„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Găneşti, satul meu, gură de raiˮ
Luni, 15 aprilie, la Paşcani s-a desfăşurat etapa pe protopopiat a Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meuˮ, organizat în Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al satului românesc.
În concurs s-au înscris patru parohii: „Înălţarea Domnuluiˮ - Paşcani, Găneşti, Şcheia şi Valea Oilor, numărul total al copiilor şi tinerilor implicaţi în activităţile proiectului fiind de 114. Evaluarea portofoliilor a fost realizată de un juriu format din responsabilul cu catehizarea, pr. Marius Ionuţ Tabarcea, şi din cadre didactice de specialitate - prof. Mărioara Preutu, prof. Monica Ghiorghiu şi prof. Mihaela Bucan-Nicola.
Câştigătoarea acestei etape a fost desemnată Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elenaˮ - Găneşti cu portofoliul intitulat „Găneşti, satul meu, gură de raiˮ. Printre activităţile desfăşurate sub coordonarea pr. paroh Marius Ştefan şi a doamnei preotese Ana Maria Ştefan s-au numărat: culegerea de obiecte tradiţionale vechi şi reorganizarea muzeului satului, un atelier de dans popular, organizarea unui simpozion tematic şi a unui spectacol de folclor, susţinerea unor spectacole caritabile în centre pentru copii şi bătrâni, precum şi editarea unui număr special al ziarului parohial „Cuvântul de Găneştiˮ.
În calitate de membru al juriului, profesoara Mărioara Preutu de la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanuˮ din Paşcani ne-a mărturisit: „Concursul naţional catehetic «Hristos: sufletul satului meu», un inspirat concept ortodox, implică, deja de mulţi ani, entuziast şi laborios, Biserica şi Şcoala. La această ediţie a concursului, la Protopopiatul Paşcani s-au prezentat puţini concurenţi - unii pentru prima oară, alţii deja premiaţi la faza naţională. Fiecare proiect a demonstrat conţinut complex şi unitar, imaginaţie, originalitate. Mi-au plăcut nespus candida frumuseţe şi emoţia sinceră, inteligenţa vie şi seriozitatea copiilor. În costume populare, surâzători, păreau lujere înflorite-n grădina Maicii Domnului. Aleasă admiraţie şi preţuire preoţilor şi profesorilor participanţi care mi-au făcut poftă să particip la următoarea ediţie, în ideea sentenţei «docendo discimus» - învăţând pe alţii, învăţăm noi înşineˮ.
La rândul său, profesoara Mihaela Bucan-Nicola, apreciind proiectele prezentate, prin prisma mesajului transmis de acestea, a precizat: „Preoţii din parohiile implicate, alături de copii şi profesori, au ilustrat rolul cunoaşterii, conservării şi promovării moştenirilor culturale din zonele reprezentate prin costume populare, creaţii literare şi artistice, rugăciuni, colinde autentice, dar şi al valorilor şi credinţelor bazate pe solidaritate umană. În acelaşi timp, desenele copiilor au arătat comuniunea dintre spiritualitate, reprezentată de Biserică, Şcoală şi Cultură, dând dovadă de creativitate, împărtăşindu-ne parcă bucuria cu care au lucrat detaliile. Cu alte cuvinte, identitatea culturală se regăseste în formarea unui sentiment de constientizare a valorilor spirituale şi materiale pe care o are arta tradiţională, dar şi implicarea şi educarea în acest spirit a copiilor în familie şi la şcoală, a generaţiilor actuale şi viitoareˮ.
„Prin participarea copiilor, a credincioşilor, dar şi a noastră la acest proiect, ne-am propus să contribuim la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, în general, şi de satul Găneşti, în special. Consider că acest scop asumat a fost atins, iar copiii, prin lucrările lor, ne-au demonstrat o dată în plus că, deşi sunt mlădiţe fragede, «au habar» de istoria locului, de credinţa străbună, de tradiţiile acestor meleaguri şi se simt speciali pentru că au avut şansa să trăiască într-un sat precum Găneştiulˮ, a subliniat câştigătorul din acest an, pr. Marius Ştefan.
Concursul naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meuˮ a fost structurat pe trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, el adresându-se copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani. Parohia Găneşti va reprezenta Protopopiatul Paşcani în etapa eparhială a concursului, ce se va desfăşura la Iaşi în ziua de 7 mai.