„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Liturghie arhierească şi sfinţire de pictură, în Parohia Bălăceana
Duminică, 9 august 2015, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ a Parohiei Bălăceana. Ierarhul a oficiat şi slujba de sfinţire a picturii locaşului de cult.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost întâmpinat după datina din Bucovina, cu flori, pâine şi sare şi a fost însoţit până în curtea bisericii de un alai de călăreţi îmbrăcaţi în costum popular. Sfânta Liturghie s-a oficiat pe un podium amenajat în curtea bisericii, în jurul căruia s-au adunat credincioşii, unii veniţi şi din alte parohii. Răspunsurile liturgice au fost date de corurile reunite din Capu Câmpului şi Ieud - Maramureş. La momentul cuvenit din Sfânta Liturghie, a avut loc şi o hirotonie în preot.
La finalul serviciului religios s-a făcut slujba de pomenire a ctitorilor sfintei biserici. După cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, credincioşii care au contribuit la înfrumuseţarea bisericii au primit diplome de vrednicie, iar pr. paroh Marius-Ioan Chindriş a fost ridicat la treapta de iconom stavrofor.
Biserica din Bălăceana este situată spre centrul satului, fiind singura biserică ortodoxă din localitate. Are un singur hram, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. Piatra de temelie a fost aşezată în anul 1897, construirea sfântului locaş durând până în 1904. Ridicată din cărămidă pe fundaţie de piatră, în formă de cruce, stil moldovenesc, biserica satului Bălăceana a fost înălţată în imediata apropiere a unei biserici mai vechi, din care se păstrează masa Sfântului Altar. Din construcţiile auxiliare aflate în jurul ei, menţionăm clopotniţa, lumânărarul şi casa de prăznuire.
Slujba arhierească a fost urmată de o agapă creştină, oferită tuturor credincioşilor veniţi la biserică.
Procesiune cu sfintele moaşte pentru ploaie
Îngrijoraţi de seceta prelungită, la apelul Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, mii de suceveni au participat în după-amiaza zilei de duminică, 9 august 2015, la procesiunea pentru ploaie cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
De la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“, în sunet de clopote şi toacă, credincioşii, împreună cu un alai impresionant de preoţi şi diaconi care au purtat racla cu sfintele moaşte, s-au îndreptat spre platoul din afara oraşului. În pofida căldurii, încă puternică la acea oră, procesiunea s-a desfăşurat fără probleme; pe tot parcursul drumului, credincioşii au intonat cântări religioase, iar IPS Arhiepiscop Pimen a citit Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Întoarcerea în oraş s-a desfăşurat în aceeaşi ordine deplină; clopotele mănăstirii au sunat îndelung când toţi închinătorii, preoţi şi laici, avându-l în mijloc pe IPS Părinte Pimen, au aşezat sfintele moaşte sub baldachinul bisericii mănăstirii.