Maica Siluana vă răspunde: Cine este acel glas din mintea mea?

De multe ori mă găsesc vorbind cu mine însumi. Cine este acel glas din mintea mea cu care vorbesc? Să-i ascult sfaturile? Cum să dobândesc dreapta socotinţă şi să nu mă înnebunească gândurile? Şi dacă acele sfaturi îmi vin în timpul rugăciunii, să dau curs vorbirii cu ele?

Marian

***

Dragă Marian,

În mintea noastră vin gânduri de multe feluri, dar ele pot fi totuşi „clasificate“ în trei categorii: de la Dumnezeu (prin îngerul păzitor), de la diavol şi de la noi înşine. Pentru omul aflat pe Calea Rugăciunii, înlăturarea gândurilor înseamnă să aştepte până terminăm rugăciunea. Dacă e de la Domnul, revine îmbogăţit, iar dacă e de la cel viclean, dispare.

În restul timpului, însă, e bine să fim atenţi ce fel de gânduri avem şi să le respingem pe cele care ne sugerează să facem lucruri care ne fac rău nouă sau celor din jurul nostru.

De multe ori, glasul lăuntric este glasul conştiinţei noastre. Ea poate să se opună egoului sau unui „eu“ de ocazie, cum ar fi eul meu de profesor, sau de mamă, sau de tată, de soţ, sau de soţie, sau de român etc. Atunci e cazul să ascult ce spune.

Când glasul lăuntric ne dă un sfat, să fim cu luare aminte. Ce sfat ne dă? Cu ce intenţie? Dacă îl ascultăm, slujim scopului vieţii noastre şi valorilor în care credem? Multe dintre glasurile lăuntrice sunt glasuri ale trecutului nostru dureros: fie porunci sau cuvinte grele din partea părinţilor sau cuvinte care ne-au rănit şi pe care ni le-am însuşit şi ne chinuim pe noi înşine şi pe cei din jur cu ele. De obicei acela e glasul autorităţii care ne ţine sub control, spunându-ne „ce avem voie să facem şi ce nu“. Dacă ne spune: „Poţi să bei ca toată lumea un pahar de vodcă ca să te simţi bine!“, „Fă asta! Fie ce-o fi!“, „Fii şi tu în rând cu tineretul de astăzi, nu fi prost, o viaţă are omul!“, „Copiază, că altfel poţi să nu termini şcoală, nu fi prost!“ etc., să nu asculţi! Aceste gânduri ne împing, pur şi simplu, să facem răul pe care îl urâm cel mai mult. Şi aşa ajungem să ne urâm pe noi înşine, dând şi vina pe Dumnezeu că ne-a făcut aşa! Dar să ştim că viaţa noastră e cum ne sunt gândurile. Nimeni nu ar putea să ne facă ceva rău dacă noi nu am primi gândurile rele. Dacă am binecuvânta pe cei ce ne fac rău, cum porunceşte Domnul, viaţa noastră ar fi cu totul şi cu totul altfel. Ar fi o binecuvântare.

Şi poate fi, poate deveni binecuvântare dacă alegem Binecuvântarea, adică pe Domnul! El ne va călăuzi pe Cale, încet-încet, şi din poruncă în poruncă vom ajunge să facem şi porunca: Bucuraţi-vă!

Curaj, copil iubit!

Să alungi gândurile trecătoare, să le refuzi pe cele pătimaşe şi să le spovedeşti pe cele obsedante! Să faci curat în minte cu Sfânt Numele Domnului şi în inimă prin iertare şi Sfânta Împărtăşanie şi vei birui toate!

Cu drag şi respect,

M. Siluana