Gânduri la a 600-a aducere-aminte cu bucurie a venirii Mucenicului Sfânt Ioan cel Nou la noi, românii

Dacă am fi cu toţii atenţi când rostim sau auzim rugăciuni şi tropare odată cu paşii noştri în biserică, mult ne-ar mai folosi!

De  exemplu:

Plutind pe luciul mării cu neguţătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit şi, chemându-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama, şi tu neguţătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei; cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruinţă.

Sau...

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.

Iuliana Timofti

Nu este de ajuns atenţia, dar măcar atât de am avea pentru început, am porni cu bine în cursa pătrunderii tainelor Vieţii celei adevărate. Cuvintele nu sunt complicate, ci din contră - clare şi sugestive.

Condacul şi troparul de mai sus exprimă esenţa vieţii unui sfânt străin prin origini, român prin timpul petrecut la noi şi prin ocrotirea cu care ne-a mângâiat de când a venit în Ţara Moldovei - Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Născut tocmai în Turcia de astăzi cu 700 de ani în urmă (la 1300), într-o familie dreaptă şi iubitoare de Dumnezeu, Sfântul Ioan odihneşte de 600 de ani în catedrala Moldovei din Suceava. Aprecierea de „mare mucenic“ se datorează chinului la care a fost supus pentru că a crezut şi mărturisit pe Dumnezeu cel în Treime în faţa unui conducător tătar musulman. Pârât pe nedrept acestuia de un neguţător catolic precum că doreşte convertirea la islam, Ioan sfârşeşte cu moarte trupească prin tăierea capului, la 2 iunie 1332, după bătăi de la care până şi călăii lui au obosit.

La 24 iunie 1415 domnul Alexandru cel Bun al Moldovei aduce din Cetatea Albă (Ucraina de astăzi - unde se odihniseră până atunci) la Suceava moaştele Sfântului Ioan, ca pecetluire şi sărbătorire a recunoaşterii de către Patriarhia de la Constantinopol a ierarhului Iosif drept mitropolit al Ţării Moldovei. De atunci, deşi a părăsit pământul românesc de două ori, sfântul străjuieşte cu trupul între români şi cu sufletul şi rugăciunea lângă Dumnezeu pentru noi, împreună cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi cu toţi ceilalţi sfinţi români.

Bucurându-ne de prezenţa lui, să luăm din nou aminte la gândurile imnografului care spune: Plutind pe luciul mării cu neguţătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit. Noi, tinerii, să fim atenţi la exemplele pe care le avem de atâtea sute de ani! Tânărul Ioan era un negustor profesionist, un om foarte bun în ceea ce făcea. Cu toate acestea, în drumurile lui Îl avea pe Hristos în inimă mereu, pentru că se ruga, postea şi miluia pe cei de lângă el, drept care era iubit şi apreciat. Aşadar, putem fi încredinţaţi că meseria sau viaţa însăşi nu au cum să ajungă atât de pline încât în mintea noastră să nu mai aibă loc Dumnezeu.

Dimpotrivă, dacă grijile ne rup de Dumnezeu, trebuie să lăsăm lumea în urmă, aşa cum nici Sfântul Ioan nu a ezitat să facă: şi tu neguţătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei. Deşi uneori pentru un tânăr viaţa de aici, cea palpabilă, reprezintă totul, e esenţial să nu uităm că abia după ce se sfârşeşte aceasta începe Viaţa pentru care merită să ne zbatem! În plus, să nu uităm lucrul care îl apropie cel mai mult de noi pe mucenicul de la Suceava: Sfântul Ioan avea 32 de ani când a murit încredinţat de iubirea lui Dumnezeu! Tinereţea lui a înflorit prin urmarea Cuvântului lui Dumnezeu! Deşi puţini la număr, anii lui s-au împleitit frumos cu credinţa în numele lui Hristos! Pentru că a crede şi a urma drept e putere, e viaţă, e nemurire.

În acelaşi timp, precum mucenicul cel nou care cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare a luat cununa de biruinţă (adică a biruit durerea cărnii şi pe diavolul cel ispititor şi neiubitor de om şi de Dumnezeu), aşa şi noi putem câştiga cele de veşnică bucurie de lângă Dumnezeu prin lucrurile de pe pământ. Iubind, ajutând, fiind foarte buni şi de cuvânt în ceea ce facem - fie că învăţăm sau lucrăm - dăm exemplu de urmat pentru cel de lângă noi. Dăm mărturie că a fi creştin înseamnă a fi om de calitate - fie simplu la inimă, fie învăţat. Aşa se salvează un om, aşa se salvează o ţară.

Un P.S. pentru curioşi: Şi troparul Sfântului Ioan a fost alcătuit cu tâlc. Cuprinde şi el multe sfaturi practice şi cu efect garantat. Doar sa fim atenţi.

Doamne, dă-ne nouă putere în iubire şi statornicie către Tine!   

Amin.