Frânturi din viaţa tinerilor participanţi la ITO 2017

Iaşul este anul acesta gazda Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi. Se întâlnesc în capitala Moldovei, între 1 şi 4 septembrie, tineri ortodocşi din Chile, Guatemala, Mongolia, Ecuador, Siria, Liban, Polonia, Bulgaria, Georgia, Cipru, Ucraina, Abhazia, Kenya, Uganda, Burundi, Rwanda, Tanzania, Malawi, India, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Autoritatea Palestiniană, Grecia, Muntenegru, Moldova, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Franţa, Irlanda, Germania, Austria şi Timocul Sârbesc. Participanţii sunt tineri ortodocşi, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, peste 6.000 de persoane, cu experienţă în structurile parohiale sau asociaţiile de tineret (ASCOR, ATOR, LTCOR ş.a.). Fiecare dintre aceştia are o poveste, un gând sau o aşteptare pe care o poartă exuberant în Cetatea Iaşului, cu avântul tinereţii specifice vârstei. Cu o parte dintre aceşti tineri am stat de vorbă, descoperind poveşti de viaţă extraordinare.

A cerut botezul după două ore şi jumătate, apoi încă 2.000 de oameni au devenit creştini ortodocşi

„Pentru că era în apropierea Paştilor, am primit numele Anastasios, care în greacă înseamnă Înviere. Pentru mine totul a fost uimitor! În acea perioadă aveam foarte multe probleme de suflet şi, prin mila lui Dumnezeu, pe toate le-am depăşit“.

S-a interesat, în acea perioadă, unde îşi desfăşura lucrarea misionară Preasfinţitul Inochentie, Episcopul ortodox de Burundi şi Rwanda. A plecat în căutarea lui şi l-a aflat. A discutat cu el două ore şi jumătate, după care episcopul s-a scuzat şi a dorit să se retragă. Avea de botezat câteva persoane. „Vreau şi eu să fiu botezat!, i-am spus. Mi-a răspuns că acest lucru nu este posibil, că în Biserica Ortodoxă se face catehizare înainte, pentru o lungă perioadă. L-am întors cumva din decizie, atunci când l-am dat de exemplu pe Filip din Sfânta Scriptură, care a fost botezat imediat ce a ajuns la un râu. Dacă este apă, de ce să nu mă botez?“, s-a întrebat Anastasios Tuyisenge din Rwanda.

Curajul acesta şi nebunia pentru Hristos, dorinţa sinceră şi simplitatea l-au determinat pe Preasfinţitul Părinte să revină asupra hotărârii. În Sâmbăta Mare din anul 2014, după două ore şi jumătate de discuţii cu Episcopul său, un tânăr devenea creştin ortodox: „Pentru că era în apropierea Paştilor, am primit numele Anastasios, care în greacă înseamnă Înviere. Pentru mine totul a fost uimitor! În acea perioadă aveam foarte multe probleme de suflet şi, prin mila lui Dumnezeu, pe toate le-am depăşit“.

Îndrăzneala cea bună a lui Anastasios l-a transformat pe acesta, pe bună dreptate, într-un om de bază pentru Preasfinţitul Inochentie. „După ce am fost botezat, mi-am sunat prietenii şi familia şi am creat o comunitate în Rwanda. 2.000 de oameni s-au botezat până acum, în aceşti trei ani, şi 1.000 sunt încă catehumeni“. Nu poate spune că sunt mulţi, cum nu poate spune nici c-ar fi puţini. Ştie că acesta este doar începutul şi, cel mai important, ştie că prin slujirea lui Dumnezeu şi-a aflat menirea. (Anda Elena Pintilie)

Petros din Tanzania: „Sunt şi mă simt cu adevărat ortodox!“

A fost botezat în Rwanda şi a primit numele Petros. „De atunci sunt şi mă simt cu adevărat ortodox în inima mea. Fiica mea şi soţia mea se vor boteza în viitorul apropiat“, ne spune dintr-o suflare.

Tinerii ortodocşi din Africa veniţi în aceste zile la Iaşi sunt fericiţi şi uimiţi de fiecare om pe care-l întâlnesc în cale, de fiecare biserică în care păşesc. Aici, Ortodoxia şi omenia se simt prin toţi porii. „Încă de ieri, de la aeroport, am primit oriunde m-am uitat, în jur, zâmbete. Când vezi oamenii zâmbind, simţi bucurie!“, povesteşte Erick Ngowi din Tanzania. Zâmbeşte şi el, zâmbeşte mult şi se bucură de toate sfintele locaşuri în care intră să se închine. „Biserici şi mănăstiri ca aici nu avem în Tanzania, dar când voi merge acasă şi voi povesti, când voi împărtăşi amintiri şi voi arăta fotografii, sunt sigur că toţi se vor bucura de norocul meu de a fi ajuns în România, la Iaşi. Şi toţi se vor molipsi de zâmbetul românilor“.

A fost botezat în Rwanda şi a primit numele Petros. „De atunci sunt şi mă simt cu adevărat ortodox în inima mea. Fiica mea şi soţia mea se vor boteza în viitorul apropiat“, ne spune dintr-o suflare. De ce?, vine întrebarea firească. De ce îşi doreşte un tânăr din Africa să devină creştin şi să-şi convertească întreaga familie la Ortodoxie? Răspunsul vine la fel de prompt: „În Ortodoxie am găsit Biserica cea adevărată şi Tradiţia neîntreruptă de 2000 de ani. Cărţile şi sfinţii şi bucuria credinţei!“. Pentru Petros nu mai există alte variante de zâmbet şi de viaţă, de trăire a familiei şi a credinţei - decât în Ortodoxie. (Anda Elena Pintilie)

Ce înseamnă Ortodoxia pentru o tânără din Grecia

„Atunci când eşti doar în ţara ta vezi aceiaşi oameni, aceleaşi obiceiuri, crezi că numai asta înseamnă Ortodoxia - că nu mai există altceva pe lume.“

E foarte prietenoasă, zâmbeşte şi intră în vorbă cu toţi tinerii din jur. E veselă şi blândă. E ca o lumină, fix aşa cum îi spune şi numele. Fotini a venit din Tesalonic, Grecia, şi consideră zilele pe care le petrece la Iaşi un dar. O binecuvântare! „Cred că şansa aceasta de a întâlni tineri ortodocşi de pretutindeni este unică. Atunci când eşti doar în ţara ta vezi aceiaşi oameni, aceleaşi obiceiuri, crezi că numai asta înseamnă Ortodoxia, că nu mai există altceva pe lume. Dar nu e aşa. Orice comunitate ortodoxă, deşi are aceeaşi dogmă, are şi anumite specificităţi.“

Fotini, Luminiţa în traducere, a rămas uimită ascultând cântări în greacă, interpretate de tineri din Africa. „M-am simţit ca acasă! Am simţit, cu adevărat, că împărţim aceeaşi bucurie şi aceeaşi credinţă! Sunt de admirat aceşti tineri, mai ales că mulţi dintre ei sunt botezaţi de curând şi au sufletul deschis, sunt foarte atenţi la detalii şi dornici să înveţe. Asta ar trebui să ne responsabilizeze şi pe noi, cei care ne-am născut ortodocşi şi care, din păcate, multe le facem din obişnuinţă, fără a conştientiza cât sunt de importante pentru noi şi pentru mântuirea noastră“, atrage atenţia tânăra din Tesalonic.

Vrea să se bucure din plin de toate zilele acestea, dar abia aşteaptă şi să ajungă înapoi în Grecia, să împărtăşească din experienţele trăite. Este profesor la Şcoala de Duminică şi consideră că doar prin exemple concrete şi prin poveşti adevărate de viaţă îi poate motiva pe copii să trăiască frumos şi responsabil Ortodoxia. Iar ea va avea tolba plină! (Anda Elena Pintilie)

Student teolog în Kenya, apostol în Rwanda, ortodox pretutindeni

Ieronimos Habimana este student la Seminarul Teologic din Kenya şi se pregăteşte să devină preot. Vrea ca apoi să se întoarcă în ţara lui, Rwanda, şi să propovăduiască acolo credinţa ortodoxă. Acelaşi gând îl au şi colegii săi, veniţi la studii din toată Africa. Îl întreb dacă se simte ca un apostol şi-mi zâmbeşte cu oarecare mândrie, dar şi cu smerenie.

E o fire calmă, e cumpătat şi pune suflet în fiecare cuvânt pe care-l rosteşte. A şi avut de la cine să înveţe. „Preasfinţitul Inochentie, Episcopul ortodox de Burundi şi Rwanda, a acordat atenţie deosebită oamenilor şi sufletelor lor. Eu am fost botezat acum trei ani şi sunt foarte fericit să fiu ortodox, pentru că aceasta este viaţa cea adevărată“.

Nu se sfieşte să spună asta, deşi provine dintr-o familie în care tatăl este pastor anglican. „Tatăl meu a spus doar Dumnezeu e bun! şi m-a lăsat să-mi urmez drumul. Îmi iubesc familia, părinţii şi fraţii sunt foarte importanţi pentru mine şi mă bucur că mi-au oferit libertate într-o decizie atât de importantă“, spune Ieronimos.

Din fericire, în ţara lui toţi ortodocşii sunt liberi să-şi trăiască credinţa. E pace şi linişte. Slujbele se ţin încă în case mici, dar visurile-s mari. „E uimitor să văd biserici atât de frumoase în Iaşi, mi le doresc şi în ţara mea. Deocamdată nu e posibil, dar ştiu că pas cu pas, prin muncă şi credinţă, visurile se împlinesc“. (Anda Elena Pintilie)

„Sunt binecuvântat că m-am născut ortodox!“ (Dimitrios Sendijja, Uganda)

S-a bucurat de fiecare loc pe care l-a vizitat în Iaşi, de fiecare biserică, de fiecare fotografie pe care a făcut-o. S-a bucurat ca un copil când a aflat cum se spune „mama“ în limba română şi a constatat asemănarea cu „mama“ din limba lui. S-a bucurat cu gândul la mama sa - cea care poartă numele Sfintei Parascheva - atunci când s-a închinat în Catedrala Mitropolitană. Dimitrios s-a bucurat. Iar bucuria şi căldura sufletului său sunt molipsitoare.

Mulţi încă ne mai minunăm că există Ortodoxie pe continentul african. Şi mai mulţi suntem convinşi că acesta este doar un „curent“ al ultimilor ani. Dimitrios din Uganda vine însă cu o prezentare ce ne surprinde şi ne bucură în egală măsură: „Provin dintr-o familie în care bunicul meu a fost preot ortodox şi tatăl meu este, la fel, preot ortodox. Sunt binecuvântat că m-am născut ortodox, în ziua Sfântului Dimitrie, într-o familie cu 12 copii - opt fete şi patru băieţi. Toţi trăim. Dumnezeu e minunat şi ne-a luminat şi ocrotit tot timpul vieţile“.

Pentru a mulţumi şi pentru a fi, la rândul său, de folos altora, Dimitrios Sendijja păşeşte pe urmele bunicului şi ale tatălui - într-o variantă ce îmbină tradiţia şi modernitatea. Astfel, el este student teolog şi viitor preot şi deja se implică în tot ceea ce înseamnă propovăduire a dreptei credinţe: „Mi-am dorit să pun lucrurile în mişcare şi am contribuit la crearea unei reţele a Tinerilor Ortodocşi Creştini din Uganda. Faţă în faţă, dar şi online, venim în sprijinul tinerilor. De ce? Pentru că în ţara mea e nevoie să educăm tinerii şi să-i învăţăm despre Ortodoxie. Sunt ortodocşi, dar au nevoie să fie întăriţi în credinţa lor!“. Dimitrios face parte din noua generaţie, care se foloseşte şi de internet pentru a comunica, informa şi educa, iar aceasta este o noutate în familia preoţilor ortodocşi din Uganda. Tânărul se mândreşte că este „digital“, dar nu uită locul şi rolul lui Dumnezeu în fiecare pas al vieţii. Prin urmare, preferă să nu vorbească foarte mult despre viitor şi despre planuri ori decizii ce nu-i stau în putere. „Dumnezeu e minunat şi ne iubeşte pe toţi aşa cum suntem. El ştie cum va fi în viitor. Noi suntem responsabili de clipa aceasta, pe care o trăim. De ea să avem grijă, de ea să ne bucurăm“.

Iar Dimitrios a arătat că ştie să se bucure. S-a bucurat de fiecare loc pe care l-a vizitat în Iaşi, de fiecare biserică, de fiecare fotografie pe care a făcut-o. S-a bucurat ca un copil când a aflat cum se spune „mama“ în limba română şi a constatat asemănarea cu „mama“ din limba lui. S-a bucurat cu gândul la mama sa - cea care poartă numele Sfintei Parascheva - atunci când s-a închinat în Catedrala Mitropolitană. Dimitrios s-a bucurat. Iar bucuria şi căldura sufletului său sunt molipsitoare. (Anda Elena Pintilie)

„La câtă linişte am găsit aici, la Iaşi, nu aş mai pleca înapoi în Palestina“

„La câtă linişte am găsit aici, la Iaşi, nu aş mai pleca acasă... La noi e foarte greu. Mulţi dintre creştinii care trăiesc în Ţara Sfântă au început să migreze încă de acum şase ani. Acum, noi, creştinii, formăm doar 1% din populaţia Ierusalimului, iar unii dintre noi propovăduiesc Evanghelia până aproape de front“ - Hamde Jamal Banara (foto) din Palestina, membru al delegaţiei Patriarhiei Ierusalimului, prezentă la Iaşi cu prilejul ITO 2017.

Deşi în ultimii ani întreaga Palestină trece printr-o încercare grea, în mijlocul conflictului israelo-palestinian există adevăraţi misionari care merg pe câmpul de luptă până aproape de front, unde vorbesc despre Evanghelie, înfiinţează biserici şi dau slavă lui Dumnezeu pentru asta.

„La câtă linişte am găsit aici, la Iaşi, nu aş mai pleca acasă... La noi e foarte greu. Mulţi dintre creştinii care trăiesc în Ţara Sfântă au început să migreze încă de acum şase ani. Acum, noi, creştinii, formăm doar 1% din populaţia Ierusalimului, iar unii dintre noi propovăduiesc Evanghelia până aproape de front“, spune Hamde Jamal Banara din Palestina, membru al delegaţiei Patriarhiei Ierusalimului, prezentă la Iaşi cu prilejul Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi 2017.

Deşi a admirat în ultimele zile bogăţia spirituală a oamenilor din zona Moldovei, dar şi arhitectura religioasă a mănăstirilor nemţene, pusă în evidenţă de hora munţilor şi a brazilor, Hamde îi poartă în gând pe toţi cei din biserica lui de acasă, prinsă în lupta dintre evrei şi palestinieni: „Şi Betleemul, şi Ierusalimul sunt cele mai importante oraşe de creştini, dar majoritatea au plecat din cauza problemelor. Extremiştii ajung în zona noastră şi se stabilesc acolo unde găsesc teren liber. Noi suntem prinşi la mijloc în această luptă şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să rezistăm şi să ne dea putere“. (Cătălin Acasandrei)