„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Goana după avuţie mai mult decât ne trebuie stă în calea împlinirii Evangheliei“
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminica aceasta Sfânta Liturghie în Parohia Valea Moldovei din Protopopiatul Suceava II, păstorită de părintele Săhlean Gheorghe. Ierarhul a oficiat cu acest prilej şi o slujbă de binecuvântare a noii case de prăznuire, construită în proximitatea bisericii.
Ierarhul a fost aşteptat în parohia suceveană de un sobor de preoţi şi diaconi, precum şi de numeroşi credincioşi din localitate şi împrejurimi. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii, împodobită cu icoane şi flori. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bărbătesc al comunităţii, iar la eveniment au fost prezente şi oficialităţi locale, inclusiv primarul Constantin Moroşan. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Pimen a oficiat o hirotonie întru preot. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat cât de dăunătoare pot fi grijile lumeşti exagerate: „Grijile lumeşti nesăbuite şi păcătoase înăbuşă cuvântul Evangheliei. De aceea, grija cea lumească, goana după avuţie mai mult decât ne trebuie, lăcomia stau în calea împlinirii Evangheliei. Uităm de frumuseţea şi importanţa Evangheliei în viaţa noastră atunci când ne preocupăm excesiv de cele lumeşti“.
Comitetul parohial a oferit la final o agapă pentru toţi închinătorii.
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ se află situată în centrul comunei bucovinene Valea Moldovei. Ridicată din piatră, pe temelie de piatră şi în formă de navă, locaşul de cult îşi începe existenţa în 1821, când se aşază piatra de temelie; în 1823 va avea loc sfinţirea. Pe parcursul timpului, primeşte şi al doilea ocrotitor ca sărbătoare de hram - Sfântul Ierarh Nicolae. Biserica este pictată în interior. Pe lângă biserica propriu-zisă, aşezământul parohial mai cuprinde fântâna, casa de prăznuire şi lumânărarul.