„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
In memoriam Mihai Grigoroşoaia, revizorul contabil al protopopiatelor nemţene
În prima zi a lunii august, după o grea suferinţă, a trecut la cele veşnice economistul Mihai Grigoroşoaia, revizor contabil al protopopiatelor Ceahlău, Roznov, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ. Trupul neînsufleţit a fost depus la casa personală din Pipirig. Zilele premergătoare înmormântării au fost momente în care şi-au luat rămas-bun cei care l-au cunoscut - rude, prieteni, dar în special preoţii care l-au apreciat atât pentru activitatea sa ca inspector financiar, dar mai ales ca om.
Casa familiei Grigoroşoaia a devenit pentru trei zile centru de rugăciune, de amintiri şi trăiri duhovniceşti, familia fiind astfel încredinţată de respectul, dragostea şi recunoştinţa celor care, cu o discreţie patriarhală, domnul Mihai le păşea pragul casei personale sau parohiale verificând contabilitatea parohiei. Zeci de preoţi şi-au luat rămas-bun de la „duhovnicul” financiar din Arhiepiscopia Iaşilor, de la un om care, prin comportamentul său, prin echilibrul său duhovnicesc, şi-a lăsat amprenta în viaţa preoţilor şi a celor care s-au intersectat cu domnia sa.
Două decenii în slujba Bisericii
Născut la data de 21 noiembrie 1956, din părinţii Gheorghe şi Elena Grigoroşoaia, oameni gospodari şi cu frică de Dumnezeu, din localitatea Crăcăoani, judeţul Neamţ, Mihai a fost primul din cei trei copii, frecventând şcoala primară şi gimnazială în satul natal. Fiind silitor şi cu mintea ageră, la vârsta de 14 ani a plecat la liceu în Bucureşti, pe care l-a terminat cu note mari. După finalizarea studiilor liceale a dat examen la Academia de Studii Economice, cea mai prestigioasă instituţie cu profil economic din România. După ce a susţinut teza de licenţă, a fost angajat în Bucureşti, apoi transferat ca preşedinte al Cooperativei de Credit din Târgu Neamţ. Apoi a deţinut funcţii de conducere la diverse instituţii bancare, dedicându-se cu totul serviciului, însă fără a-L uita pe Dumnezeu. Pentru relaţia specială cu Biserica şi slujitorii ei, a fost chemat de către pr. prof. Ion Antistescu, pe vremea aceea protopop, în anul 1999, să pună dibăcia şi profesionalismul său în experienţa Bisericii, ca revizor financiar, având în subordine parohiile din cele patru protopopiate, dar nu numai. Conştiinciozitatea, seriozitatea, punctualitatea, corectitudinea, scrisul exemplar şi caligrafic au atras dragostea tuturor sacerdoţilor, iar duhul de pace şi vorba domoală l-au transformat într-un slujitor al Bisericii fără a purta haina clericală.
Model de conduită morală şi intelectuală
Prin chipul său blând a ştiut să atragă întotdeauna discret atenţia la problemele apărute, iar evlavia pentru cele sfinte, împletită cu smerenia, l-a făcut un model de conduită morală şi intelectuală pentru mulţi slujitori ai Bisericii.
La 10 mai 1987 s-a căsătorit cu distinsa domnişoară Eugenia din comuna Pipirig. Împreună au avut doi băieţi, Mihai şi Florin, pe care i-a iubit, fiindu-le exemplu şi sprijin creştinesc, oferindu-le iubire părintească nemărginită.
Sâmbătă, 3 august, biserica Parohiei Pipirig II a fost neîncăpătoare. Într-o atmosferă cernită, când şi cerul a plâns necontenit, fratele Mihai a fost condus pe ultimul drum pământesc. Un sobor format din peste 30 de preoţi şi diaconi, condus de pr. Nicolae Axentioi, protoiereu al Protoieriei Târgu Neamţ, a oficiat slujba Înmormântării în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Au fost rostite mai multe mesaje de rămas- bun ale celor care l-au cunoscut, iar părintele protopop Nicolae Axentioi a transmis cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.