Gând de primăvară dinspre Pedagogic

Începutul primăverii s-a arătat foarte prietenos şi pentru noi, prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi de la Colegiul Pedagogic din Iaşi. Timp de primăvară, gând de libertate, de zbor, de întâlnire cu prietenii, de poveste, de vis. Martie - lună a vieţii, a familiei şi a mamei.

Simt că merită să trăiesc frumos, să am prieteni adevăraţi, să dăruiesc şi să primesc încredere, să caut răspunsuri, să privesc spre trecut, să câştig viitorul, să citesc şi să sărbătoresc, să-mi pun în valoare darurile, să-mi asum roluri.

Urcând dealul Copoului din vechiul târg al Ieşilor, trecând de casa în care a locuit Sadoveanu, zăreşti o alee apărată de castani înalţi. Pătrunzi într-o curte, a Colegiului Pedagogic, şcoala noastră. În dreapta vezi o biserică zidită din cărămidă roşiatică, care a strâns de-a lungul anilor dorinţele mai multor generaţii de elevi, însemnate pe zidurile ei. Aceştia credeau că dacă îşi vor lăsa gândurile înscrise adânc în lutul ars al cărămizii, acestea vor ajunge mai repede la Dumnezeu. Eu cred altfel: orice suspin pornit din inimă smerită ajunge imediat la Cel Preaînalt. Şi mai cred că durerile şi căderile noastre, pe care le mărturisim în scaunul spovedaniei în fiecare zi de luni, în ceas de seară, în această biserică, precum şi cântarea împreună de la Sfânta Liturghie din zorii fiecărei zi de marţi împodobesc mai frumos această biserică ocrotită de Sfinţii Trei Ierarhi.

Luna martie, la Pedagogic, a început cu canonul Sfântului Andrei Criteanul, acea rugăciune amplă care te îndeamnă ca privind viaţa celor ce au trăit în perioada Vechiului şi Noului Legământ să urmezi faptelor celor bune şi să te depărtezi de tot ce te înrobeşte. Eu vreau să ies biruitoare, dar am nevoie de sfat.

Pe lângă rugăciune, alte ore au fost dedicate atelierului de mărţişoare, acestui gând de a face ceva care să-i bucure pe ceilalţi. Vreo 20 dintre noi ne-am pus pe treabă şi în 3 zile, printre ore şi pauze, printre masă şi odihnă, prelungind uneori ziua către miezul nopţii, am confecţionat din pânză şi hârtie, lipici şi culoare, entuziasm şi migală, 550 de mărţişoare cu sigla grupului nostru. Mare a fost surpriza şi împlinirea când le-am împărţit colegilor noştri de liceu, profesorilor, pedagogilor. Am primit multe zâmbete calde. Nu mai ştiu cine a primit mai mult, noi sau ceilalţi. A meritat osteneala!

7 martie a fost ziua în care am participat la a doua etapă a concursului „Cine sunt Sfinţii Trei Ierarhi“, găzduit de Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan. Citind mai întâi cartea „Vulturul rănit“ şi participând apoi la concurs, am conştientizat că Sfântul Grigorie Dialogul ne provoacă să ne urmăm visurile în raport cu chemarea pe care o avem de la Dumnezeu. Din tinereţe şi-a dorit să studieze şi să se îmbogăţească cultural şi spiritual, studiind în marele centre ale vremii:  Cezareea, Constantinopol, Atena, iubind totodată liniştea, retragerea în rugăciune. Chemarea sa, însă, era să fie între oameni, în centrul Imperiului Bizantin. A acceptat provocarea, a renunţat la comoditatea sa şi i-a dat voie lui Dumnezeu să lucreze prin el oricând a fost nevoie.

„Ce-o fi în sufletul acestor mame, care nu mai sunt demult vizitate de copiii lor?“

După concurs, seara, ne-am adunat în căminul colegiului, şi am lucrat ultimele 150 de mărţişoare. A fost o seară aparte. Multe lucruri nu le-am programat. Am povestit, am râs, am împărtăşit trăiri adânci, am făcut planuri, am cântat şi am spus împreună rugăciunile de seară, deşi miezul nopţii trecuse de mult. A doua zi, pe 8 martie, le-am vizitat pe bătrânele de la Căminul „Sf. Parascheva“ din Copou. Am primit multe îmbrăţişări, au curs multe zâmbete şi lacrimi. Mă gândeam: ce-o fi în sufletul acestor mame, care nu mai sunt demult vizitate de copiii lor?

Am coborât apoi Copoul şi ne-am întâlnit cu prietenii de la Pro Vita care 40 de zile, în centrul oraşului, mărturisesc prin tăcere şi pancarte că viaţa e un mare dar. Ne-am alăturat şi noi gândului şi mărturiei lor. Am poposit apoi vreo două ceasuri la Sectorul de misiune, am sărbătorit, am servit ceva dulce, am povestit, ne-am hotărât să ne scriem scrisori.

În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, cu sprijinul doamnei director Mihaela Ungureanu, i-am îndulcit pe aceeaşi bătrâni din Copou. Le-am dus sfinţişori. Ne-am amintit de cununile mucenicilor ce poartă acum semnul infinitului, pe care suntem invitaţi şi noi să le câştigăm.

Sâmbătă, 11 martie, am vrut să învăţăm mai bine să vorbim liber. E greu. Ai emoţii, ţi-e frică să nu te faci de ruşine, nu ai lecturi, eşti complexat, nu ai încredere în tine. Am petrecut 8 ore de tăcere şi cuvânt la un seminar organizat la sediul ASCOR Iaşi. Am mai mult curaj acum. Totuşi, voi ştii când să vorbesc şi când să tac?

Încă un gând, duminică, alături de prietenii din ATOR, L-am mărturisit şi noi pe Hristos, prin cânt, la Sfânta Liturghie, în satul Proselnici. Cred că împreună cu prietenii adevăraţi, ca cei ai slăbănogului din Evanghelia de azi, care-şi duc prietenul la picioarele lui Hristos, lucrând în echipă, mărturisindu-mi temerile, având curajul să-mi asum responsabilităţi, îmi voi trăi intens şi frumos tinereţea. (Alexandra Cojocea, elevă la Colegiul Pedagogic din Iaşi)