„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
În ce context s-a înfăptuit Unirea Bucovinei cu patria-mamă
În timpul Primului Război Mondial, Bucovina a fost aproape continuu teatru de operaţiuni militare - de trei ori cucerită de ruşi şi recucerită de austro-ungari. Regiunea aceasta se afla la intersecţia zonelor de interes. Aşa se face că, în toamna lui 1918, când Imperiul Austro-Ungar se dezintegra, bucovinenii erau în pericol. Imperiul Habsburgic dorea anexarea Bucovinei la Galiţia, iar Ucraina îşi dorea şi ea întreg teritoriul sau măcar partea de nord. Un alt grup reprezentat de către deputaţi bucovineni şi ucraineni din Parlamentul de la Viena susţinea organizarea unui stat autonom, în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. Cu toate acestea, exista şi dorinţa de nestrămutat ca întreaga provincie să fie unită cu România.
În octombrie, Ucraina îşi proclama independenţa şi prelua oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret din Bucovina nord-estică, ceea ce îngrijora pe toţi românii. În acest context, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi „Glasul Bucovinei", un ziar condus de Sextil Puşcariu, în care se cerea ca viitorul statului să se decidă în cadrul românismului. Apoi, la iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi a lui Iancu Flondor, pe 27 octombrie a fost convocată Adunarea naţională a populaţiei româneşti din provincie, pentru a se decide soarta Bucovinei. Aici s-a format un consiliu naţional român şi un comitet executiv şi s-a hotărât unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti.
Pentru că, în acest timp, trupele ucrainene terorizau populaţia Bucovinei, Consiliul Naţional Român a cerut ajutor militar României. Trupele române au intrat în Cernăuţi pe 11 noiembrie, au obligat soldaţii ucraineni să se retragă şi au restabilit ordinea. Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţi ai românilor, dar şi ai populaţiei germane, polone şi ucrainene au participat la Congresul General al Bucovinei la care s-a votat în unanimitate Unirea Bucovinei cu România.
Acesta a fost al doilea mare moment, după Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Peste trei zile, România Mare se desăvârşea.