„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Eroii Văii Caşinului în an centenar
În după-amiaza zilei de duminică, 29 iulie 2018, credincioşii de pe meleagurile Văii Caşinului l-au primit în mijlocul lor pe ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, s-a sfinţit un monument închinat eroilor neamului aflat în localitatea Mănăstirea Caşin. Aici, în urmă cu un secol, se jertfeau pentru credinţă, neam şi glia strămoşească sute de români. Monumentul ridicat prin strădania familiei Jitea Danuţ şi Mirela, cu sprijinul autorităţilor locale, este realizat în întregime din marmură, având placate chipurile Regelui Ferdinand, al Reginei Maria şi al generalilor Eremia Grigorescu şi Alexandru Averescu. La baza monumentului sunt inscripţionate numele eroilor din localitate căzuţi pe frontul de luptă, atât în Primul Război Mondial, cât şi în Războiul de Independenţă, în cel Balcanic şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Manifestările au continuat cu un ceremonial religios-militar, care a constat în slujba de pomenire a eroilor, depunerea de coroane şi defilirarea militarilor din Garnizoana Bacău. Festivităţile s-au încheiat cu un moment folcloric susţinut de Ansamblul „Muguraşii Văii Caşinului”. Amintim că în Cimitirul Eroilor din Mănăstirea Caşin sunt înmormântaţi peste 8.000 de eroi, dintre care doar 130 identificaţi.