„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Momente de aducere-aminte pentru Unirea Basarabiei cu România în anul 1918
Republica Moldova este un stat independent pe harta Europei. Teritoriul său a fost parte a Moldovei, dar în 1812 a fost cedată de Imperiul Otoman, suzeran, concurentului Imperiu Ţarist. De atunci a fost identificată prin numele „Basarabia", pentru a căpăta propria identitate în noua sa istorie. Această parte a Daciei libere a revenit la matca sa în 1918, la 27 martie, dar în formula întărită a tânărului stat România. A fost răpită, din nou, în 1940, recuperată în 1941, ocupată iarăşi în 1944 de aceeaşi putere imperialistă din Est, care totuşi i-a permis să devină stat independent în 1989.
Memoria unui neam sau a unui loc nu are viaţă decât prin cei care o trăiesc. Ca atare, ea poate fi vie, dar poate şi muri prin uitare; în egală măsură poate fi înviată sau ucisă din nou. Ce misiune nobilă să păstrezi şi să transmiţi memoria neamului tău! Cât de ingrat poţi fi dacă o ascunzi, o uiţi sau pierzi!
Dar la ce fel de memorie mă refer? Desigur, nu la una personală, egoistă şi fără perspectivă. Aduc în discuţie memoria colectivă, care nu ţine de limita unui om, a unui loc sau a unui timp anume. Este vorba de acea memorie care nu are un singur chip, sau limita unui an, ci are adunată în ea nenumărate chipuri, un întreg popor, un întreg areal, o ţară, o istorie, şi nu doar un episod. Este memoria unui popor pe care Dumnezeu l-a aşezat într-un colţ al creaţiei Sale pentru a povesti prin viaţa sa lucrarea Lui în istorie.
Poporul român sau dac, pentru a fi exacţi şi a ne descărca de limita circumscrisă a unei istorii relativ recente, este cel la care aş putea să fac referire. Memoria sa colectivă este milenară, deşi, din nefericire, nu se încearcă la modul activ să se promoveze acest adevăr - nu este acum scopul nostru să facem aceasta. Ceea ce vom prezenta se referă, mai curând, la redeşteptarea memoriei colective recente a urmaşilor vechilor daci liberi - care acum se numesc români sau moldoveni, după cum doresc - de pe ambele maluri ale Prutului, dar nu numai până la Milcov, ci până oriunde se vorbeşte româneşte sau alte dialecte ale daco-românei.
Revenind la redeşteptarea conştiinţei de neam şi la recuperarea memoriei recente, vom face referire mai departe la trei evenimente desfăşurate la Soroca (13 martie), Lipceni şi Rezina (24 martie). Acestea merită prezentate şi analizate nu atât prin amploarea, cât mai ales prin simbolismul lor. Scopul a fost reabilitarea la Soroca a monumentului funerar al generalului român Stan Poetaş (singurul general român combatant în Primul Război Mondial, ucis, după terminarea acestuia, apărând graniţele României Mari în 1919, îngropat în Basarabia, la Soroca), cinstirea memoriei soldaţilor basarabeni (sau moldoveni sau români), morţi pentru patrie în Primul Război Mondial şi îngropaţi în satul Lipceni (prin reabilitarea „Mausoleului din Lipceni" închinat cândva lor), şi omagierea Regelui Ferdinand I al României, numit pe drept şi „Întregitorul" (prin reabilitarea Monumentului Regelui Ferdinand I din Rezina).
În primul rând, merită pomenită „inima" care a făcut ca toate aceste evenimente să pulseze şi să existe, şi anume Asociaţia Obştească „Cultul Eroilor" din Chişinău, prin reprezentantul ei - domnul avocat Iulian Rusanovschi, care trebuie felicitat pentru impetuozitate.
Apoi trebuie pomeniţi patrioţii din Republica Moldova care au acceptat să fie prezenţi la festivităţi. La Soroca, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a sfinţit monumentul funerar al generarului Stan Poetaş, iar Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a sfinţit monumentele de la Lipceni şi Rezina, înconjuraţi de clerici din Mitropolia Basarabiei. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au rostit, fiecare, cuvânt cu putere multă atât din perspectivă duhovnicească, cât şi patriotică. Au fost de faţă forţele armate ale Republicii Moldova, prin fanfara Armatei Naţionale, a Gărzii Prezidenţiale şi a Echipei cu salve, fanfara intonând imnele Republicii Moldova şi a României, ca un semn simbolic al unirii. La Soroca a fost prezent şi şeful interimar al Marelui Stat Major, colonelul Eduard Ohlaciuc. Din partea autorităţilor locale, la Soroca au fost prezenţi domnul Ghenadie Munteanu, preşedintele Raionului, şi domnul Victor Său, primarul oraşului. Domnul Aurel Pleşco, primarul localităţii Lipceni, a reprezentat cu demnitate localitatea pe care o conduce, iar domnul Simion Tatarov, primarul oraşului Rezina, a fost o gazdă primitoare. Domnia sa a amenajat şi parcul unde se află Monumentul Regelui Ferdinand I Întregitorul, loc care poate deveni un reper pentru oraş.
La Soroca a fost prezent şi domnul Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău, care a ţinut un discurs emblematic, însoţit fiind de domnul colonel Cristian Ladaniuc, ataşatul militar de pe lângă Ambasada României la Chişinău, cel care a reprezentat România la Lipceni şi Rezina.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, de la Iaşi au fost prezenţi la cele trei evenimente, în calitate de delegaţi, pr. Dorneanu Neculai, director al Departamentului de Misiune Externă al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Valentin Pâţâligă, capelan militar al Armatei Române.
Evenimentele patriotice de la Soroca, Lipceni şi Rezina invită românii de pe ambele maluri ale Prutului să mărturisească prin fapte că au acelaşi sânge şi aceeaşi credinţă ortodoxă, indiferent de râurile care îi despart şi de mentalităţile pe care istoria recentă le-a indus.
Românii, ucrainieii, ruşii, găgăuzii şi oricare ortodocşi de diferite etnii, care trăiesc în Republica Moldova, sunt toţi copiii lui Dumnezeu şi pot trăi în pace unii cu alţii, dar şi cu fraţii lor de credinţă şi neam din România! Situaţia din Republica Moldova nu este una singulară. Avem nevoie ca Biserica Ortodoxă să dovedească unitatea ei dincolo de limbă, calendar şi politica seculară. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute.
Centenarul 1918 - 2018 nu are nici o legătură cu Ortodoxia ca doctrină şi viziune eshatologică, dar poate aduce aminte românilor legătura lor cu pronia divină mijlocită de Biserica Ortodoxă! Pentru a celebra acest adevăr, preoţii din Mitropolia Moldovei (Republica Moldova) şi cei din Patriarhia Română nu au nici un impediment de a sluji împreună la evenimente patriotice, cum au fost cele de la Soroca, Lipceni şi Rezina. O asemenea atitudine ar fi semnalul că Biserica Ortodoxă este una, indiferent de trecătoarele calcule politice sau de pasiunile etnice. Nici Patriarhia Română şi nici Patriarhia Rusă nu au dus la prăbuşirea imperiilor Ţarist, Otoman şi Habsburgic, şi nici nu au iniţiat ecuaţii politice posterioare. La fel s-a întâmplat şi în 1989. La fel credem că se întâmplă şi acum.
Momentele prilejuite de Anul Centenar al României Mari vor continua în acest an oriunde vor fi organizate de patrioţii români. Important este ca ele să trezească bucuria de a fi parte din naţiunea română (să te simţi dac liber oriunde ai fi) şi efortul de a fi creştin ortodox iertător, indiferent în ce limbă slujeşti lui Dumnezeu. Altfel, nu vor avea nici o însemnătate pe termen lung, iar patriotismul riscă să rămână doar unul de paradă. Evenimentele patriotice de la Soroca, Lipceni şi Rezina, în Republica Moldova, vor să amintească realitatea că românii au fost uniţi. Noi socotim că Dumnezeu i-a unit şi tot El îi poate ajuta să fie din nou una. Să ne rugăm. Totul depinde de Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat şi minunea din anul 1918 - o minune naţională, ca răspuns la o rugăciune naţională.