„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi, la final
În a patra zi a Festivalului de Muzică Bizantină, sâmbătă, 30 septembrie 2017, în Atrium Palas Mall din Iaşi a avut loc un concert de muzică veche vocal-instrumentală de sorginte orientală, susţinut de Ansamblul de muzică tradiţională „Christos Tsiamoulis“ (Atena) şi Ansamblul de muzică veche „Anton Pann“ (Bucureşti).
Publicul s-a putut bucura pentru aproape două ore de numeroase melodii vechi, din repertoriul românesc şi grecesc.
Ieri, 1 octombrie 2017, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la Sfânta Liturghie au participat, pe lângă numeroşi ieşeni, şi membri din toate corurile invitate la Festivalul de Muzică Bizantină ce s-a desfăşurat în aceste zile la Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Bizantin Grec (Atena, Grecia), Corul Mănăstirii Hamatoura (Kousba, Liban), Corul academic „Byzantion“ şi Corul „Chivotul“ (Iaşi, România).
După citirea pericopei evanghelice a zilei, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, preşedintele festivalului, a adresat celor prezenţi un scurt cuvânt de învăţătură: „Dumnezeul nostru este Dumnezeul tuturor celor vii şi a celor morţi deopotrivă. Şi Evanghelia pe care am ascultat-o în această zi nu este neapărat despre felul în care noi ne-am putea transforma, ci despre felul în care putem să-I lăsăm lui Dumnezeu loc, spaţiu, în viaţa noastră. Pentru că dacă noi nu putem ierta, dacă noi nu putem iubi şi ne întrebăm cum e posibil să ne iubim vrăjmaşii, haideţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne arate cum să o facem. Evanghelia de astăzi nu este despre cum noi putem să ne îmbunătăţim, nu este un curs de dezvoltare personală, nu este despre a deveni mai buni doar pentru a ne autofelicita, ci este despre cum să-L lăsăm pe Dumnezeu să-şi facă lucrarea în viaţa noastră şi prin noi. Creştinismul asta presupune: să te pui la dispoziţia lui Dumnezeu şi să-I dai voie lui Dumnezeu pentru ca El să conducă“.
Prima ediţie a Festivalului de Muzică Bizantină s-a încheiat aseară cu un concert în Catedrala Mitropolitană. Au interpretat Corul Bizantin Grec (Atena) şi Corul academic „Byzantion“ (Iaşi). Vom reveni cu detalii.