„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
IPS Teofan: „Iertarea îl duce pe om spre libertate, neiertarea naşte sclavi“
În Duminica a XI-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de psalţii Catedralei, membri ai Corului „Chivotul".
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice a zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit desprea taina cea mare a iertării, pornind de la Pilda datornicului nemilostiv: „Iertarea îl duce pe om spre libertate. Iertarea naşte oameni liberi, în timp ce neiertarea îl duce pe om spre sclavie. Neiertarea naşte sclavi, naşte robi. Taina iertării este un fel de izvor pentru ca Duhul lui Dumnezeu să coboare între noi şi în noi, iar tragedia neiertării aduce în viaţa noastră duhul demonic, duhurile răutăţii care îl schimonosesc pe om şi întru cele din afară; căci unui om care nu iartă, care nu are îndurare, care nu are milă, răutatea i se aşază pe chip şi vezi de departe câtă tulburare are înăuntrul său. În timp ce omul care iartă devine receptacul al Duhului Sfânt. Seninătatea se aşază nu numai în sufletul, ci şi pe chipul său pentru că el este un om al Duhului Sfânt, adică un om al iertării. Taina cea mare a iertării îl face pe om din slab puternic, în timp ce neiertarea îl face pe om să fie slab, pentru că nu este puternic cel care nu iartă, ci puternic este cel care iartă pentru că el devine mai puternic decât dorinţa de răzbunare, iar cel care cade sub egida neiertării, a nemilei, a neîndurării înseamnă că toate acestea sunt mai mari şi mai tari decât el şi devine, astfel, un neputincios".
După săvârşirea Sfintei Liturghii, mulţi dintre credincioşii prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, părintele Serafim Grigoraş şi părintele Valerian Radu, preoţi slujitori la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, au fost ridicaţi la rangul de arhimandrit.