„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întâlnire de taină cu Hristos - Învăţătorul desăvârşit, la Parohia „Sfântul Dimitrieˮ - Vorniceni II
Printre activităţile pastoral-misionare desfăşurate în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), se numără şi slujba oficiată în ziua de joi, din Săptămâna Luminată, la Biserica „Sfântul Dimitrie“ - Vorniceni II, Protopopiatul Săveni, care a constituit un prilej deosebit pentru profesorii, învăţătorii şi autorităţile din comuna Vorniceni de a se întâlni cu Hristos - Învăţătorul desăvârşit în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Această activitate, desfăşurată la iniţiativa părintelui Constantin Andrei-Ionuţ, cu sprijinul părintelui paroh Constantin Ion, a reunit un număr mare de cadre didactice, unele la pensie, şi primari gospodari din zonă.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Constantin Macuc. După Sfânta Liturghie, au fost pomeniţi şi cei care s-au mutat la Domnul: preoţi, învăţători, profesori şi primari gospodari de altădată din satul Vorniceni.
„Slujba săvârşită în această zi luminată a fost un buchet de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care Le-a revărsat asupra satului, însă şi un dar de rugăciune pentru toţi cei care s-au ostenit cu timp şi fără timp în educarea copiilor din acest sat - şi la educarea mea - pentru viaţa care le este pusă înainte“, a spus părintele Constantin Andrei-Ionuţ în cuvântul de învăţătură, exprimându-şi recunoştinţa şi preţuirea faţă de cei care au contribuit la formarea sa culturală şi spirituală.