„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Elevii a cinci şcoli i-au cinstit la Mănăstirea Putna pe făuritorii Marii Uniri
Miercuri, 28 noiembrie, la Mănăstirea Putna a avut loc evenimentul „La 100 de ani de la revenire, Bucovina este lângă Ştefan cel Mare şi Sfânt”, dedicat Unirii Bucovinei cu patria-mamă din 28 noiembrie 1918. Evenimentul a fost organizat de Mănăstirea Putna, împreună cu primăriile şi şcolile din Putna, Vicovu de Jos, Bilca, Vicovu de Sus şi Straja. Elevii participanţi au primit medalii comemorative cu Unirea Bucovinei.
Pentru început, coroana reconstituită a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a fost adusă din muzeul mănăstirii şi depusă pe mormântul Voievodului, în sunetul clopotelor. A urmat slujba Parastasului pentru toţi cei care au lucrat şi s-au jertfit pentru Unirea Bucovinei şi pentru toţi făuritorii Marii Uniri.
„Acum 100 de ani, în 28 noiembrie 1918, în Sala de Marmură a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi a avut loc Congresul General al Bucovinei, care a votat Unirea cu patria-mamă. Am săvârşit slujba Parastasului şi i-am pomenit pe toţi cei care, exact acum 100 de ani, au votat Unirea Bucovinei cu Regatul României. Dacă ei nu ar fi fost, mormântul Sfântului Ştefan cel Mare şi Putna nu ar fi fost astăzi în România. Nu ar fi fost în România nici unul dintre cele 16 morminte de voievozi care au fost răpite odată cu Bucovina”, a spus părintele stareţ Melchisedec Velnic, în cuvântul de învăţătură.
La final, stareţul Putnei a avut şi un îndemn pentru tinerii şi elevii prezenţi la evenimentul comemorativ: „Nicolae Iorga a afirmat că în istoria poporului român se aud trosnind paşii lui Dumnezeu. Păşiţi, dragi elevi, împreună cu Dumnezeu, şi veţi simţi bucuria de a fi fiu adevărat al neamului! Folosiţi posibilităţile de comunicare de azi pentru a-i cunoaşte pe românii din regiunile istorice care sunt astăzi în afara graniţelor României. Când folosiţi internetul, faceţi-o cu folos, folosiţi-l şi pentru a-i cunoaşte pe aceşti fraţi şi a vorbi cu ei. Unii vă sunt chiar rude, poate mai de aproape sau mai de departe. Şi gândiţi-vă ce aţi fi aşteptat de la România şi de la românii din România dacă v-aţi fi născut în afara graniţei ţării de astăzi!”.
În continuare, pe treptele muzeului mănăstirii, elevii au prezentat un recital deosebit de emoţionat.
Gânduri ale copiilor participanţi la Putna, despre România în an centenar
„României îi dorim să aibă parte de oameni mai buni care s-o ajute să se vindece de rănile provocate. Fiindcă noi suntem ţara. Nu se poate români buni şi Românie rea! De asemenea, peste 100 de ani, strănepoţii noştri să fie la fel de mândri că sunt români, aşa cum străbunicii noştri au fost acum 100 de ani”.
„Visurile de veacuri ale românilor s-au împlinit odată, acum 100 de ani. Şi cum istoria se repetă cu bune şi cu rele, vrem să credem că noi, cei tineri, care Îi cântăm lui Dumnezeu şi neamului românesc, suntem verigi în lanţul istoriei care se repetă”.
„Ne uneşte o credinţă, ne unesc tradiţii şi obiceiuri, ne uneşte portul popular atât de vesel şi de demn, ne uneşte o limbă atât de frumoasă, vie şi puternică, asemenea unei stânci modelate de timp, ne unesc cântece vechi de veacuri pe care le-am auzit pentru prima dată în leagănele copilăriei. Să ţinem cont doar de ceea ce ne uneşte, nu de ceea ce ne desparte. Ce este o sârmă ghimpată? Nimic pentru cei care simt şi trăiesc româneşte”.
„100 de ani. 100 de motive să spunem DA Unirii!”.