„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Festival de muzică clasică la Ciocăneşti
Locuitorii din Ciocăneşti, judeţul Suceava, au participat ieri, 16 august 2015, la Muzicamerfest - compromisuri muzicale, ediţia a IV-a. Festivalul, ajuns la cea de-a patra ediţie, a fost un prilej de întâlnire a interpreţilor şi compozitorilor de muzică clasică, în tinda bisericii.
Parohia Ciocăneşti din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a organizat ieri, 16 august 2015, evenimentul artistic „Muzicamerfest - compromisuri muzicale“, ediţia a IV-a. Manifestarea din localitatea cu bogată inspiraţie bucovineană - Ciocăneşti se doreşte a fi de continuitate periodică, având ca specific muzica de cameră. Scopul festivalului este acela de a prilejui întâlnirea dintre interpreţii şi compozitorii de muzică clasică neprofesionişti, cu un public iubitor şi ataşat de valorile acestui gen de muzică. Evenimentul artistic a fost onorat de un public ales, cu interpreţi promiţători, după cum a relatat pr. dr. Ilie Rusu, parohul de la Ciocăneşti. „Dacă la primele ediţii s-au interpretat pagini cunoscute din Paul de Seneville, Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn, Maurice Jarre, Robert Schumann, Frederic Chopin, Francisco Tarrega, dar şi ale tânărului Mihai Rusu, anul acesta, pe lângă piese diferite din unii compozitori enumeraţi, am avut un program interpretat la pian şi vioară, destul de consistent cu lucrări din: George Frideric Handel, Ciprian Porumbescu, Leopold Mozart, T. O. Oesten, F. Burgmuller, Luigi Bouccherini, Anton Diabelli şi Lindsey Stirling. Tinerii Mihai Rusu - pian, Simona Şcheul - vioară, Gabriel Rusu - vioară, împreună cu cei care au sprijinit material demararea acestui proiect cultural, ing. Nicolae Troaşă, ing. Valerian Solovăstru şi medicul Iliada Rusu, au arătat că iubesc deopotrivă Biserica, muzica şi frumosul. Artiştii au insuflat inimilor delicate că, mai presus de toate, muzica este comunicare sublimă, este dialog ales, este nădejde împlinită şi toleranţa frumosului în recunoştinţă“, a mărturisit pr. dr. paroh Ilie Rusu.