„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hram la una dintre cele mai vechi aşezări monahale din Neamţ
Ieri, 29 august, Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ şi-a serbat hramul, Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ocazie cu care numeroşi credincioşi din toată ţara au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei.
Mulţime mare de credincioşi din judeţele Moldovei şi nu numai au participat la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul la Mănăstirea Secu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. Au slujit, de asemenea, numeroşi stareţi de la mănăstirile din Eparhia Iaşilor.
După citirea pericopei evanghelice a zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a rostit cuvântul de învăţătură în care a vorbit despre taina smereniei, pe care fiecare creştin este chemat să şi-o însuşească pentru a se mântui: „Sfântul Ioan Botezătorul a rostit multe cuvinte în timpul propovăduirii sale. Două dintre acestea arată taina smereniei, care l-a definit; taină care ar trebui să îmbrace fiinţa noastră. «Eu nu sunt vrednic să mă aplec în faţa Lui şi să-I dezleg cureaua încălţămintelor Sale», a spus Sfântul Ioan Botezătorul, cuvânt preluat şi în Apostolul de astăzi. Iar cu alt prilej, văzându-L pe Domnul Hristos, a spus: «Se cuvine ca El să crească şi eu să mă micşorez». În aceste două cuvinte rostite de Sfântul Ioan Botezătorul, conştiinţa Bisericii, mărturisită prin Sfinţii ei Părinţi, a arătat taina cea mare a smereniei; taină, repet, fără de care omul nu poate vieţui autentic, frumos, adevărat, creştineşte pe acest pământ".
De asemenea, a ţinut un cuvânt de învăţătură şi Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, care le-a vorbit credincioşilor despre importanţa şi responsabilitatea mărturisirii lui Hristos: „Sfântul Ioan Botezătorul, toată viaţa lui, şi-a asumat cu deplină responsabilitate misiunea de a-L propovădui, de a-L face cunoscut pe Hristos. Şi este foarte important ca noi să realizăm acest lucru, ca ucenici ai lui Hristos, toţi cei care suntem aici, în curtea acestei mănăstiri, că a-L mărturisi pe Hristos înseamnă o foarte mare responsabilitate. Responsabilitate care, la rându-i, ne face pe fiecare dintre noi să conştientizăm faptul că Hristos este centrul vieţii noastre".
Pe parcursul zilei, credincioşii prezenţi la Mănăstirea Secu s-au putut închina la moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, ce au fost aşezate în Agheasmatarul din curtea mănăstirii. Programul liturgic a continuat după-amiază, cu Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Varlaam şi a Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Râmnicului. Astăzi va fi oficiată Sfânta Liturghie de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, urmată de pomenirea ctitorilor.