„Dumnezeu nu poate să locuiască într-o minte stăpânită de conştiinţa luciferică a superiorităţii faţă de ceilalţi“

Marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii a deschis seria hramurilor din acest an ale marilor mănăstiri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Astfel, vestita ctitorie a domnitorului Alexandru cel Bun -Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ - a îmbrăcat straie de sărbătoare, Sfânta Liturghie din această comunitate monahală fiind oficiată ieri de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, a avut loc slujba Aghesmei mici şi tradiţionala procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana în jurul bisericii mănăstirii.

Anul acesta, deşi temperaturile au fost foarte scăzute, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ a adunat sute de credincioşi, care au continuat bucuria prilejuită de marele praznic al Învierii şi au venit să se roage şi să mulţumească, pentru binefacerile primite, Maicii Domnului, Izvor de tămăduire pentru toţi credincioşii.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte, alături de arhim. Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, şi stareţi ai mănăstirilor din jur şi preoţi de mir. Cu prilejul marii sărbători, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, ce datează din anul 1401, a fost scoasă din incinta locaşului de cult şi a fost aşezată în curtea mănăstirii, spre închinare, pe toată durata slujbei. La Liturghia arhierească, la care au participat şi oficialităţi locale, răspunsurile la strană au fost date de o parte dintre membrii Corului „Byzantion“ din Iaşi.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Teofan a vorbit despre chemarea pe care Biserica o adresează credincioşilor în această zi de sărbătoare - aceea că fiinţa omului trebuie să devină casă a lui Dumnezeu: „Omul devine locaş al lui Dumnezeu, împărtăşindu-se din izvorul tămăduirii al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dacă găseşte la Maica Domnului modelul smereniei întruchipate. Dumnezeu nu poate să pătrundă şi să locuiască într-un om mândru, într-o inimă orgolioasă, într-o minte stăpânită de conştiinţa luciferică a superiorităţii faţă de ceilalţi. Dumnezeu a venit şi S-a aşezat în pântecele Maicii Domnului, în fiinţa cea mai smerită care a răsărit pe pământ. Şi ca omul să devină locaş al lui Dumnezeu şi să se adape din izvorul cel nesecat al tămăduirii, este chemat să se roage ca Domnul să-i dăruiască harul smereniei. Dacă dobândeşte acest har, omul primeşte liniştire interioară şi se tămăduieşte de cea mai grea boală - boala mândriei, rana orgoliului şi cele asemănătoare“.

Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana

La finalul Liturghiei, arhim. Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa, a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru împreuna-rugăciune, după care  a urmat slujba Aghesmei mici, oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la finalul căreia credincioşii prezenţi au primit binecuvântarea divină, prin stropirea cu apă sfinţită. În continuare, în glasul clopotelor şi al toacei, a avut loc procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana în jurul Bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Izvorul Tămăduirii“, de-a lungul drumului cântându-se imnul pascal „Hristos a înviat!“. Această icoană domnească este una dintre cele mai vechi din ţară, fiind aici de la începutul secolului al XV-lea.

Începuturile Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, din timpul voievodului Petru Muşat, când s-a ridicat o bisericuţă de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, voievodul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică din piatră. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat Mănăstirea Bistriţa cu câteva sate şi moşii. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana Neacşa, iar alături de ea, în anul 1432, a fost îngropat însuşi ctitorul mănăstirii, voievodul Alexandru cel Bun.