„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Hramul Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei”
Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit la 13 decembrie pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, prilej de bucurie pentru elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Suceava, care şi-au sărbătorit ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie dedicată hramului instituţiei de învăţământ teologic a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Joi, 13 decembrie, elevii Seminarului Teologic sucevean şi-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mitropolit Dosoftei. Colectivul de elevi şi întreg corpul profesoral al liceului au participat la Sfânta Liturghie, slujită în sobor arhieresc de către IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Au fost prezenţi monahi din obştea mănăstirii, elevi, părinţi ai elevilor, profesori şi închinători. Elevii seminarişti au dat la strană răspunsurile liturgice.
În cuvântul rostit, ierarhul l-a prezentat pe Sfântul Mitropolit Dosoftei ca un promotor al unităţii de credinţă şi de neam: „Mitropolitul Dosoftei a fost un ierarh şi un om de cultură, care a înţeles frumuseţea şi importanţa limbii române şi a slujirii Bisericii. Cele mai de seamă virtuţi pentru poporul nostru au fost păstrate de Biserică: unitatea de credinţă şi unitatea de neam”. În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, teologul Ioan Petru Cîrstean a fost hirotonit întru diacon, iar părintele Constantin Magdalena, profesor la seminar, a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
Sfânta Liturghie s-a încheiat cu o slujbă de pomenire săvârşită în memoria profesorilor şi elevilor din seminarul sucevean care au trecut la Domnul.
Vernisajul expoziţiei „Sfântul Mitropolit Dosoftei”
Partea a doua a festivităţii s-a desfăşurat în incinta seminarului. În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, a multor oficialităţi locale şi judeţene, precum şi a unui numeros public spectator, corul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung a interpretat un grupaj muzical de colinde, răsplătit cu vii aplauze. Seminariştii suceveni au fost şi ei la înălţime, onorându-şi invitaţii şi auditoriul cu pricesne şi colinde interpretate deosebit. În cadrul manifestării, au fost numeroase luări de cuvânt, axate pe valoarea sărbătorii, pe importanţa învăţământului teologic sucevean şi semnificaţia sa în ansamblul educaţiei tinerei generaţii. La final, a fost vernisată expoziţia de icoane „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, expusă în incinta seminarului, care cuprinde lucrări executate de elevii seminarişti suceveni, de copiii cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” din Gura Humorului şi de copii din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva - Molid, coordonaţi de profesoara Livia Teodora Ţebrean. În cadrul aceleiaşi expoziţii au fost prezentate şi lucrările premiate la concursul interjudeţean „Ştefan cel Mare şi Sfânt - simbol al existenţei noastre”.
Gazda evenimentului, pr. prof. dr Bogdan Cojoleancă, director al seminarului sucevean, a mulţumit la final celor prezenţi în număr mare la eveniment, printre aceştia numărându-se şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Gheorghe Lazăr, adjunctul acestuia, Cristi Cuciureanu, consilierul local sucevean Mihai Flutur, pr. consilier administrativ Dimitrie Horga, pr. arhid. inspector şcolar Bogdan-Mihai Hrişcă.