Mitropolitul Vladimir Repta, păstorul bucovinenilor către Marea Unire

La data de 15/28 noiembrie 1918, Mitropolitul Vladimir a prezidat, în Palatul mitropolitan, Congresul General al Bucovinei, care a hotărât: „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României".

Aflându-ne în Anul Centenar, cade-se să ne amintim de cât mai mulţi înaintaşi, care, prin cuvânt ori lucrare, au contribuit la înfăptuirea României Mari. Preoţi, profesori de teologie, călugări sau ierarhi - prin activitatea lor duhovnicească, pastoral-misionară şi patriotică - au confirmat o realitate istorică de netăgăduit: Biserica noastră dreptmăritoare a stat întotdeauna alături de neamul românesc în efortul de păstrare a neatârnării şi demnităţii de-a lungul zbuciumatei sale existenţe bimilenare.

Între ierarhii de seamă de la început de secol XX, angajaţi în această luptă, se distinge marele mitropolit al Bucovinei, Vladimir Repta, păstor al fraţilor români din Moldova de Sus la momentul împlinirii năzuinţei lor fundamentale: Unirea cu Ţara-Mamă.

Născut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în 1841, în pline frământări politice ale întregii Europe, Vasile, fiul lui Mihail şi al Paraschivei Repta, din satul Bănila, de pe Ceremuş (actualmente în Bucovina înstrăinată), a fost înzestrat de Dumnezeu cu alese calităţi sufleteşti şi intelectuale. S-a evidenţiat încă din primii ani de învăţământ, în satul natal; după aceea, rezultatele excepţionale cu care a absolvit prestigioasa Şcoală Teologică din Cernăuţi l-au recomandat ca bursier la studii de specializare în universităţile din Viena, Bonn, München şi Zürich. După întoarcerea în Cernăuţi, credinţa sa lucrătoare, pregătirea asiduă pe tărâmul teologiei, truda necondiţionată pentru propăşirea neamului său i-au facilitat ocuparea unor demnităţi înalte: din 1873, profesor de Noul Testament la Institutul Teologic din capitala provinciei; ulterior, ales de patru ori decan, ba chiar rector al universităţii cernăuţene (1883-1884). Între anii 1875-1895, activând şi ca revizor şcolar, s-a preocupat mereu de păstrarea elementului românesc în şcolile bucovinene. Concomitent, şi-a început activitatea scriitoricească, publicând volumul Psihologia şi însemnătatea ei pentru deşteptarea, cultivarea şi înaintarea vieţii religioase, una dintre primele lucrări din domeniul ştiinţelor educaţiei din literatura românească de specialitate.

Rectorul universităţii din Cernăuţi ajuns Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei

Fire meditativă, cu vădire înclinaţii spre lumea monahală încă din adolescenţă, profesorul şi rectorul universităţii din Cernăuţi, Vasile Repta, a luat o decizie surprinzătoare în ochii multora: la 44 de ani a hotărât să se călugărească. Slujba de tundere în monahism a avut loc la Mănăstirea Suceviţa, în Postul Mare al anului 1885. A primit numele de Vladimir, parcurgând apoi toate treptele slujirii sacerdotale, până pe 17 ianuarie 1898, când a fost hirotonit episcop de Rădăuţi. Ca monah cu diferite responsabilităţi în administraţia eclesiastică, dar şi ca profesor ori inspector şcolar a trudit din greu, urmărind îmbunătăţirea organizării şi desfăşurării activităţii bisericeşti pe tărâm pastoral-misionar, administrativ sau educaţional, păstrând permanent în minte, în inimă şi-n fapte dragostea faţă de neamul său tot mai împilat şi obidit.

După moartea mitropolitului Arcadie Ciupercovici, în anul 1902, pe 17 octombrie, episcopul Vladimir a fost numit, prin decret imperial, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. În impresionanta catedrală din Cernăuţi, la ceremonia de întronizare, noul chiriarh al Bucovinei a rostit un emoţionant cuvânt de învăţătură din care spicuim: „...pot spune cu conştiinţa curată că nu m-am îndesat niciodată spre scaunul acesta şi că n-am întins niciodată mâinile mele spre toiagul arhipăstoresc; deci, fiindcă cred că Dumnezeu m-a chemat la acest post, îmi plec capul înaintea voii Sale sfinte şi puternice, lepădând toată grija şi toată teama; voi purta toiagul arhipăstoresc cu bărbăţie şi cu încredere în Dumnezeu şi voi căuta a conduce corabia Bisericii spre ţinta ei". Exact aşa s-au petrecut lucrurile, căci, în perioada petrecută în fruntea Bisericii lui Hristos din Bucovina, Mitropolitul Vladimir şi-a contopit propria existenţă cu cea a eparhiei încredinţate lui spre păstorire. Cu un deosebit tact pastoral, dublat de o inspirată înţelepciune, a ştiut să ţină cârma Bisericii neîncovoiată de nici o primejduire din multele ce o pândeau la tot pasul. Să ne gândim doar la tensiunile iscate din pricina rutenilor, ce au încercat adeseori să pună mâna pe Mitropolia Bucovinei, apoi la dramaticele zile ale asaltului şi ocupaţiei armatei ruseşti asupra Cernăuţiului. Demnitatea ierarhului în apărarea Bisericii şi a principiilor ei a atras mânia forţelor armate ruseşti, care intenţionau să bombardeze reşedinţa mitropolitană, unde se găsea sechestrat chiriarhul. Astfel, cea mai frumoasă podoabă a bucovinenilor, una din cele mai impresionante reşedinţe chiriarhale din lumea ortodoxă, urma să fie ştearsă de pe faţa pământului. Însă, credinţa necurmată a Mitropolitului Vladimir, disponibilitatea sa spre jertfa supremă au schimbat planurile mişeleşti, pogorând, încă o dată, milostivirea lui Dumnezeu peste greu încercatul pământ românesc aflat în îndelungată bejenie.

„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit"

Prinzându-l în mijlocul răfuielilor politico-militare ale celor două mari puteri, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia, în timpul primei şi însângeratei conflagraţii mondiale, Guvernul de la Viena l-a silit pe mitropolit să-şi părăsească eparhia. Luând drumul pribegiei, a trăit clipe grele, marcate nu doar de apăsătoare privaţiuni, ci îndeosebi de suferinţa de a se şti departe de păstoriţii săi, rămaşi singuri, fără nici o apărare în faţa ocupaţiei străine. Dar pronia divină nu a lăsat lucrurile aşa: la încheierea Primului Război Mondial, altădată puternicul Imperiu Austro-Ungar a ajuns doar o ruină. Dorinţa arzătoare a românilor bucovineni a început să prindă contur. În preajma Unirii, Vladimir s-a întors din exil, iar la data de 15/28 noiembrie 1918, joi, a prezidat, în Palatul mitropolitan, Congresul General al Bucovinei, la care au fost prezenţi reprezentanţii românilor bucovineni majoritari şi ai minorităţilor naţionale din Bucovina, care a prevăzut că „...marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate ţările Române dintru Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar" şi, în acest sens a hotărât: „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României". După istorica şi fericita hotărâre, o delegaţie formată din Mitropolitul Vladimir Repta, Iancu Flondor şi Ion Nistor a plecat spre Iaşi, pentru a preda Actul Unirii regelui Ferdinand al României.

Neobositul chiriarh va sta în continuare la cârma Bisericii bucovinene, implicându-se în lucrarea de unificare a Bisericii Ortodoxe din România. Pentru activitatea sa de cultivare a identităţii româneşti din Bucovina a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte al primului Senat al României Mari (1919).

În 1924, bătrânul arhipăstor, cu braţul slăbit de suferinţa fizică, dar şi din pricina atâtor nedreptăţi îndurate, i-a înmânat cârja arhipăstorească Mitropolitului Nectarie Cotlarciuc. După o lungă suferinţă, Vladimir, arhiereul lui Hristos, a ferit perdeaua acestui veac în ziua de 24 aprilie 1926, având pe buze cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit" (II Timotei 4, 6-7). Prin viaţa şi lucrarea sa pilduitoare în Biserica şi neamul din care a răsărit, Mitropolitul Vladimir Repta rămâne un autentic model pentru fiecare român iubitor de Dumnezeu şi ataşat de valorile poporului său.