„Familia preotului - mărturie de viaţă creştină în lumea de azi“

Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul" din Durău găzduieşte şi anul acesta conferinţele preoţeşti organizate pentru părinţii slujitori din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc, în zilele de 1-3 mai, prima conferinţă preoţească la care au participat preoţii, doamnele preotese, dar şi o parte din copiii acestora.
Inspiraţi de faptul că 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, tema generică propusă pentru lucrările conferinţei din acest an este „Familia preotului - mărturie de viaţă creştină în lumea de azi".

Invitatul întâlnirii a fost Demostene Andronescu, unul dintre poeţii mărturisitori ai temniţelor comuniste. A petrecut la Jilava, Gherla şi Aiud 12 ani, din 1952 până în august 1964. L-am invitat pentru a afla mai multe despre ce a fost „acolo", dar şi pentru a ne inspira în depăşirea momentelor grele cu care ne confruntăm fiecare. Cum au reuşit să îndure durerea torturii, cum au reuşit să îndure foamea trăind ani de zile cu doar 6-700 de calorii pe zi? Cum au reuşit să ierte pe cei ce i-au „turnat", sau pe torţionarii care i-au chinuit? Demostene Andronescu a relatat în cele 90 de minute întâmplări greu de crezut astăzi, întâlniri cu oameni ce şi-au arătat înţelepciunea şi sfinţenia în condiţiile extreme ale temniţelor.

În timpul primei sesiuni de lucru, părinţii parohi au răspuns la întrebările: Ce anume i-a ajutat pe mărturisitori creştini din temniţe să reziste presiunilor făcute de regimul ateu? Cum s-au ajutat reciproc mărturisitorii întemniţaţi? Ce rol a avut comuniunea de credinţă în închisori şi cum s-a manifestat?

S-au lansat şi întrebările: Care sunt presiunile exterioare resimţite de familia preotului astăzi? Ce presiuni interioare trăieşte preotul de azi şi cum afectează acestea conştiinţa lui creştină şi preoţească? Cum poate fi conştiinţa creştină a mărturisitorului răspuns la presiunile de azi?

Într-o altă sesiune, intitulată Mărturii şi evocări de viaţă pastorală din perioada comunistă, preoţii cu mai mulţi ani de preoţie ce au slujit şi în regimul trecut au relatat situaţii de viaţă şi încercări cu care s-au confruntat personal sau pe care le-au auzit de la colegii lor.

În sesiunile ce au urmat s-au analizat: „Factorii care au ajutat familia preotului să-şi păstreze şi să-şi exprime credinţa în contextul persecuţiei comuniste", „Dificultăţile majore ale familiei preotului persecutate în regimul comunist", „Impactul suferinţei familiei preotului asupra parohienilor", dar s-a vorbit şi despre „Jertfa familiei preotului în perioada comunistă - paradigmă pentru conduita familiei preotului de azi". Care au fost avantajele şi dezavantajele familiei preotului în perioada comunistă? Care au fost motivele pentru care preoţii din trecut/prezent au renunţat/ar putea renunţa la mărturisirea credinţei? Cum valorizăm timpul şi libertatea de care ne bucurăm astăzi? Una dintre întrebările lansate a fost: Ce n-au putut ei face şi am putea face noi?.

„În parohii se pot aşeza plăci comemorative cu numele celor ce au aparţinut comunităţii şi care au pătimit în închisori"

Una dintre cele 200 de poezii scrise „în memorie" în temniţa de la Aiud de domnul Demostene Andronescu se intitulează Nestatornicie şi reflectă puţin trăirile şi zbuciumul sufletesc al credinciosului aflat între viaţă şi moarte, între nădejde şi deznădejde, între rai şi iad:

„Zbatu-mă-ntre rău şi bine
Ca un cântec între strune
Şi-nfrăţescu-se în mine
Şi blestem, şi rugăciune.
Când sunt sus mă soarbe golul
Şi-adâncimile mă cer,
Când sunt jos tânjesc de dorul
Ciocârliilor din cer.

Şi când cad, prăval în tină
Tot azurul cu nesaţ,
Urc cu mine în lumină
Toată bezna, când mă-nalţ

De mă rătăcesc prin stele,
Regăsescu-mă-ntre spini
Şi de-adorm în smârcuri rele,
Mă trezesc pe munţi de crini.

Când blestem, fumeg tămâie,
Când mă rog, duhnesc pucioasă,
Sunt când flacără-albăstruie,
Sunt când pată negricioasă.

Doamne, Doamne varsă-Ţi mila
Şi în pisc sau jos în smârc
Ţintuieşte-mă cu sila,
Slava Ta să n-o mai spurc.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit şi câteva îndemnuri pentru toţi părinţii participanţi: „În parohii se pot aşeza plăci comemorative cu numele celor ce au aparţinut comunităţii şi care au pătimit în închisori. Dacă a fost cineva din sat închis sau a pătimit în temniţă pentru credinţă, dacă în sat există o persoană care a fost închis şi casa în care acesta a locuit mai există, să se marcheze locul prin aşezarea unei plăci care să amintească de cel ce a avut o atitudine creştină şi martirică în încercările regimului ateu. De asemenea, se poate numi o stradă cu numele unui mărturisitor care provine din parohia pe care o păstorim. (...) Este nevoie de o conştientizare personală, dar şi a parohienilor, în ceea ce priveşte persecuţia creştinilor în închisorile comuniste şi jertfa lor, dar să fim conştienţi şi să fim alături sufleteşte şi de creştinii persecutaţi astăzi în Siria, Egipt, Irak, India, Nepal, Nigeria etc. Se poate citi, spre exemplu, acatistul Acoperământul Maicii Domnului cu gândul la cei ce suferă astăzi prigoniri. (...) În ceea ce priveşte mărturisirea credinţei, este nevoie să fim foarte atenţi la relativismul doctrinar, dar şi liturgic. Învăţătura de credinţă şi slujbele să fie făcute aşa cum cum ne învaţă Sfinţii Părinţi şi cum este învăţătura Bisericii. (...) Să fim conştienţi că familia preotului este în sine o mărturie de credinţă".