Hram la Mănăstirea Balş

Curtea Mănăstirii Balş din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani,  a devenit neîncăpătoare pentru pelerinii care au ajuns la hramul acesteia închinat Sfintei şi Dumnezeieştii Treimi.

Veniţi din satele din împrejurimi (Pârcovaci, Deleni, Poiana Deleni, Feredeni, Boscoteni, Rădeni, Vlădeni, Streşti şi Flămânzi), dar şi de la mare depărtare, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 18 preoţi, printre care s-a aflat şi arhimandritul Nicodim Petre, consilier al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a şi rostit cuvântul de învăţătură.  În acest cuvânt părintele le-a vorbit credincioşilor despre lucrarea şi prezenţa Sfintei Treimi în viaţa Bisericii, a celor care se adună la un loc uniţi fiind în numele  Mântuitorului Hristos. Totodată, le-a amintit celor de faţă de datoria de a păstra vie conştiinţa istorică a unor locuri atât de încărcate istoric cum sunt cele din apropierea Mănăstirii Balş, în special oraşul Hârlău, care are ctitorii voievodale. Ca în fiecare an părintele stareţ, protosinghelul Isidor Bucătaru, a ţinut să mulţumească atât preoţilor slujitori, cât şi mulţimii mari de credincioşi care au venit la hramul acestei mănăstiri şi a amintit de lucrarea cu tinerii pe care Arhiepiscopia Iaşilor o desfăşoară prin Sectorul de misiune şi prognoză pastorală şi de Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi care se va desfăşura în perioada 1-4 septembrie anul acesta la Iaşi. La final pelerinii au fost ospătaţi prin grija părintelui stareţ cu bucate gătite de voluntarii care se alătură obştii mănăstirii pentru organizarea hramului acesteia.

Scurt istoric al mănăstirii

Mai retrasă de lume, dar foarte aproape de Dumnezeu, Mănăstirea Balş este o vatră călugărească a cărei istorie se întinde pe parcursul a trei veacuri. În 1766 boierul Grigore Balş a construit mănăstirea de călugări, care îi poartă numele,  pe moşia sa în pădurea ce se întinde începând de la dealul Holm, doar că fiind situată la graniţa dintre moşii a fost incendiată în acelaşi an de către şătrarul Aslan. Alte date despre mănăstire aflăm abia în 1819 când monahia Ecaterina Ursache vine de la mănăstirea Războieni şi se stabileşte la Balş. Aici, în 1835, cu ajutorul hatmanului Lascăr Sturdza, căsătorit cu Zoe Balş, nepoata lui Grigore Balş, va ridica actuala biserică de zid. Pe la 1851 Mănăstirea Balş avea 55 de vieţuitoare. În 1959 mănăstirea se închide în urma Decretului şi va fi redeschisă în 1991 ca mănăstire de călugări, când singurul care a avut curajul de a-şi ridica o asemenea cruce pe umeri a fost părintele stareţ, protosinghelul Isidor Bucătaru.

Vreme de peste 25 de ani, părintele stareţ se îngrijeşte de păstrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii pe care o păstoreşte. Când a venit în 1991 a găsit doar  nişte ziduri  fără acoperiş, iar în mijlocul sfântului altar era crescut un cireş. De acolo şi până la ceea ce vedem astăzi a necesitat multă muncă şi ajutor. Obştea este mică, dar este foarte primitoare. Aici, în fiecare vară, de vreo zece ani încoace, se desfăşoară o tabără pentru copiii din Parohia Bivolari, judeţul Iaşi, unde aceştia se deprind cu rugăciunea, cu viaţa de mănăstire, dar şi cu alte activităţi recreative care i-au făcut pe copii să se apropie mai mult de Dumnezeu şi între ei.

Drumul până la mănăstire nu este uşor. Fiind situată la vreo 7 km  S-V de Flămânzi şi la 15 km N-V de Hârlău, mănăstirea stă ascunsă în pădurea seculară în liniştea şi cuminţenia ei. Şi cu toate acestea, cei care au îndrăgit-o pentru simplitatea ei şi pentru căldura primitoare a vieţuitorilor de aici, an de an, şerpuiesc pe drumurile forestiere sau pe cărările numai de ei ştiute pentru a veni la hram. Unii vin la Balş de vreo 20 de ani, în fiecare an. Iar aceasta se întâmplă de două ori pe an, la cele două hramuri: la Sfânta Treime şi la Schimbarea la Faţă a Domnului.