„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Evenimente speciale în prima parte a Zilelor Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi
În perioada 4-8 decembrie, la Colegiul „Sfântul Nicolae“ din Iaşi au loc Zilele Colegiului, eveniment care are în centru sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae, patronul instituţiei. Evenimentele care se desfăşoară în această perioadă vizează pe de o parte direct membrii, iar pe de altă parte sunt adresate şi tuturor celor care colaborează cu voluntarii colegiului.
Zilele Colegiului au debutat cu o seară de film, organizată în data de 4 decembrie, începând cu ora 20:00. Filmul ales spre vizionare a fost „Cronicile din Narnia“, iar de acest eveniment s-a ocupat Comisia Proiecte a Colegiului „Sfântul Nicolae“. George-Antonie Şalgău, coordonator al comisiei, ne-a declarat: „Ca în fiecare an, în cadrul Zilelor Colegiului, startul îl dă seara de film, care se bucură an de an de un real succes. Dacă în anii precedenţi, prinţesele şi poveştile de Crăciun îşi găseau locul în mijlocul comunităţii noastre, anul acesta lumea fantastică din Narnia a adus magia iernii în inimile noastre. Cinefili de toate vârstele s-au ancorat în corabia noastră şi au urmărit în seara de 4 decembrie prima parte din «Cronicile din Narnia - Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul»“.
Slujbă de Priveghere unită cu Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorului spiritual
Seara zilei de 5 decembrie a fost dedicată cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae. Astfel, voluntarii au participat la slujba Privegherii unită cu Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, de părintele Sebastian Teacu şi părintele arhidiacon Adrian Florea, răspunsurile la strană fiind oferite de membrii colegiului. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost rostit un cuvânt de învăţătură tinerilor teologi despre misiunea de slujire păstorească şi aspectele pe care aceasta le implică. Acest eveniment a fost pregătit de membrii Comisiei Liturgice a colegiului, care s-au îngrijit şi de o mică expoziţie de Crăciun, amplasată la recepţia Casei de oaspeţi, lângă bradul împodobit.
Ghetuţe noi pentru copiii din satul Curături
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, voluntarii proiectului „Cutia cu papucei pentru ei“, alături de membri ai Comisiei Misionare, au vizitat Parohia cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din satul Curături, aflată în păstorirea părintelui Constantin-Nichifor Hrestic. În cadrul vizitei a fost oferită încălţăminte de iarnă pentru 19 copii provenind din familii nevoiaşe. Alături de acestea, copiii au primit şi pachete cu dulciuri.
În cadrul unui atelier de pictură, copiii, îndrumaţi de Bogdan Mohor-Obreja, voluntar al colegiului, au pictat globuri şi alte ornamente de Crăciun, acestea urmând a fi expuse la colegiu în cadrul unei expoziţii în perioada imediat următoare, iar ulterior vor fi vândute în scopul obţinerii de fonduri în vederea achiziţionării de încălţăminte pentru alţi copii.
Pe lângă această activitate, copiii din parohie au împodobit şi bradul, pe fondul colindelor cântate de membrii colegiului prezenţi la activitate. „Astăzi, copiii din parohia noastră s-au împărtăşit de bucuria pe care Sfântul Ierarh Nicolae a adus-o de ziua lui prin cei care se străduiesc să-l cinstească, imitându-l în bunătate, dăruind“, a adăugat părintele Nichifor Hrestic la finalul activităţii.
Primii colindători la colegiu
Tot de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, voluntarii, alături de coordonatori, au împodobit bradul în recepţia colegiului şi s-au pregătit pentru a-i întâmpina cum se cuvine pe primii colindători care le-au trecut pragul, elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. Aceştia au pregătit un moment artistic compus din interpretarea de versuri, colinde şi a unei scenete aparţinând dramaturgului Ion Luca Caragiale
„Elevii şi profesorii de la Seminarul Mănăstirii Neamţ au făcut o tradiţie din a veni la Colegiul «Sfântul Nicolae». Este probabil chiar un preambul pentru elevii noştri care vor veni ca viitori studenţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, aceştia fiind nişte copii foarte bine pregătiţi. Ţinem legătura cu părintele consilier Hrisostom Rădăşanu, cu directorul de la acest colegiu, domnul Mircea Meriacri, şi cu membrii colegiului. Sperăm ca an de an să încântăm sufletele tuturor colegilor şi spectatorilor noştri. Vă mulţumim din suflet că ne primiţi cu atâta căldură sufletească şi promitem că vom veni şi la anul“, a declarat doamna Elena Apetroaie, profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ.
„Zilele Colegiului «Sfântul Nicolae» reprezintă în mod cert un moment important pentru comunitatea noastră din două motive. Primul şi cel mai important este dovada de recunoştinţă pe care trebuie să o avem faţă de ocrotitorul colegiului, Sfântul Ierarh Nicolae. Al doilea motiv ţine mai ales de capacitatea noastră de a îmbina voluntariatul cu activităţile academice şi de a demonstra că cele două componente sunt complementare şi creează efecte benefice asupra întregii comunităţi“, a subliniat Mircea Meriacri, director al Colegiului „Sfântul Nicolae“.
Evenimentele au continuat aseară cu „Dialogul 15â - Biserica şi extremele politice. Lecţiile trecutului recent“, avându-l ca moderator pe domnul Lucian Cîrlan, iar ca invitaţi pe domnii Radu Preda şi Adrian-Nicolae Petcu. Astăzi, 8 decembrie, va avea loc „Seri în versuri - Amurg de toamnă“, activitate dedicată creaţiei poetului Lucian Blaga. Tot în cadrul acestui eveniment, vor fi premiaţi şi participanţii la concursul „Să redescoperim scrisoarea“.