„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Iaşul va fi gazda a peste 6.000 de tineri între 1 şi 4 septembrie
Fotografii: Oana Nechifor
În Sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iaşi a avut loc ieri, 21 august, o conferinţă de presă în care a fost prezentată a IV-a ediţie a evenimentului Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi. Organizatorii au adus informaţii despre tema, programul şi invitaţii evenimentelor ce se vor desfăşura la Iaşi, în perioada 1-4 septembrie.
În perioada 1-4 septembrie 2017, Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, vor organiza a patra ediţie a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi (ITO), ce va avea tema „Tânărul în căutarea libertăţii“.
Gabriela Pipirig, manager proiect, a precizat faptul că „Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox aduce la Iaşi 5.000 de tineri în perioada 1-4 septembrie, cărora li se vor alătura duminică, 3 septembrie, alţi 1.000. Vom avea astfel ocazia să devenim gazde pentru 6.000 de tineri. Sunt tineri care vin din toată România, pe de o parte, şi, pe de altă parte, tineri care provin din 32 de ţări, precum: Cipru, Muntenegru, Albania, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Belgia, Irlanda. Acestora li se vor adăuga tineri din ţări mai exotice, de pe continentul african (Burundi, Uganda, Kenya, Congo, Malawi), dar şi din SUA, Chile, Guatemala, Ecuador sau Venezuela“.
Pe parcursul celor patru zile, vor avea loc numeroase evenimente dedicate tinerilor, printre care cele mai importante vor fi: Conferinţa Tânărul în căutarea libertăţii susţinută de pr. Constantin Necula (2 septembrie, Grădina Palas), Marşul Tinereţii (3 septembrie, Parcul Copou-Catedrala Mitropolitană) şi Concertul excepţional Holograf, Orchestra Lăutarii şi maestrul Nicolae Botgros şi Ion Paladi (3 septembrie, în faţa Palatului Culturii). Gazda evenimentelor majore din perioada 1-4 septembrie va fi Daniel Buzdugan.
Participanţii sunt tineri ortodocşi, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, cu experienţă în structurile parohiale sau asociaţiile de tineret (ASCOR, ATOR, LTCOR ş.a.).
„Este o mare şansă pentru noi, dar este şi o provocare. Încercăm să facem ca tinerii aceştia să plece cu o amintire frumoasă de la Iaşi, cu câteva lămuriri în ceea ce priveşte libertatea. Adesea îi auzim pe tineri, când sunt întrebaţi dacă sunt liberi, că zic că sunt liberi. Dar dacă sunt puşi să explice ce înseamnă, spun că «facem ce vrem». Dar vedem că acest «facem ce vrem» nu întotdeauna duce la realizarea lor, la împlinirea lor, ci adesea la ruinarea lor. Putem întreba profesorii sau pe cei care se întâlnesc cu tinerii foarte des. Întâlnirea cu tinerii este o încercare de primenire a societăţii, de a le acorda încredere, de a le oferi nişte răspunsuri, de a ne împrieteni cu ei şi a le arăta că suntem aproape atunci când au întrebări şi că pot primi răspunsuri“, a subliniat arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
La conferinţa de presă au mai luat cuvântul şi colonel dr. Mircea Tulică, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, Emanuel Buta, preşedinte ASCOR Iaşi, şi Diana Elena Siminciuc, membru ATOR Iaşi.
ITO 2017 se încadrează în seria evenimentelor organizate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Baia Mare (în 2013 şi 2014), Cluj (în 2015) şi Bucureşti (în 2016).
Scopul principal al acestui eveniment este reprezentat de crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele şi trăi experienţe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtăşirea valorilor creştin-ortodoxe şi încurajarea dialogului între grupurile de tineret din ţară şi străinătate.
Obiectivele întâlnirii:
- Promovarea modelelor creştin-ortodoxe;
- Formarea tinerilor;
- Încurajarea dialogului între tineri.
Parteneri ITO 2017:
- Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi;
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi;
- Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) Iaşi, Palas Mall, Rofilco, YTranslations, Editura Doxologia, Asociaţia Art-Meşteşugurile Prutului, Asociaţia Comunio.
Parteneri media ITO 2017: Doxologia.ro, TRINITAS TV, Radio TRINITAS, Basilica.ro, TVR 1 - Universul credinţei, InOras.ro, „Ziarul Lumina“, ziarul „Evenimentul“.
Mai multe detalii despre eveniment şi noutăţi sunt disponibile online, pe http://ito2017.ro/.