cronicarului mol­dovean o descriere extrem de generoasă şi profundă a cititului cărţilor. Din faptul de a sta (a zăbovi) şi a întârzia asupra unei cărţi ies toate foloasele acestei ocupaţii frumoase. De pildă, îmbogăţirea vocabularului. Apreciem cu toţii pe cei ca­re dovedesc elocvenţă şi elo­cinţă, pentru că reuşesc să se facă înţeleşi, să transmită cu măiestrie şi limpezime un mesaj, o indicaţie, un sfat, iar lucrul acesta se obţine prin lecturi susţinute. Cu cât ştim semnificaţia mai multor cuvinte şi concepte, cu atât reuşim să ne nuanţăm limbajul şi să exprimăm mai clar ceea ce vrem să transmitem, dar, în egală măsură, şi să înţelegem mai mult şi mai în adânc ceea ce vedem şi auzim. La acest lucru (între altele) se referea Witt­genstein când spunea că „Li­mitele lumii mele sunt limitele limbii mele“.

Apoi, prin citit acumulăm informaţii. Şi nu mă refer doar la parcurgerea zilnică a ştirilor din ziare, a articolelor şi ana­lizelor din reviste, ceea ce are un rost practic pentru orice om care vrea să fie conectat la evenimentele vremii. Şi nici la procesul informării în domeniul profesional. Mă refer la perioada copilăriei şi a tinereţii, la acea perioadă absolut minunată, care e prin excelenţă vârsta acumulărilor de toate felurile. La faptul de a ŞTI lucruri legate de oameni, de viaţă, de trecut, de univers, de iu­bire, de războaie, de Dumne­zeu, de neputinţe, de bucurie, de fascinaţia gândirii umane şi aşa mai departe. Cu cât un copil creşte, cu atât nevoia de a şti devine mai mare, se diversifică, se canalizează, se nuan­ţea­ză. Cititul oferă cea mai extraordinară şansă de a vedea lumi pe care nu avem nicio şansă să le atingem. Putem călători oriunde, indiferent cât de departe, cât de periculos sau cât de fanstastică/fabuloasă ar părea să fie pentru realitatea concretă. Odată deschisă o carte, se produce miracolul in­trării într-un univers de care nici nu ne închipuiam că ar putea măcar să existe.

Apoi, cititul ne pune în contact cu idei geniale. Prin lectură avem şansa să intrăm în intimitatea procesului de gândire al unora dintre cele mai strălucite minţi pe care le-a avut omenirea. Ceea ce în­seam­nă, pe de o parte, că e un adevărat privilegiu să ştim ce au scris Platon, Sfântul Gri­gorie Palama, Goethe, Emines­cu sau Garcia Marquez – ca să dau doar câteva nume -, şi să fim purtaţi în cotloanele unor lumi care ne-au devenit astfel accesibile prin ei şi, pe de altă parte, că învăţăm să gândim noi înşine, că suntem stimulaţi şi ajutaţi să medităm, că ne impregnăm de ideile lor pentru ca, uşor-uşor, să ne definim intelectual.

Lectura ne îmbogăţeşte mintea şi sufletul. Este greu de crezut că putem să trăim toate poveştile de dragoste din lume, să ne aventurăm pe cei mai semeţi munţi, să mângâiem urşi polari şi să alergăm după pinguini, să rămânem muţi de admiraţie la vederea unor cactuşi înfloriţi în pustietatea nisipoasă, să îndreptăm arma împotriva piraţilor sau a duş­manului ţării şamd, dar prin cititul cărţilor scrise exemplar avem toate şansele să plonjăm oricând în acele reali­tăţi şi să trăim tot felul de emo­ţii: de la bucurie, frică, spe­ran­ţă, dra­goste, la curaj, exaltare, curio­zi­­tate sau nefericire.

Cărţile consemnează, de regulă, ceea ce merită, deci în ele găsim modele. Dacă familia sau comunitatea în care trăim nu ne oferă modele, din cărţi putem afla ce diversă e lumea, câte tipologii umane existe, cât de interesanţi sau de josnici pot fi oamenii. Luând cunoştinţă de acestea, ne putem lăsa influenţaţi

Cititul ne înnobilează chipul şi ne înfrumuseţează privirea. Trăirile care însoţesc actul lecturii se imprimă, cu timpul, pe chipul celui care citeşte, dând mărturie despre mintea lui curioasă şi mereu în căutare de hrană/idei/poveşti. Privirea a­plecată asupra paginilor, frun­­tea concentrată, pulsul ri­dicat, inima fremătândă, ne­răb­darea de a trece mai depar­te vor săpa şi trasa linii în fi­zio­nomia cititorului, care-i dau o expresivitate proprie, aparte, specifică. Iar sufletul lui va fi modelat aşa cum apa unui râu modelea­ză cu delicateţe piatra, îndulcindu-i marginile.