„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Liturghie arhierească la 1.240 de metri altitudine
De praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a ajuns în comuna Ciocăneşti, judeţul Suceava. Ierarhul a fost aşteptat de majoritatea locuitorilor de pe valea Bistriţei Aurii pentru a săvârşi Sfânta Liturghie la Schitul Botuş, aflat la 1.240 de metri altitudine.
Slujba arhierească a fost oficiată în Agheasmatarul care serveşte drept Paraclis de vară al schitului. Răspunsurile la strană au fost date de corul de monahi. Frumuseţea Sfintei Liturghii a fost completată de două hirotonii - una întru preot şi alta întru diacon.
După otpustul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a ţinut cuvântul de învăţătură, în care a subliniat faptul că ţinta vieţii omului este sfinţenia: „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pilde de sfinţenie, pilde de pocăinţă, pentru fiecare dintre noi. Voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea vieţii noastre”.
Biserica Schitului Botuş este lucrată în lemn şi tencuită cu brâu de piatră. Lucrările de construcţie au început imediat după anul 1990 şi au fost definitivate în 2007, când a fost sfinţită. Noul locaş de închinare i-a primit drept ocrotitori şi rugători pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Datorită altitudinii, întregul amplasament este înconjurat dimineaţa de ceţuri dense care acoperă văile din jur; ici colo răsărind vârfuri ale Masivului Suhard ca nişte insule. Pentru priveliştea deosebită, Schitul este denumit de pelerini „Micul Athos românesc”.
Locaşul de cult este o construcţie realizată în stil moldovenesc ştefanian, fără turlă. Complexul monahal mai cuprinde agheasmatarul, folosit ca paraclis de vară, corpul de chilii şi trapeză. Biserica schitului a fost înălţată pe locul unui grajd unde s-a adăpostit de teama prigoanei comuniste şi a făcut Sfânta Liturghie un grup de 32 de monahi, care au plătit muceniceşte curajul de a-L mărturisi pe Hristos.
Stareţul Schitului Botuş este părintele protosinghel Galaction Dominte, iar obştea numără 12 vieţuitori.
La finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii au luat parte la agapa frăţească oferită de obştea celor 12 părinţi din schit.