La Pedagogic se învaţă şi prin experienţe

Privind zilele acestea cum cad frunzele una câte una, alene, dar parcă mulţumite că şi-au împlinit rostul lor, mă întrebam care este rostul meu în viaţă? Spre ce mă îndrept? Voi fi fericită cu ce voi face? În ce măsură mă vor ajuta experienţele trăite în aceşti patru ani de şcoală să fac faţă provocărilor vieţii? Când voi „cădea“ şi eu, precum frunzele de la picioarele mele, voi fi mulţumită de ce am realizat?

La Religie am aflat că scopul final al omului este dobândirea Duhului Sfânt, mântuirea. Am învăţat că omul, unit încă din această viaţă cu Hristos, poate birui obstacolele vieţii, şi chiar moartea, şi că poate fi împlinit cu adevărat dacă răspândeşte lumină în lume prin faptele sale. Şi mă gândeam la şansa mare pe care o am eu, în calitate de elevă a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iaşi, aceea de a învăţa cum să reuşesc în această viaţă, dar şi cum să fiu fericită aici şi în veşnicie. De ce zic aceasta? Puţine şcoli din Iaşi au ceea ce avem noi la Pedagogic. Profesori buni cred că sunt şi la alte şcoli. Elevi, mai mulţi sau mai puţini, mai interesaţi de şcoală sau mai delăsători sunt şi în altă parte. Noi avem ceva în plus. De o sută de ani, în curtea şcolii noastre se află o biserică. Şi nu doar o clădire inertă, ci una în care se slujeşte. Aici, chiar şi tânăr, te poţi simţi acasă, şi poţi învăţa cum să creşti.

Biserica noastră, ocrotită de Sfinţii Trei Ierarhi, e deschisă. Nu tot timpul, dar este deschisă. Luni după-amiază, începând cu ora 15:30, timp de două ore, un părinte aşteaptă aici să ne răspundă la întrebări, să ne binecuvinteze, să ne ofere o vorbă sau o carte bună, să ne despovărăm de păcat prin Sfânta Taina a Spovedaniei. Mai mult, în fiecare zi de marţi, în zori de zi, de la 6:30, până începem orele, suntem invitaţi, într-o atmosferă tainică, la lumina candelei şi a lumânărilor, la Taina Tainelor, la Sfânta Liturghie. Aici, nu doar că participăm, dar avem roluri. Putem să cântăm la strană, să citim Apostolul, să aprindem candelele. Ne ajută şi câţiva prieteni de la Seminar. După slujbă, împreună cu cei 20 de colegi ai mei, care au avut curajul de a birui somnul, stau câteva minute la un taifas şi o cană de ceai. Simţim că Biserica este acasă.

Şi asta nu este tot. Avem şansa, şi la şcoală şi în cămin, să discutăm cu tineri, ceva mai mari decât noi, despre lucrurile care ne preocupă. Astfel, de doi ani, cu acordul doamnei director Mihaela Ungureanu, prin Proiectul „Tineri în dialog“ al ATOR Iaşi, doi tineri vin săptămână de săptămână şi, timp de două ore, abordăm şi căutăm împreună soluţii la frământările noastre.

În acest octombrie, 2016, în zi de miercuri, au fost două astfel de întâlniri cu teme provocatoare: „Invitaţie la descoperirea vocaţiei“ şi „Suntem cu adevărat liberi?“. După prima întâlnire am aflat că fiecare dintre noi avem daruri primite de la Dumnezeu şi pentru ca ele să rodească este nevoie să le descoperim şi să le lucrăm. Poţi fi fericit dacă zilnic faci ceva care te ajută să creşti, care te apropie de visul tău. Oamenii care nu au un scop clar definit rătăcesc şi riscă să îşi rateze viaţa. La a doua întâlnire am descoperit că eşti liber cu adevărat dacă cunoşti, dacă birui fricile, dacă citeşti, dacă îţi clădeşti viaţa pe valori netrecătoare, dacă biruieşti patimile.

Şi printr-un film urmat de discuţii poţi primi răspuns la întrebările tale. Duminică după-amiază, în cămin, în sala de lectură am vizionat, luna aceasta, două filme. Din primul, „Daylight“, am aflat că poţi „răzbi la lumină“ dacă ai o călăuză care cunoaşte drumul, dacă lucrezi în echipă, dacă îţi biruieşti egoismul, dacă înţelegi că întotdeauna există o scăpare. În film, după ce au încercat toate mijloacele de a reuşi, o parte dintre personaje şi-au găsit salvarea în spatele crucifixului, la picioarele lui Hristos. Urmărind „Clubul împăraţilor“, am văzut că rolul şcolii este nu doar de a informa, ci, mai ales, de a forma caractere. Poţi forma caractere dacă propui valori autentice, dacă îi cunoşti şi îi iubeşti pe cei pe care îi formezi, dacă dedici timp şi pui suflet în ceea ce faci.

Tot luna aceasta am avut şansa să mă apropii mai mult de tinerii din ATOR Iaşi. I-am cunoscut la ei acasă, la Biserica Vovidenia, şi apoi la sediul lor, unde, după Paraclisul Maicii Domnului, şi-au prezentat planurile pentru anul acesta. Apoi, două prietene ale mele, Daniela şi Florentina, mi-au povestit că au aflat de unde îşi trag atorenii puterea: din întâlnirea reală cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie şi în rugăciune şi din slujirea celuilalt. Ele au mărturisit Frumosul prin cânt şi port popular, participând la Liturghia misionară a ATOR Iaşi din 23 octombrie din satul Podolenii de Jos, sat ocrotit tot de Sfinţii Trei Ierarhi, cei ce păzesc şi Biserica colegiului nostru.

Iuliana, prietena mea din clasa a X-a, mi-a povestit că şi ea a avut parte de o experienţă aparte în ATOR. În perioada 7-9 octombrie 2016, a participat la o întâlnire cu peste şase sute de tineri, organizată de ATOR la Botoşani, având drept temă „Nevoile tinerilor şi răspunsul Bisericii astăzi“. A fost impresionată de cât de bine te poţi simţi în mijlocul tinerilor care aleg să fie cu Dumnezeu. I-au rămas în minte cuvintele Părintelui Mitropolit Teofan, prezent la întâlnire, care, vorbind tinerilor, le-a spus: „Se cuvine să punem întrebarea: Vrei să fii om al libertăţii, al iubirii fără de Dumnezeu? Poţi să fii, că eşti liber, dar le vei pierde pe toate. Vrei să fii şi bogat, şi liber, şi să ai şi iubire, şi entuziasm, şi prietenie adevărată? Vrei să nu le pierzi pe acestea? Adu-L pe Dumnezeu în viaţa ta şi El îţi garantează, şi Biserica Lui te asigură, că nu le vei pierde niciodată. Rămâne la latitudinea voastră ce veţi alege, cu mila Domnului, în viaţă“.

Încă o experienţă de neuitat. Sâmbătă, 29 octombrie. O zi pe meleagurile de dincolo de Prut, într-un pelerinaj organizat de ATOR. Timp de reflecţie, de rugăciune, de întrebare şi răspuns. Întâlnire cu oameni sinceri care au biruit cu succes vitregiile istoriei. Vizitarea unor locuri cu iz de veşnicie. O lecţie de istorie trăită, prezentată la Muzeul de Istorie Militară. Un gând al marelui istoric Nicolae Iorga, scris apăsat pe un perete al muzeului: „Istoria îşi bate joc de cei ce nu o cunosc, repetându-se“.

Oare luna noiembrie cu ce experienţe noi va veni? Ce voi învăţa din ele? Nu ştiu încă. Aştept să le trăiesc! (Alexandra Cojocea, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“ - Iaşi)