Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Suceviţa

În ziua marii sărbători a Schimbării la Faţă a Mântuitorului (6 august), Mănăstirea Suceviţa şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de 38 de preoţi şi diaconi.

Din soborul co-slujitor au făcut parte arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana Rădăuţi, pr. Petru Lupăştean, protoiereu al Protopopiatului Rădăuţi, pr. Aurel Goraş, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, alături de alţi preoţi şi diaconi.

Slujba a fost prilejuită de hramul aşezării monahale - ctitorie a familiei Movileştilor din timpul voievodului Petru Şchiopul - şi s-a desfăşurat pe un podium special amenajat în incinta mănăstirii. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Damaschin a subliniat că „la început, postul acesta al lunii august nu era doar pentru Maica Domnului, ci era rânduit şi pentru pregătirea acestei sărbători a Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Nu poţi să prăznuieşti Schimbarea la Faţă dacă nu te schimbi şi tu, dacă nu schimbi şi tu ceva înlăuntrul tău”.

În continuare, ierarhul a explicat Evanghelia zilei: „După Schimbarea la Faţă, Domnul Hristos i-a trezit pe apostoli şi le-a spus, la coborârea de pe munte: «Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului va învia din morţi». Nu spuneţi nimănui ce s-a întâmplat aici; asta s-a făcut pentru voi ca să cunoaşteţi în Cel batjocorit pe Sfânta Cruce pe Cel care astăzi este plin de slavă pe Tabor şi de abia după aceea să spuneţi cine este Cel care pătimeşte, cine este Cel care se răstigneşte, cine este Cel batjocorit. Este El un om oarecare, un profet oarecare? Nu! Este Fiul lui Dumnezeu care şi-a arătat slava Lui ca Dumnezeu adevărat pe Tabor, căci faţa Domnului Hristos nu s-a schimbat de la soarele care era acolo, ci dinlăuntru a venit această lumină pe faţa Lui. (...) S-a schimbat la faţă Domnul pe Muntele Taborului, apoi s-a întunecat soarele pe Muntele Golgotei pentru ca Domnul să schimbe lumea. (...) Arată lumea noastră ca o lume care s-a născut din Tabor? Recunoaşteţi lumea aceasta ca pe o lume pe care Domnul a vrut să o schimbe şi a pus începutul acestei schimbări? Recunoaşteţi într-un om, în mai mulţi oameni, chiar şi în noi, creştinii, atunci când ne uităm urât unii la alţii, când vorbim urât, când ţinem minte răul, când ne mâniem, când ne înfuriem, recunoaşteţi vreun chip, vreo asemănare a aceleia luminate de pe Tabor? Noi, când ieşim din biserică, atunci când plecăm de la întâlnirea cu Domnul Hristos, păstrăm ceea ce am văzut, ceea ce am simţit şi ceea ce am trăit? Este lumea aceasta a noastră o lume pe care Domnul a vrut să fie schimbată; a schimbat atunci Dumnezeu lumea sau nu a schimbat-o, schimbă Dumnezeu lumea sau nu o schimbă? O schimbă, dar prin noi, oamenii. Din noi, dinlăuntru, nu dinafară, se schimbă lumea. Şi unde-i locul unde ne schimbăm noi? Care-i noul Tabor unde trebuie să mergem ca să ne schimbăm la faţa sufletului? Biserica este noul Tabor. Noi nu zidim biserici ca să le avem multe la număr, să ne lăudăm că avem nu ştiu câte, ci pentru ca în ele să se schimbe oamenii, să se sfinţească oamenii, să se curăţească oamenii. În Biserică auzim pe un Moise şi pe un Ilie care ne învaţă legea lui Dumnezeu, şi cine îşi povăţuieşte viaţa după legea lui Dumnezeu nu va mai face atâtea răutăţi pe care le vedem în jur. Cu cât un om nu este în Biserică, cu atât sunt mai mari şanse ca el să facă rău în societate”.