„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Icoana Maicii Domnului-Altăriţa, la Mănăstirea Diaconeşti
La Mănăstirea Diaconeşti din comuna Agăş, judeţul Bacău, a fost adusă în pelerinaj joi, 23 august 2018, icoana Maicii Domnului - Altăriţa. Delegaţia a fost condusă de arhimandritul Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos - Grecia.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţitul Andrei, Episcopul Harghitei şi Covasnei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat joi, 23 august 2018, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Diaconeşti din comuna Agăş, judeţul Bacău. Slujba a fost prilejuită de venirea în pelerinaj a icoanei Maicii Domnului - Altăriţa de la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos - Grecia. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti. Icoana Maicii Domnului adusă în pelerinaj a fost pictată în atelierele Mănăstirii Vatopedu pentru credincioşii Eparhiei Romanului şi Bacăului care cu evlavie vor dori să poposească la Diaconeşti.
La începutul slujbei, arhimandritul Efrem a îndemnat poporul la rugăciune către Maica Domnului şi a vorbit despre însemnătatea odorului de mare preţ ce a poposit în aşezarea monahală: „Este prima icoană a Maicii Domnului Altăriţa care ajunge în România, fiind o podoabă pentru eparhia dumneavoastră, Părinte Arhiepiscop Ioachim. Este o podoabă duhovnicească pentru întregul popor român”.
Apoi, după Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor s-a deplasat spre foişorul aflat în proximitatea locaşului de cult de unde Părintele Arhiepiscop Ioachim a vorbit credincioşilor despre importanţa închinării în faţa sfintelor icoane cu credinţă, cu nădejde şi speranţă: „Mulţumim Părintelui Efrem pentru prezenţă şi pentru această icoană pe care a lucrat-o şi a făcut-o aşa de frumoasă ca pentru noi. Dumnezeu ne învaţă pe toţi să fim aceeaşi pentru toţi şi diferiţi pentru fiecare”.
La final, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a oferit părintelui Efrem o icoană a Sfintei Cuvioase Maicii Parascheva de la Iaşi. De asemenea, părintele Efrem a oferit Chiriarhului un engolpion şi o cruce pectorală, copii originale după un engolpion şi o cruce vechi ale mănăstirii, aceasta fiind cunoscută ca având cea mai mare colecţie de engolpioane bizantine din lume. Tot acum şi Preasfinţitul Părinte Andrei al Harghitei şi Covasnei a primit un engolpion al Maicii Domnului-Mângâietoarea. La final, toţi credincioşii au primit din partea părintelui stareţ Efrem ca binecuvântare metaniere şi brâuşoare ale Maicii Domnului.