„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Îndemn pentru participarea la Referendumul din 6-7 octombrie
Sute de pelerini au participat ieri, 1 octombrie 2018, la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Antonie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Prima zi a lunii octombrie 2018 a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru pelerinii care au participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Antonie, al Episcopiei de Bălţi (Mitropolia Basarabiei). Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi, şi părintele Victor Pâslariu, protopop al Protopopiatului Hârlău. Oamenii veniţi din mai multe colţuri ale ţării s-au închinat mai întâi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi la raclele ce adăpostesc moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, aflate în biserica-monument a aşezării monahale.
Cu acest prilej, s-au adus rugăciuni de mulţumire către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care mijloceşte mereu la tronul Preasfintei Treimi pentru aşezarea monahală de la Hadâmbu şi pentru lumea întreagă. În cuvântul adresat la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Antonie şi-a exprimat bucuria pentru că a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu, unde şi-a dorit demult să ajungă pentru a se închina la odorul de mare preţ al Maicii Domnului. În acelaşi timp, ierarhul a considerat că Ocrotitoarea aşezării monahale de la Hadâmbu a rânduit ca prin intermediul arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul mănăstirii, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan să slujească în acest loc sfânt.
Preasfinţia Sa a vorbit apoi despre cinstirea Maicii Domnului în Ortodoxie, remarcând că Fecioara Maria a revărsat prin Preasfântul Său Acoperământ harul Sfântului Duh, ce a fost resimţit de toţi cei prezenţi. „Neamul ce mărturiseşte credinţa adevărată o cinsteşte pe Maica Domnului. Noi, românii, suntem un popor cinstitor de Maica Domnului, care a păstrat credinţa adevărată. Românii au simţit mereu ajutorul Maicii Domnului. Ea este prezentă în rugăciunile noastre, fiind alături de toţi cei ce i se roagă cu credinţă", a spus PS Antonie.
La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a rânduit ca biserica mare a Mănăstirii Hadâmbu să fie închinată Acoperământului Maicii Domnului, precum şi Înaltpreasfinţitului Teofan pentru dragostea pe care a arătat-o aşezării monahale din Dealul Mare prin delegarea ierarhului de la Bălţi la slujba de hram. De asemenea, părintele stareţ şi-a exprimat dorinţa de a sprijini Episcopia de Bălţi păstorită de PS Antonie. Aceasta deoarece arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a trecut la rândul său prin grele încercări la începutul misiunii jertfelnice de la Hadâmbu.
În final, PS Antonie a îndemnat pelerinii să participe la Referendumul din 6-7 octombrie şi să voteze „DA!" pentru familia formată din bărbat şi femeie, pentru că „Biserica promovează lumina, nu întunericul".