Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Moldova Fanatismul toleranţei şi toleranţa fanatismului

Fanatismul toleranţei şi toleranţa fanatismului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 24 Oct, 2016

Cred că e binecunoscut faptul că există o propunere a u­nei Coaliţii pentru Fa­milie, susţinută de 3 milioane de cetăţeni, de revizuire a Con­stituţiei României, în sensul de a se scrie explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că „familia se în­temeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, nu „între soţi“, cum se menţionează acum. Conform si­te-ului www.presidency.ro, Pre­­şedintele României, Klaus Io­hannis, întrebat despre a­ceas­tă iniţiativă, a declarat: „În ches­tiunea modificării Con­sti­tu­ţiei, încă nu este rândul meu să mă exprim. Va veni puţin mai încolo rândul meu. Însă, în a­cest context, cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred. Fiindcă eu apar­ţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să re­venim la ceea ce se numeş­te toleranţă şi acceptarea celui­lalt. Acceptarea celuilalt cu bu­ne şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toa­te grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascul­ta­re sau să mergem pe calea fa­na­tismului religios şi a soli­ci­tărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranţei, încre­de­rii şi deschiderii spre celă­lalt“. La o primă lectură a declaraţiei, m-am simţit îndreptă­ţit, ca unul ce am semnat ală­turi de cele 3 mi­­lioane de ro­mâni, să-mi a­sum eticheta de „fanatic religios“ şi să adre­sez şi eu o întrebare (evident, retorică), pe contul personal de Facebook: „Dom­­­nule Preşedinte, dar pe Dum­nezeu, care a creat un băr­bat şi o femeie (pe Adam şi pe Eva) şi i-a binecuvântat să fie o familie, cum L-aţi caracteri­za?“. Deşi nu mai am nicio cali­ta­te o­fi­cială, m-am trezit citat în pre­să, prilej cu care unii au gă­sit de cuviinţă să mă aten­ţio­ne­ze că am înţe­les greşit şi că de­cla­ra­ţia Pre­şedintelui nu se referă la propunerea de modificare a Con­sti­tuţiei, ci la „o soli­ci­tare ul­timativă“ a pastorului baptist Iuga Viorel, care l-ar fi somat pe Domnul Klaus Io­han­nis să se pronunţe în fa­voa­rea fa­miliei tradiţionale (creş­tine). M-aş bucura să aflu că Domnul Preşe­din­te nu şi-a permis să jigneas­că 3 milioane de cetă­ţeni şi că eu am interpretat gre­şit mesa­jul Domniei Sale (la ora la care scriu aceste rânduri, nu există însă nici o precizare în acest sens). E infinit mai de do­rit să fi greşit eu, decât să fi co­mis o astfel de gafă Preşedintele ţării.

Biroul de Presă al Patriar­hiei Române consideră, prudent şi echilibrat, că „probabil“ demersul domnului Iuga a fost catalogat ca „solicitare ultimativă“ şi că „oricum, un demers civic, perfect legal şi validat de Curtea Constituţională a Ro­mâniei, nu poate fi conside­rat în niciun caz o «cale a fanatismului religios» sau o do­vadă de intoleranţă. Cel mai am­plu demers civic din Româ­nia, la care a participat un nu­măr fără precedent de cetăţeni, este un exerciţiu democratic firesc şi necesar. Propunerea de amendare a Constituţiei nu re­prezintă «o solicitare ultimati­vă», ci o chemare firească la ex­primarea democratică a voin­ţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Soli­ci­ta­rea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de raţiuni ale moralei creştine, ci şi de realitatea dramatică a prăbuşirii demografice atât în România, cât şi în celelalte ţări europene. Ne exprimăm spe­ran­­ţa că demersul moral şi ci­vic al Coaliţiei pentru Fami­lie va fi înţeles corect de către toa­­te autori­tă­ţile statului ro­mân şi că i se va da curs conform Constituţiei“. Cred că nu e de prisos să amintesc, ca un argument suplimentar, că între cele 3 milioane de semnături se află şi cele ale unor atei, care numai de „fanatism religios“ nu ar putea fi acuzaţi.

Dum­nezeu e dincolo şi de fanatism, şi de toleranţă

Dincolo de interpretările posibile ale declaraţiei Preşedintelui Iohannis, urmărind comentariile din mediul online, trebuie să constat că este ne­voie de o discuţie foarte serioa­să vizavi de fanatism şi tole­ran­­ţă. Observ că există ten­din­ţa de a manipula aceşti doi termeni în funcţie de interesele partizane, în loc de a rămâne fideli sensului conferit de dic­ţionare. Nu cred că este cazul să ne jucăm cu astfel de cuvin­te şi să forţăm etichetări. Con­secinţele pot fi extrem de grave. A fi tolerant înseamnă a fi îngăduitor faţă de celălalt, dar nu înseamnă a permite ca acţiunile sale să-ţi îngrădească libertatea sau să-ţi încalce con­vingerile religioase ori de altă natură. De aceea, a-ţi susţine opiniile şi a-ţi afirma credinţa în mod paşnic nu denotă fanatism. Doar fanatismul corectitudinii politice ajunge să impună toleranţa faţă de păcat, în loc să cultive îngăduinţa faţă de tot omul.

Am constatat, cu durere, că şi numele lui Dumnezeu este folosit după bunul plac în diferitele polemici pe tema modificării Constituţiei. Dum­nezeu e dincolo şi de fanatism, şi de toleranţă. „Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 8) – dar asta nu are nici o legătură cu sexualitatea deşănţată şi cu promiscuitatea morală. Unei viziuni edulcorate a unui dumnezeu roz şi pufos, creştinii îi opun, cu realism, glasul Celui ce avertizează şi că „Eu pe câţi îi iu­besc îi mustru şi îi pedep­sesc“ (Apocalipsa 3, 19). Dra­gos­tea nu înseamnă a aproba tâmp tot ceea ce debitează unul sau altul. Întrucât Dumnezeu este izvorul iubirii, înseamnă că dragostea se dobândeşte numai ascultând şi împlinind po­runcile Lui: „Trebuie să as­cul­tăm pe Dumnezeu mai mult de­cât pe oameni“ (Faptele Sfin­ţi­lor Apostoli 5, 29). Doar aşa pot fi evitate şi fanatismul tole­ran­ţei, şi toleranţa fanatismului.