„Hora, doina și dorul - «amprente» de netăgăduit ale specificului românesc”

În contexul comemorării centenarului Unirii, Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Tehnic de Transporturi și Construcții - Iași, prin profesorul documentarist Alina Enache, a desfășurat activitatea „Hora, doina și dorul - «amprente» de netăgăduit ale specificului românesc”.

Activitatea s‑a desfășurat în parteneriat cu Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, avându‑i ca invitați pe Adrian Morțun, preot militar al Brigăzii 15 Mecanizate, și pe locotenentul‑colonel Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care le‑au prezentat elevilor contexul istoric și politico‑militar care a dus la realizarea Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859.

Ziua a fost încununată și de mesajul emoționant, transmis prin cântec, de către un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” din Iași, clasa a III‑a B, coordonați de către învățătoarea Ciubotaru Maria.

Profesorul documentarist Alina Enache, organizatoarea activității, ne‑a declarat: „Nelipsită din viața satului și răspândită aproape în toate regiunile țării, hora a primit de‑a lungul timpului semnificații multiple. Cel care face primele mențiuni despre existența acestui dans popular a fost Dimitrie Cantemir în opera sa intitulată „Descrierea Moldovei”. Mai apoi, aveau să‑i dea suprema importanță artistică, de pe meleagurile năsăudene, Liviu Rebreanu și George Coșbuc, dar nici Creangă nu rămâne mai prejos atunci când spune: „Dragi‑mi erau șezătorile, clăcile și horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire”. Peste Carpați, în cetatea Băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore țărănești, lăsându‑ne moștenire celebra pânză cu „Hora de la Aninoasa”. Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse în ritmurile specifice fiecărei zone, hora primește și semnificații istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi și denumite în mod simbolic „Hora de la Frumușica” sunt o mărturie a existenței milenare a acestui dans pe inegalabilele tărâmuri românești. Hora nu este întâlnită la alte popoare, așa cum menționează marele cărturar Dimitrie Cantemir în aceeași lucrare. Cel care conferă semnificații profund sociale și‑i întărește mesajul istoric este bardul de la Mircești, Vasile Alecsandri, prin faimoasa „Horă a Unirii”, caracterizată de Mihai Eminescu drept „cea mai frumoasă horă a neamului românesc”. Versurile sale au fost puse pe muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher, un prieten al poetului, care, înainte cu doar câteva zile de înfăptuirea Unirii Principatelor, a scris istoria țării într‑o melodie ce a rezistat de‑a lungul timpului: Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să‑nvârtim hora frăției/ Pe pământul României”. De atunci, pentru toata suflarea, hora devine un pilon al biruinței și legământului celor care, uniți în cuget și‑n simțire, se simt parte din tot ceea ce înseamnă autentic, românesc. Hora e fluierul sfânt al lui Iancu, e dangătul clopotelor de la Putna și Alba Iulia, e expresia continuității neamului nostru, e mărturia că existăm ca popor dincolo de vitregiile vremurilor ce au trecut peste noi”.

Manifestarea s‑a încheiat cu un dialog liber între elevi, cadrele didactice prezente și invitați.