De la teologia megafoanelor, la cea a „impozitelor mele“!

Ce vină avem noi că ştim să chivernisim puţinul primit?! Că, atunci când aleşii dv. închideau spitale, Biserica, în totul ei, construia spitale, policlinici, cabinete medicale, farmacii?

„Impozitul meu“, „Guvernul meu“ sunt sintagme care, de un an încoace, sunt la modă. Dar nu asta este problema.

Cu ceva timp în urmă, domnul Cristian Bădiliţă a postat pe pagina lui de facebook un articol plin de venin la adresa Sfântului Sinod. Ştiut este faptul că, de obicei, fiecare scoate din prisosul inimii ceea ce are.

„Frate, ai uitat că până mai ieri Biserica ţi-a fost adăpost?!“

Îmi amintesc că, înainte de ’90, pe la mănăstirile noastre se perindau mulţi istorici, scriitori, poeţi; unii pentru câteva zile, alţii pentru o săptămână sau două, iar alţii, de multe ori, uitau să mai plece. Dintre toţi, mi-a atras atenţia un scriitor, profesor de meserie, care îşi petrecea vacanţele, împreună cu familia, la Mănăstirea Putna. În timpul săptămânii, profesorul scria, iar în duminici şi sărbători îmbrăca stiharul diaconesc şi, cu binecuvântarea stareţului, predica credincioşilor prezenţi. După o lună şi mai bine de rodnică activitate în cele ale scrisului, ilustrul scriitor îşi lua familia şi se muta într-o altă mănăstire - fie la Neamţ, fie la Sihăstria, fie la Bistriţa, fie trecea munţii în Ardeal. Dar, ce să vezi?! După Revoluţie, domnia sa, într-un moment de rătăcire, a început să critice ierarhia BOR. Şi, după mai multe apariţii televizate, l-a sunat Patriarhul de atunci şi l-a întrebat: „Frate - că aşa îi plăcea lui să i se spună -, ai uitat că până mai ieri Biserica ţi-a fost adăpost?!“. Mâhnirea Patriarhului n-a rămas fără de răspuns pentru că „fratele“, la câteva zile după acea convorbire, a trecut printr-o suferinţă ireversibilă. Este adevărat că ulterior, „fratele“, pe fondul suferinţei, şi-a pus puţină cenuşă în cap, revenindu-şi în sine.

Citind articolul, i-aş adresa aceeaşi întrebare domnului Cristian Bădiliţă, gândindu-mă şi la faptul că, până mai ieri, domnia sa a făcut parte din strana BOR, publicându-şi opera de referinţă cu sprijinul unor ierarhi din Sinodul BOR. Să-i fi venit această supărare, ce nu-i mai trece, pe fondul refuzului respectivilor ierarhi de a-l mai susţine financiar, sau o fi având şi alte motive?! Dumnezeu ştie! Adevărul este că îl chinuie de câţiva ani un duh pitonicesc de ură şi răzbunare, ce-l determină să profereze cuvinte calomnioase şi jignitoare la adresa clerului BOR, în general, şi a Sfântului Sinod, în special.

Ce vină o fi având Sfântul Sinod dacă parte din banii proveniţi din impozitele cetăţenilor va fi ajuns - sau urmează să ajungă - la vreun preot ortodox, canonic hirotonit?! Sigur, şi noi ne-am dori ca banii proveniţi din impozitele clericilor şi ale Bisericii să nu ajungă la vreo fabrică de muniţie, de tancuri sau rachete; dar, dacă cumva vor fi ajuns sau sunt în curs să ajungă, ce putem noi face?!

Afirmaţia domnului Cristian Bădiliţă, cum că ierarhii Sfântului Sinod ar distruge România, mi se pare o afirmaţie de om turmentat de veninul frustrărilor şi nicidecum a unui cărturar cu pretenţii. Răsfoind paginile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române se poate constata ce rol şi rost a avut Ierarhia Bisericii în viaţa socială, culturală şi spirituală a poporului român, de la formarea lui şi până în prezent.

De unde şi până unde îşi permite acest domn intelectual să afirme că preoţii noştri nu ar şti să scrie corect româneşte, când cei mai mulţi dintre ei au studii superioare?! Şi apoi, dacă e să o luăm după studii, nu prea îmi amintesc ca Iisus Hristos să fi acordat o atenţie aşa de mare pregătirii apostolilor care, sărăcuţii de ei, nu frecventaseră cursurile vreunei universităţi de prestigiu. Iisus Hristos Însuşi nu frecventase, ca Om, nicio universitate. Ca Dumnezeu, le absolvise pe toate! Ce şcoală a absolvit Sfântul Antonie cel Mare?! Dar Sfântul Gherasim de la Iordan?! Dar Sfântul Serafim de Sarov?! Niciuna! Nu ştiau nici să scrie şi nici să citească, dar, graţie sfinţeniei vieţii lor, Sfântul Antonie cel Mare trecea Nilul călare pe un crocodil, Sfântul Gherasim de la Iordan a stat în anturajul unui leu, iar Sfântul Serafim de Sarov în anturajul unui urs. Ce şcoală a absolvit Socrate?! Niciuna! Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre filosofii antici făcându-se abstracţie de acest filosof şi de ucenicii lui peripatetici.

Ca să-l parafrazăm pe Sfântul Apostol Pavel: nu toţi sunt scriitori (I Corinteni 12, 27-31). Hei, şi, la urma urmei, dacă sunteţi aşa de obsedat de şcoli, am să le recomand clericilor noştri să ia nişte cursuri de limba română de la tehnocraţii care ne conduc, şcoliţi prin străinătăţuri. Însă, până atunci, hai să nu ne mai ascundem după diplome, domnule Cristian Bădiliţă, că dacă nu ai caracter şi bun-simţ şi, peste toate, credinţă în Dumnezeu, degeaba ai diplome.

Patrimoniul Bisericii s-a apărat cu jertfă şi pe timp de pace, şi pe timp de război

Că Biserica este „un Imperiu mai bogat decât România“ s-ar putea să fie adevărat. Biserica are un patrimoniu cultural şi spiritual de-a dreptul impresionant, de o valoare inestimabilă. Am să dau un singur exemplu. În anul 1924, francezii - că tot sunt aduşi ca etalon de domnul Cristian Bădiliţă, în atenţia opiniei publice - ofereau pentru acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop (o broderie realizată în Mănăstirea Putna şi păstrată în muzeul acesteia), întreg bugetul României pe trei ani. Dar atâtea alte multe odoare care se păstrează în muzeele şi depozitele mănăstirilor şi parohiilor din Ţară, cărora li se adaugă bisericile de la Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Humor, Dragomirna, „Trei Ierarhi“ din Iaşi ş.a., nu-i aşa, ar costa ceva?! Numai că Biserica, respectiv clerul, nu şi-a vândut bogăţiile culturale şi spirituale, cum au vândut aleşii domnului Cristian Bădiliţă Ţara pe bucăţi! Înainte de â89, România era vizitată de zeci de mii de pelerini, acum numărul lor s-a împuţinat semnificativ. Iar cei care vin fac asta ca să vadă muzeele şi mănăstirile, nicidecum uzinele, fabricile şi furnalele vândute la fier vechi. Probabil că, dacă patrimoniul Bisericii ar fi fost lăsat la „buna administrare a înţelepţilor ţării“, s-ar fi ales praful; ar fi avut soarta celor enumerate mai sus. Or, patrimoniul Bisericii s-a apărat cu jertfă şi pe timp de pace, şi pe timp de război. Îmi amintesc că, atunci când tovarăşa Elena Ceauşescu a dispus să fie transferate din muzeul Mănăstirii Putna câteva odoare la Bucureşti, Preasfinţitul Gherasim Cocoşel, pe atunci stareţ al mănăstirii, i-a replicat tovarăşei, zicându-i: „Chiar dacă mi se vor tăia mâinile, eu nu voi semna scoaterea din mănăstire a acestor odoare!“. Aşa „atei“ să tot aibă Ţara, domnule Cristian Bădiliţă! Iar când la Putna şi în alte mănăstiri se vorbea, înainte de â89, despre patrimoniul cultural şi spiritual şi despre România Mare, nu auzisem de numele acestui domn. Probabil că pe atunci se pregătea în cele ale teologiei că doar, doar, va fi prins vreo parohie pe lângă Săveniul de baştină. Dar, n-a fost să fie!

Revenind... Oare cum ar fi arătat România fără acest patrimoniu al Bisericii?! Fără mănăstirile şi bisericile noastre, fără casele şi palatele domneşti construite pe lângă mănăstiri şi multe dintre ele restaurate de comunişti?! Dacă n-ar fi nici aceste valori pe care le-a creat şi le păstrează Biserica am fi, într-adevăr, goi din punct de vedere spiritual!

Dar dacă acestor proprietăţi li s-ar fi adăugat şi proprietăţile Bisericii, nu cele de la facerea ei, că aşa ar fi trebuit să fi fost expropriate sate, comune şi oraşe întregi, începând cu cele de pe timpul lui Ştefan cel Mare, atunci n-ar mai fi nevoie să cerşim mila nimănui. Ce-ar însemna proprietăţile Bisericii înainte de secularizarea lui Cuza?! Ce-ar însemna pentru Biserica din Ardeal patrimoniul dăruit de Emanuel Gojdu, de peste „opt milioane de Coroane“? Ce-ar însemna pentru Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Fondul Bisericesc de peste 200 de mii ha de pădure?! Sunt doar câteva întrebări de bun-simţ! Sigur, ar fi puţină miere şi pe pâinea preoţilor!

Aşadar, nu Biserica a jefuit Ţara, domnule Cristian Bădiliţă! Ci piatra de poticnire în dezvoltarea României a fost jaful unor aleşi de-ai dv., care au diriguit, prin vânzări oneroase, „bunul mers al Ţării“. Şi ca să vă daţi seama că sunteţi în eroare, am să vin cu date concrete. În anul 2015, Biserica a primit de la stat 0,04 miliarde pentru construirea de biserici şi 0,28 miliarde pentru salariile clerului. În acelaşi an, pentru sănătate s-au alocat 30 miliarde; pentru Ministerul Sănătăţii 7 miliarde; iar pentru CNAS 23,19 miliarde. Asta, da, împărţeală!

Ce vină avem noi că ştim să chivernisim puţinul primit?! Că, atunci când aleşii dv. închideau spitale, Biserica, în totul ei, construia spitale, policlinici, cabinete medicale, farmacii? Că nu se construiesc şcoli, mi se pare normal. Pentru cine să se mai construiască şcoli?! Închideţi cabinetele private în care se fac „întreruperi de sarcină“, ca să aveţi obiectul muncii! Să ştiţi că Biserica a construit şi construieşte şcoli şi grădiniţe. Iar despre activitatea filantropică, slavă Domnului!, aceasta, pe lângă cea liturgică, este principala preocupare a Bisericii.

Afirmaţi cum că „România arată ca un lagăr de refugiaţi sirieni din cauza acestor sutane“ şi, cu tupeul ce vă caracterizează, cereţi părintelui Răduţ Selişte: „Faceţi-vă ordine în propria curte!“, deşi scrisul năimit, prin care semănaţi, cu hărnicie, zâzanie între fraţi, dovedeşte nevoie stringentă de ordine chiar în propriul dv. suflet, bântuit nu de refugiaţii din Siria, ci de cei din ţinutul Gherghesenilor. Totodată, după recomandările dv., nu uitaţi să vă măturaţi propria curte greco-catolică, unde v-aţi angajat din 2011, că tare mă tem că vă vor trebui vreo două, trei vieţi ca să puteţi face ceva!