„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Liturghii arhiereşti la Mănăstirea Groşi şi Parohia Botuş
În zilele de 1 şi 2 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi şi la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Botuş, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat sâmbătă, 1 octombrie 2016, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi, care şi-a sărbătorit hramul. Răspunsurile liturgice au fost date de obştea monahală.
La final, după rostirea cuvântului de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi credincioşii trecuţi la Domnul.
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi îl are drept ctitor pe părintele Mihail Horga, care a început construcţia sfântului locaş în anul 1995. El şi-a dorit ca micul aşezământ monahal să fie metocul Schitului Sihla. După trecerea la cele veşnice a ctitorului, lucrările au fost preluate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Sfinţit în 1996, schitul a devenit mănăstire de sine stătătoare, având în componenţă biserica mare, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, paraclisul cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Arhangheli“, precum şi un cămin pentru oamenii vârstnici, unde îşi au adăpostul 13 persoane. Membră a Asociaţiei „Bio-România“, mănăstirea este şi centrul care promovează agricultura ecologică, aprovizionând centrele sociale şi căminele de bătrâni ale arhiepiscopiei cu produse lactate.
89 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii din Botuş
Duminică, 2 octombrie, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost aşteptat cu flori, pâine şi sare în Parohia Botuş, comuna Fundu Moldovei. Împreună cu soborul de preoţi şi diaconi care l-a întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie cu ocazia împlinirii a 89 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii şi a zece ani de slujire în aceeaşi localitate a preotului paroh Radu Lăţiş. Oficialităţi locale şi foarte mulţi credincioşi din parohie şi împrejurimi au luat parte la Liturghia arhierească. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial. La final, IPS Părinte Pimen a ţinut cuvânt de folos şi i-a acordat părintelui Radu Lăţiş rangul de iconom stavrofor.
Biserica ortodoxă din Botuş are ca hram sărbătoarea Pogorârea Sfântului Duh. Piatra de temelie a sfântului locaş a fost aşezată la 8 octombrie 1927, iar târnosirea s-a făcut în 1933. Construcţia a fost ridicată din lemn, pe temelie de piatră, iar întregul ansamblu are forma sfintei cruci. În urma intemperiilor, biserica a suferit deteriorări şi din anul 2006 au început lucrări ample de refacere, care vizează atât interiorul, cât şi exteriorul ei. Aşezământul parohial mai cuprinde casa de prăznuire şi clopotniţa, care este situată în una dintre cele şapte turle.