„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Formare catehetică pentru preoţii din Hârlău şi Paşcani
În data de 11 iunie, Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat la sediul Protopopiatului Hârlău un training catehetic adresat preoţilor care vor susţine în acest an catehezele demonstrative din protopopiatele Paşcani şi Hârlău, dar şi preoţilor interesaţi de dezvoltare personală în acest domeniu. Activitatea, care a durat aproximativ trei ore, s-a bucurat de prezenţa a 25 de preoţi şi a avut rolul formării acestora în vederea susţinerii unei cateheze care să-şi atingă scopul urmărit.
Întâlnirea a fost moderată de pr. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză, alături de pr. Ionuţ Ungureanu şi pr. Marius Ionuţ Tabarcea, responsabili cu catehizarea în cele două protopopiate ieşene. La întâlnire a fost prezent şi pr. protopop Pîslariu Victor. Acest training catehetic a urmărit următoarele obiective: participanţii să descopere în cateheză un instrument important de comunicare a învăţăturii de credinţă, prin transmiterea de mesaje de orice fel cu trimiterea la o comunicare eficientă; o parte teoretică, vizând o prezentare multimedia şi un dialog între participanţi asupra aspectelor esenţiale ale unei cateheze, şi o parte practică, care a oferit posibilitatea aplicării metodei de prezentare a conţinuturilor; prezenterea metodelor de comunicare folosite în Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi Pateric; recomandări şi sfaturi pentru a susţine o cateheză atractivă, subliniindu-se faptul că există o diferenţă între predică şi cateheză.
Trainingul a venit în întâmpinarea preoţilor dornici de o formare continuă, făcând parte din activităţile formative ale Arhiepiscopiei Iaşilor, care asigură suportul informativ şi material pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţii catehetice la nivelul parohiilor.