„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Manifestări religioase în cinstea eroilor
În Parcul Unirii - 1 Decembrie 1918 din Bacău a fost oficiat joi, 6 iunie 2019, de către IPS Ioachim, Parastasul pentru eroii neamului. La Moineşti a fost organizat de Ziua Eroilor un concert de muzică patriotică, iar la Buhuşi şi în Parohia Costişa II din judeţul Neamţ au avut loc manifestări închinate celor ce s-au jertfit pentru patrie.
Câteva sute de credincioşi băcăuani au participat, joi, 6 iunie 2019, la hramul Catedralei „Înălţarea Domnului” din Bacău. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cuvântul de învăţătură rostit, Ierarhul i-a îndemnat pe băcăuani la împreună-lucrare pentru unitatea ţării şi la neuitare a eroilor neamului românesc: „Pentru generaţia de astăzi, Ziua Eroilor nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire şi omagiere a celor care, pe câmpurile de luptă, au arătat iubire de neam şi patrie. Ea trebuie să fie o zi de angajament solemn în faţa lui Dumnezeu că vom lupta în continuare, poate cu altfel de arme şi pe altfel de câmpuri de bătălie, pentru apărarea identităţii spirituale şi naţionale poporului român”. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a deplasat apoi spre Parcul Unirii - 1 Decembrie 1918, la crucea înălţată pe locul în care va fi ridicat Monumentul Eroilor Băcăuani. Aici, în prezenţa reprezentanţilor tuturor unităţilor militare din judeţul Bacău, a participat la intonarea imnului de stat şi la slujba de pomenire pentru eroii şi martirii neamului românesc. Protopopiatul Moineşti, în parteneriat cu Primăria Moineşti, a organizat joi, 6 iunie 2019, un concert extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală. Acesta a fost susţinut de Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului şi de Orchestra folclorică „Muzica Divertis” din Chişinău, dirijate de arhidiaconul Iulian Dumitru. În repertoriul coralei s-au regăsit piese folclorice româneşti autentice şi piese patriotice ca semn de recunoştinţă pentru eroii neamului românesc. Joi, 6 iunie, în ziua Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, au fost pomeniţi în Protopopiatul Buhuşi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Prin grija părintelui Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Buhuşi, au fost pomeniţi în timpul Sfintei Liturghii toţi eroii neamului, dar şi cei care au luptat pentru libertatea acestui popor pe meleaguri buhuşene. După săvârşirea Sfintei Liturghii părintele protopop, împreună cu preoţi din oraşul Buhuşi, a săvârşit slujba Parastasului pentru eroii neamului la Monumentul Soldatului Necunoscut. Din partea Protopopiatului Buhuşi şi a celorlalte instituţii au fost depuse coroane de flori în amintirea eroilor români.
Eroii neamului, pomeniţi la Costişa
Colegiul Naţional „Ferdinand I” din Bacău a organizat joi, 6 iunie, Marşul Eroilor, ediţia a V-a, sub genericul „Amprenta trecutului asupra viitorului - Lumină pentru eroi”. Elevii băcăuani, însoţiţi de cadrele didactice, şi-au manifestat recunoştinţa faţă de eroii români căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti. Acest eveniment a reunit tineri de la numeroase colegii, licee şi şcoli băcăuane, care doresc să marcheze prin acest gest public Ziua Eroilor. Finalul traseului a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Lazaret, unde cei prezenţi au avut ocazia să asiste la o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi, să vizioneze un program artistic şi apoi să depună coroane de flori la monumentul închinat eroilor din curtea bisericii. În zilele de 5 şi 6 iunie, Parohia Costişa II din Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, şi-a serbat hramul închinat Înălţării Domnului. Cu o vechime de 216 ani, biserica Parohiei Costişa 2 păstrează o tradiţie frumoasă, care începe în ajunul Înălţării Domnului cu slujba Vecerniei şi a Litiei. Preoţi slujitori şi credincioşi se adună din toate satele comunei Costişa şi din vecinătate pentu a începe prăznuirea hramului aşezat odată cu războaiele de întregire a neamului. Din perioada 1916-1918 se păstrează un pomelnic cu numele a 13 soldaţi din Costişa care s-au jertfit pentru ţară, iar până în 1944 pomelnicul se completează cu numele a încă 45 de soldaţi. Slujba Vecerniei a fost oficiată de preotul Nicolae Ciuntu de la Parohia Zăneşti - Faur, înconjurat de un sobor de zece slujitori. Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului a fost urmată de un Trisaghion închinat eroilor neamului, la care au participat credincioşii prezenţi şi autorităţile locale. Soborul de preoţi s-a deplasat la monumentul eroilor din centrul comunei Costişa, unde, în prezenţa elevilor, părinţilor, a cadrelor didactice şi a autorităţilor locale, s-au citit rugăciuni de pomenire a eroilor neamului. „În încheiere, elevii Şcolii Gimnaziale Costişa au susţinut un moment artistic, întărind nădejdea noastră că trecutul istoric şi credinţa noastră strămoşească vor dăinui peste veacuri”, a menţionat preotul paroh Constantin Iftimia.