„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Doctorul sufletului meu - Episcopul Calinic Botoşăneanul
Se întâmpla să fie frig. Se întâmpla să fie mohorât. Se întâmpla să bată vântul rece şi nemilos. Toate acestea erau cernute în sufletul meu tânăr şi neliniştit ce zăcea în tenebre, acoperit cu deşeuri emoţionale. Căutător, dornic de idealuri, adeseori neînţeles şi cu aripa frântă, aidoma unei păsări ce învaţă să zboare, deocamdată în colivie, aşa eram de stângaci în vieţuirea mea monahală. Apoi s-a întâmplat să-mi apară, providenţial, un omofor cald şi o mantie părintească, adăpostindu-mi inima pribegită. Era blândul vlădică de la Iaşi, Calinic Botoşăneanul. Eruditul, rugătorul, misionarul şi iubitorul de slove. Dintr-un orfan şi străin pe Cale, am început să retrăiesc cu bucurie sfântă sentimentul de fiu al unui părinte duhovnicesc.
Auzisem că este „darnic" în a oferi ucenicilor mulţime de metanii şi de lecturat Filocalia - canon la spovedanie - însă, după ce am dezvelit mantia părerii celorlalţi, am descoperit lumină din Lumină. Îmi amintesc că, încă de la primele noastre întâlniri, cu multă discreţie, m-a îndemnat să am modele vrednice de urmat: Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Antonie Plămădeală şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Oameni faţă de care se putea observa că nutreşte o sinceră preţuire. Ce am mai citit, ce am mai scris, ce am mai trăit? erau alte întrebări prin care mi se diriguia formarea spirituală. Cum mi-am îndeplinit datoria de egumen, de cleric, de călugăr? Ce am să-mi reproşez? Ce vreau să îmbunătăţesc? La ce vreau să renunţ? Toate acestea şi multe altele făceau şi fac parte din anamneza duhovnicească a interviului clinic sufletesc al doctorului meu...
Ctitor şi de suflete, nu doar de biserici
Impunător, cu barba albă ca zăpada şi părul la fel de alb ca laptele curat, solemn şi cu vocea lină, Preasfinţia Sa mi-a impus nu doar respect şi solemnitate, ci a topit orice negură din sufletul meu. Mi s-a revelat atunci, asemeni unui voievod falnic, dezlipit parcă din frescele monumentale ale bisericilor istorice. Tot atunci am înţeles de ce copiii îl compară adesea la chipul blând cu „Moş Crăciun" sau „Moş Nicolae". Bunul episcop a mângâiat multe inimi rătăcite... M-a învăţat să găzduiesc în inima mea şi pe cei care m-au ajutat, şi pe cei care m-au supărat. Mult mai uşor vorbeşti unui om, dacă înveţi să vorbeşti mai întâi cu Dumnezeu. Da, inima mea datorează mult acestui om atent la arta duhovniciei, care m-a scos la liman în noaptea neagră a sufletului meu. Nu se pot uita niciodată astfel de întâmplări. Mâna care îţi şterge lacrimile este mai valoroasă decât miile de mâini care te aplaudă.
Hirotonit arhiereu la sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie 1991), a împărţit Bune Vestiri pretutindeni. Nu există preot, preoteasă, monah sau monahie ori simplu credincios care să nu fi primit înţelegere în inima Presfinţitului Părinte Calinic. Un cuvânt bun, o masă caldă, un gest de milostenie, o rugăciune de dezlegare, o carte de suflet, o icoană, un dar. Nu se poate să pleci nemângâiat din preajma sa. Ca la Pateric.
Ctitor şi de suflete, nu doar de biserici, întâlnirile cu vlădica nu pot fi şterse din memoria nimănui; o enciclopedie vie, un însetat de cultură şi un far aprins pentru cei ce rătăcesc pe Cale. Cu timp şi fără timp, nu există loc din Arhiepiscopia Iaşilor pe care vlădica să nu-l fi cercetat. Pe vremea arhipăstoriei Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, în calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a ocupat personal de programul „Nici un sat fără biserică". Astfel, s-a deplasat în toate parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, verificând stadiul lucrărilor de construcţie sau mordenizare, precum şi modul de chivernisire a fondurilor. Estetica bisericească şi-a pus amprenta în urma paşilor săi, fiind nu doar un căutător de linişti isihaste, ci şi un mare iubitor de frumuseţi nepieritoare. Iar astăzi, cu multă dăruire şi smerită cugetare, ajută în misiunea arhierească pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Peste 55 de titluri care-i aduc pe cititori mai aproape de Dumnezeu
Adeseori, alături de un sobor impresionant de preoţi dirijaţi de părintele arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, sub protia Preasfinţitului Părinte Calinic, am slujit Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu şi am putut observa cum mii de oameni din întreaga ţară veneau dornici de rugăciune şi, mai ales, să fie binecuvântaţi de rugăciunile de dezlegare rostite cu multă evlavie de către cel ce poartă cu smerenie şi demnitate numele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Slujirea sacerdotală se împleteşte cu înţelepciunea, iar chipul său luminos prinde contur ca un ornament filigranat în inimile celor care îl cunosc. Nu pot uita niciodată acea zi de duminică în care ploua cu îndrăzneală şi mulţi dintre preoţii slujitori ne adăposteam sub tâmpla bisericii istorice a mănăstirii, iar blândul şi jertfelnicul Episcop Calinic stătea ca un păstor în mijlocul oilor, acoperindu-i cu mantia rugăciunii. Atunci nu mai ştiam care sunt lacrimile cerului şi care ale muritorilor...
Iubitor de studiu şi mai ales fin călăuzitor al celor ce doresc să studieze, Preasfinţitul Părinte Calinic este el însuşi un exemplu demn de urmat. Biografia vlădicului din Cetatea Iaşilor este nu doar mare, ci şi publică. După citirea operei Preasfinţitului Calinic, ce numără peste 55 de titluri, cred că fiecare se va simţi mai bogat sufleteşte, dar şi mai responsabil faţă de sine însuşi, de aproapele său, de Dumnezeu. Şi mai ruşinat... Ori poate cu imbold.
Este iubit şi preţuit de intelectualii din întreaga Moldovă şi mai cu seamă de clericii care l-au avut în mijlocul lor, în jurul Sfântului Potir. Apreciat de mulţi sinodali pentru rugăciunile pe care inspirat le-a compus, Preasfinţitul Părinte Calinic este un vrednic ierarh care a însemnat pagini nemuritoare în istoria Bisericii Ortodoxe Române contemporane.
Nu mă simt vrednic să mă numesc ucenic al Preasfinţitului Părinte Calinic, cel care, din mila şi din darul lui Dumnezeu, îmi este duhovnic şi îndrumător spiritual, dascăl şi sfinţitor al vieţii mele. Să-l numesc prietenul sfinţilor? Ori ambasadorul celor necăjiţi? Sau poate imnograful cu peniţă de înger? Teologul veritabil? Cred că toate la un loc s-au aşezat în faţa Preasfintei Treimi, de unde îşi va primi răsplata cea veşnică gătită celor care au împlinit Porunca Iubirii atunci când Hristos, Arhiereul cel Veşnic, îl va binecuvânta pentru toate câte a lucrat în Ogorul Domnului, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire. Amin!