„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Manifestări dedicate Zilei Copilului în două eparhii ale Moldovei
„Grădina de Copii” a Episcopului Melchisedec din Roman a găzduit joi, 30 mai 2019, o manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Copilului. Ediţia a II-a a programului „Bun venit, copilărie!” a adunat aproximativ o mie de copii, cu vârsta între 7 şi 14 ani în curtea Catedralei Episcopale din Huşi.
În contextul Anului omagial al satului românesc şi al Zilei Internaţionale a Copilului, Fundaţia „Episcop Melchisedec” din Roman, în parteneriat cu Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău, a organizat joi, 30 mai 2019, o sărbătoare a copiilor. Aceasta s-a desfăşurat în cadru natural din „Grădina de Copii” a Episcopului Melchisedec din Roman, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Au participat copiii Centrului de zi al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” Roman, cei ai Centrului de cateheză „Buna Vestire” din Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” - Bacău şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău. Copiii grupului vocal al Centrului de cateheză „Buna Vestire”, coordonat de profesorul Mugur Nicolae Neuman, au susţinut un miniconcert. Sâmbătă, 1 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi la iniţiativa părintelui Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, s-a desfăşurat o acţiune de cercetare şi de susţinere a copiilor internaţi la Spitalul Municipal Moineşti. Astfel, copiii internaţi în Secţia de Pediatrie a spitalului au primit daruri cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Copiii Centrului de zi „Sfântul Arhanghel Rafail” - Holt, Protopopiatul Bacău, au serbat ziua de 1 iunie prin jocuri şi activităţi specifice frumoasei şi inocentei vârste a copilăriei. Astfel, vineri 31 mai, copiii s-au bucurat de prezenţa părintelui Daniel Ionel Marari, inspector eparhial - Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul, în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi le-a vorbit celor mici despre valorile credinţei creştine. Micuţii s-au jucat, au primit pizza, dulciuri, baloane şi îngheţată şi au fost deosebit de încântaţi să poată vizualiza apoi, în cadrul orei de cateheză săptămânală, un film animat religios. Părintele paroh Iulian Adam, coordonatorul activităţilor centrului de zi, a mulţumit părintelui inspector, profesorilor de la Şcoala Holt şi tuturor celor care, cu căldură, ajută şi sprijină lucrarea social-filantropică a Bisericii.
Ziua Copilului la Episcopia Huşilor
Curtea Catedralei Episcopale din Huşi a devenit sâmbătă, 1 iunie, „Tărâm de poveste” pentru copii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentul a fost organizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” din Huşi, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Anul acesta, ediţia a II-a a programului „Bun venit, copilărie!” a adunat aproximativ o mie de copii, cu vârsta între 7 şi 14 ani. Aceştia au provenit din familiile defavorizate ale parohiilor din mediul rural de pe cuprinsul Episcopiei Huşilor. Alături de mulţi alţi copii şi tineri din Huşi, ei au umplut de culoare şi de voioşie curtea şi parcul catedralei. Programul evenimentului a debutat cu o slujbă de mulţumire, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie în faţa statuii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Adresându-se copiilor prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre motivul pentru care ediţia de anul acesta s-a intitulat „Tărâm de poveste”: „Fiecare dintre voi sunteţi o poveste frumoasă, luminoasă, o poveste de care se vor îngriji toată viaţa părinţii voştri! Aşa să le spuneţi părinţilor voştri: «Eu sunt povestea ta! Poveste frumoasă şi de vis!». Aşa aş vrea să fie ziua fiecărui copilaş, ca cea de azi! Din nefericire, nu toţi copiii se bucură de tot ceea ce vă bucuraţi voi astăzi. Sunt copii care poate nu aud niciodată o poveste, sunt singuri, sau nu au ce să mănânce, poate nu au cu ce să se îmbrace, sau nu sunt iubiţi de părinţi. Ce ar trebui să facem pentru aceşti copii? Să-i ajutăm! Dacă avem jucării sau hăinuţe în plus, să le dăruim! Să simtă şi ei că sunt o poveste pentru noi, cei care le dăruim, aşa cum voi sunteţi astăzi o poveste pentru noi”, s-a exprimat Episcopul Huşilor.
Prezentarea activităţilor centrelor de zi
În continuare, au luat cuvântul reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, care şi-au exprimat gândurile de bucurie şi mesajele de felicitare pentru copii. Părintele Episcop Ignatie a reamintit de importanţa accesului la educaţie pentru viitorul copiilor, mai ales a celor din mediile vulnerabile, una din modalităţile foarte eficiente de intervenţie fiind crearea a cât mai multor centre de zi pentru copii. De asemenea, ierarhul Huşilor i-a îndemnat pe copiii prezenţi să fie recunoscători şi să mulţumească organizatorilor şi sponsorilor. Părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, organizatorul evenimentului, a adresat mulţumiri tuturor celor care s-au implicat, transmiţând, la rândul său, felicitări copiilor prezenţi, cu ocazia zilei dedicate lor. A urmat apoi o scurtă prezentare a activităţilor derulate în cele trei centre de zi pentru copii, deschise până în prezent de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi” la Fălciu, Boţeşti şi Bârlad. Totodată copiii beneficiari ai acestor centre au susţinut şi un scurt program artistic şi au avut o expoziţie a lucrărilor realizate de ei. Programul zilei a continuat cu ateliere tematice, scurte piese de teatru şi o demonstraţie de dresaj canin, precum şi prezentarea proiectului de robotică al echipei CuzaRo.Bots. Toţi copiii participanţi au primit tricouri pe care, în motive tradiţionale, se putea citi: „Veşnicia s-a născut la sat”, amintind astfel că evenimentul acesta face parte din ansamblul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc. Masa de prânz a fost luată de toţi copiii, la umbră, în parcul catedralei. Aceasta a fost pregătită tradiţional, la ceaun, şi prezentată într-un mod aparte de maestrul bucătar. Atmosfera de sărbătoare a continuat după masă, fiind coordonată de echipa de animatori Joy Camps, cu face-painting, muzică şi multe jocuri. Tot acum, spre bucuria copiilor, a sosit şi un carusel de îngheţată. La finalul programului, fiecare copil a primit din partea organizatorilor şi a sponsorilor daruri constând în dulciuri. Pe lângă contribuţia sponsorilor din ţară şi străinătate, un aport deosebit l-a avut echipa de animatori Joy Camps România, coordonată de Marian Rugină, şi cei aproximativ 150 de voluntari ai Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” din Huşi.