„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună
Membrii ATOR Piatra Neamţ în vizită la copiii din satul Bistriţa
Cu ocazia Zilei Copilului, tinerii din cadrul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român - filiala Piatra Neamţ au poposit în satul Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, la iniţiativa părintelui coordonator, pr. Nicolae Nicau, în colaborare cu părintele Gabriel Pintilie.
Într-o zi ploioasă, joi, 2 iunie, tinerii din ATOR Piatra Neamţ au fost întâmpinaţi de copiii plini de viaţă, mai mici şi mai mari, din cadrul parohiei Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, care, prin intermediul activităţilor desfăşurate cu veselie, probabil au şi uitat de vârsta lor. Tocmai acesta a fost şi ţelul atorenilor, să-i stimuleze pe toţi participanţii, inclusiv pe ei înşişi, să se simtă copii, reuşind chiar să descreţească şi frunţile preoţilor şi să le reînvie în suflet amintirea copilăriei.
În introducere, fiecare s-a prezentat şi în acest mod, atorenii şi bistriţenii au devenit o singură comunitate, nişte inimi care băteau la unison. Activitatea a continuat cu un joc antrenant numit „Luptă pentru atenţia ta“. Acest joc a constat în alegerea a două persoane care au vorbit despre acelaşi subiect, în acelaşi timp, în decursul unui minut, în faţa tuturor. Audienţa trebuia să voteze care dintre cei doi le-a reţinut atenţia mai mult timp. Copiii şi-au pus imaginaţia la treabă mimând hobby-ul lor, iar ceilalţi au avut ca sarcină identificarea acestuia. Cel care nu ghicea ce mima respectivul copil primea câte o pedeapsă hazlie.
Bineînţeles că jocurile cu folos spiritual nu au lipsit, mai ales că activităţile s-au desfăşurat în Biserica „Sfântul Ciprian“ din curtea Mănăstirii Bistriţa, pe care tinerii au şi vizitat-o ulterior. Coordonatorul nostru a propus un joc interesant, „Drumul către Iisus“, în cadrul căruia un copil Îl interpreta pe Iisus, iar alţi şase copii reprezentau diverse păcate (precum invidia, răutatea, ura, minciuna, lenea, neascultarea), iar un copil era creştinul. Acesta din urmă era legat la ochi şi stătea în capătul opus faţă de primul copil. Iisus trebuia să îl ghideze până în braţele lui pe poteca vieţii, fără ca cel legat la ochi să fie acaparat de păcate.
Atorenii au oferit copiilor prezenţi dulciuri şi pachete cu mici cadouri, aducând zâmbete pe feţele copiilor, dar şi în inimile lor. Fiecare tânăr atorean a plecat mai vesel şi mai mulţumit că le-a făcut o bucurie acestor copii minunaţi.
A fost o experienţă plăcută care a dezvoltat în sânul atorenilor generozitatea şi le-a reamintit acestora cât de inocent poate fi zâmbetul unui copil care se bucură de atâtea lucruri simple. Astfel, deşi soarele nu s-a arătat pe cer şi ploaia a continuat să cânte monoton, biserica a devenit soare al fericirii şi al comuniunii, iar îndemnul lui Hristos a fost îndeplinit - „Lăsaţi copiii să vină la mine!“. (Ana-Zenaida Pintilie, Laura-Maria Irimia, ATOR Piatra Neamţ)