„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Lansarea volumului „Vechiul Testament - Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu”
În Sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a avut loc, în data de 10 martie, lansarea publică a volumului „Vechiul Testament - Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu” (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), un proiect foarte important realizat sub coordonarea prof. dr. Eugen Munteanu.
Partenerii evenimentului au fost Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”. Lucrarea a fost realizată în cadrul Centrului de Studii Biblico-Filologice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de un colectiv de filologi format din prof. dr. Eugen Munteanu (coordonator), CS II dr. Ana Maria Gînsac, conf. dr. Ana Maria Minuţ, dr. Lucia-Gabriela Munteanu şi CS II dr. Mădălina Ungureanu.
„Noi, cei cinci realizatori ai acestui volum, am lucrat la acest proiect timp de cinci ani, în mod intens. Despre calitatea muncii noastre noi credem că este foarte bună, dar rămâne, fireşte, ca publicul şi specialiştii să se pronunţe şi să spună dacă este util şi bine ceea ce am făcut”, a declarat prof. dr. Eugen Munteanu.
La dezbaterea care a avut loc pe marginea volumului au fost invitaţi prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, prof. dr. Mircea Ciubotaru, prof. dr. Andrei Hoişie, directorul Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prof. dr. Alexandru Gafton, conf. dr. Ioan Lihaciu, decanul Facultăţii de Litere, conf. dr. Ioan Milică, director al Departamentului de Românistică, coordonatorul volumului - prof. dr. Eugen Munteanu.
„Apariţia acestei lucrări este foarte importantă pentru că ea diortoseşte un manuscris cu numărul 45 care este o copie fidelă, foarte reuşită, a traducerii pe care învăţatul spătar Nicolae Milescu a realizat-o în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, fiind prima lucrare dedicată Vechiului Testament integral în limba română, într-adevăr, cu litere chirilice. Este importantă această lucrare şi pentru că ea a fost revizuită, după cum s-a dovedit, de către Sfântul Mitropolit Cărturar Dosoftei al Moldovei, şi pentru că ea fost inclusă în celebra Biblie de la Bucureşti, prima Biblie integral în limba română”, a subliniat prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Cartea cântăreşte opt kilograme şi 100 de grame, are 2.610 pagini, iar formatul este A4. Preţul acesteia este de 1.430 de lei şi deja au fost făcute primele comenzi.