„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Faptele înaintaşilor noştri se cuvin evocate cu toată evlavia”
Ieri, 28 noiembrie 2018, în bisericile de parohie şi mănăstirile din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, au fost săvârşite slujbe de pomenire ca prinos de adâncă recunoştinţă pentru înaintaşii care, prin jertfa lor, au contribuit la unirea Bucovinei cu Regatul României, în urmă cu o sută de ani. Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat la Catedrala Episcopală din Huşi o slujbă de pomenire a tuturor celor care şi-au adus contribuţia la acest eveniment istoric.
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cu începere de la ora 8.30, un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor şi a elevilor seminarişti de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, a săvârşit Sfânta Liturghie în cadrul căreia, la ectenia întreită pentru cei adormiţi, au fost pomeniţi cei 38 de membri ai Congresului General al Bucovinei care au votat unirea Bucovinei cu Regatul Român, la data de 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, precum şi personalităţile care au contribuit decisiv la împlinirea idealului naţional de unire a Basarabiei, Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului într-un singur stat independent şi suveran. La final, un elev seminarist a prezentat o pagină de istorie care a rezumat însemnătatea acestui eveniment premergător Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
După săvârşirea slujbei Parastasului, a urmat partea a doua a evenimentului, desfăşurat în sala de festivităţi a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, unde a avut loc un program cultural-artistic, la care delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
Astfel, începând cu ora 11:00 s-a desfăşurat în sala de festivităţi a liceului programul pregătit de elevi, instruiţi de prof. Gabriela Tizu, de prof. Gheorghe Gozar şi de prof. Cristinel Sandu, profesori de limba română şi de educaţie muzicală în instituţia patronată de episcopul nepereche al Romanului, Melchisedec Ştefănescu.
„Elevii şi-au investit cu drag energia în acest veritabil exerciţiu doxologic, din moment ce faptele înaintaşilor noştri se cuvin evocate cu toată fiinţa şi evlavia noastră ca beneficiari ai efortului lor. În plus, unitatea poporului român este o veritabilă zestre de ordin spiritual ce se cuvine conservată, în sânul Bisericii dreptmăritoare, şi cu atât mai mult în cadrul unei şcoli de învăţământ teologic”, a declarat preotul Ionuţ Amărinii, directorul instituţiei de învăţământ.
„Să ne aducem aminte, prin rugăciune”
Ieri, 28 noiembrie 2018, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huşi, o slujbă de pomenire a tuturor celor care şi-au adus contribuţia la acest eveniment istoric.
„Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan ne-a dat acest îndemn tuturor celor care facem parte componentă din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ierarhi, clerici şi credincioşi, ca în această zi să ne aducem aminte, prin rugăciune, de tot ceea ce au făcut atât de minunat membrii Congresului General al Bucovinei!”, a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie. (L.A.)