„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Lansare de carte şi concert coral în aula BCU din Iaşi
Duminică, 3 iulie 2016, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi s-a desfăşurat Concertul Internaţional de Muzică Psaltică precedat de lansarea cărţii „Influenţe Art Nouveau în arta decorativă eclesială - Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi» din Iaşi“, autor ieromonah Mihail Gheaţău, apărută la Editura Doxologia.
Lucrarea „Influenţe Art Nouveau în arta decorativă eclesială - Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi» din Iaşi“ încearcă să prezinte, mai ales prin intermediul imaginilor, o parte mai puţin vizibilă şi încă necercetată a patrimoniului Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. Albumul pune în lumină valoarea artistică a obiectelor de cult tezaurizate aici, inedite piese de mobilier de strană şi odoare bisericeşti, care nu au avut aceeaşi vizibilitate şi nici acelaşi impact mediatic de care, pe bună dreptate, s-a bucurat broderia în piatră care acoperă integral suprafaţa exterioară a bisericii.
„Autorul volumului este părintele ieromonah Mihail Gheaţău, dublu licenţiat după cum şi albumul îl «trădează», atât în domeniul artelor, cât şi în teologie. Pe lângă faptul că este autor al textului, este şi cel care a imortalizat imaginile care se află în album. Tot el a realizat şi macheta grafică. Este, de fapt, un autor plenar al albumului“, a menţionat Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia.
Arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a precizat că „era nevoie de punerea în valoare a acestui patrimoniu (n.r.: mobilierul şi obiectele de cult ale mănăstirii) puţin cunoscut, care se cheamă a fi înţeles şi al cărui mesaj, odată primit în suflet, suntem chemaţi să-l dăm mai departe cu bucurie şi cu mulţumire lui Dumnezeu şi celor ce au lucrat la el.“
La finalul alocuţiunilor, au susţinut un concert de muzică psaltică: Matei Doroşincă, elev al Colegiului Naţional de Arte „Octav Băncilă“ Iaşi; protopsaltul Antonios Aetopoulos din Grecia, membru al Corului Grecesc de Muzică Bizantină „Lycourgos Angelopoulos“; Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ Iaşi, dirijor diac. prof. Mihai Ursache; Corul psaltic „Chivotul“ al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, dirijor arhid. Ciprian Rusu.
Evenimentul a făcut parte din cadrul Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu“ - ediţia a IV-a.