„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
Hramul Paraclisului „Sfântul Nicodim de la Tismana“, la Hadâmbu
Sărbătoarea Sfântului Nicodim de la Tismana a fost marcată în mod deosebit la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, marţi, 26 decembrie 2017, în cea de-a doua zi de Crăciun. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Clement Haralamb, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. Tânărul teolog Alexandru Azamfirei a fost hirotonit diacon de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. La momentul Chinonicului, s-au interpretat mai multe colinde de către părinţii slujitori şi de către pelerinii veniţi în număr mare. Întrucât în această zi arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi-a serbat onomastica, soborul slujitorilor şi fiii duhovniceşti împreună cu toţi pelerinii au cântat cu acest prilej „Mulţi ani trăiască!“. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de arhimandritul Clement Haralamb, care a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Soborului Maicii Domnului şi despre Sfântul Nicodim de la Tismana, prăznuit pe 26 decembrie. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie, precum şi arhimandritului Clement Haralamb pentru că a întregit soborul slujitorilor. Amintim că programul liturgic dedicat hramului paraclisului aflat la demisolul Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu a început în seara zilei de 25 decembrie cu Vecernia unită cu Litia. La miezul nopţii, s-a săvârşit Utrenia, aşa cum este rânduiala în aşezarea monahală din Dealul Hadâmbului.


