„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Motivul creaţiei este bunătatea lui Dumnezeu“
Credincioşii din Botoşani au participat în urmă cu două zile la o nouă conferinţă duhovnicească în cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie“. Manifestarea s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Protopopiatului Botoşani, iar tema aleasă, „Crearea lumii nevăzute“, a fost pregătită şi prezentată de părintele Marcel Asmarandei de la Parohia Unguroaia, de părintele Florentin Urzică de la Parohia Agafton şi de părintele Ştefan Cătălin Postolache de la Parohia Suliţa II. „Revelaţia dumnezeiască supranaturală ne arată că lumea este opera lui Dumnezeu, creată nu dintr-o materie existentă din veci şi coeternă cu Dumnezeu, ci din nimic. Lumea este opera iubirii lui Dumnezeu. Adevărul că lumea este creată de Dumnezeu este mărturisit în Sfânta Sriptură chiar de la primele ei cuvinte: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul» (Facere 1, 1). Acest adevăr este întărit apoi de Sfânta Tradiţie prin nenumărate mărturii ale ei. Astfel, Simbolul niceo-constantinopolitan ne învaţă să credem «într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute» (art.1). Motivul creaţiei este bunătatea lui Dumnezeu, iar scopul este ca toate să se împărtăşească de iubirea lui Dumnezeu - deci preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea creaturii însăşi. Răul din lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a fiinţelor raţionale (mai întâi a diavolului şi apoi a omului, care au păcătuit şi prin aceasta s-au abătut de la izvorul binelui)“, a rezumat preotul misionar protopopesc Petru Fercal.
Când vorbim despre crearea lumii nevăzute ne referim la îngeri. Îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale fără trup, înzestrate cu minte, voinţă şi putere. Ei sunt firi înţelegătoare, pentru că sunt fără de trup. Prorocul Isaia mărturiseşte că Serafimii cântă lui Dumnezeu neîncetat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot! Plin este tot pământul de slava Lui“ (Isaia 6, 3). „Mântuitorul spune că fiecare om e sub paza sau sub grija unui înger (Matei 18, 10). Cuvântul înger înseamnă vestitor. Ei vestesc oamenilor voia lui Dumnezeu, aşa cum Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul, iar preotului Zaharia că soţia sa, Elisabeta, va naşte un fiu. Dacă vorbim de îngeri buni, amintim şi de îngeri răi. Duhurile rele sau diavolii sunt acei îngeri care, în frunte cu căpetenia lor, Lucifer, din trufie, au rupt comuniunea cu Dumnezeu, devenind duhuri rele, căzând deci din starea în care au fost creaţi. Aceştia ispitesc pe oameni şi le insuflă gânduri rele. Fiecare copil când este botezat primeşte un înger păzitor, ca să-l ocrotească şi să-l călăuzească pe calea mântuirii. De asemenea, când un bărbat şi o femeie se hotărăsc să se căsătorească prin Taina Sfintei Cununii. ei primesc un înger ocrotitor purtând un veşmânt de culoare bleu-ciel. De aceea este de folos să citim Canonul de rugăciune către îngerul păzitor şi Canonul de rugăciune către toate puterile cereşti şi către toţi sfinţii“, a adăugat preotul misionar protopopesc Petru Fercal. La finalul conferinţei, Grupul coral „Enesciana“ de la Biserica militară „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“, dirijat de prof. Mirel Azamfirei, a susţinut un concert de cântări duhovniceşti.