„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau
„Nu e de ajuns să ai credinţă, ea trebuie să fie dreaptă!“
Suceava a îmbrăcat haine de sărbătoare pe 2 iunie, de ziua ocrotitorului său, Sfântul Ioan cel Nou.
Bucovinenii, recunoscători Sfântului care i-a salvat în chip minunat de urgia păgânilor, în anul 1622, au fost prezenţi, încă de dimineaţă, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“. Aici a fost oficiată Sfânta Liturghie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a unui sobor numeros de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învăţătură al ierarhului a fost centrat pe viaţa Sfântului Ioan - un exemplu pentru vieţile noastre. „Milostenia şi dreapta credinţă ne aduc mântuirea sufletului şi a trupului. Aşa a trăit Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou. Trăind şi mărturisind dreapta credinţă. Nu e de ajuns să ai credinţă, ea trebuie să fie dreaptă! Şi mucenicia lui a fost tocmai pentru că avut credinţa dreaptă“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen. Apoi, a exemplificat cu dorinţa actuală a creştinilor pentru a menţine ora de religie în şcoli, dar şi cu povestiri despre străini de neam şi de credinţă, care au găsit prin Ortodoxie liniştire a sufletului şi răspunsuri de la Dumnezeu.
A urmat apoi procesiunea spre izvorul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, despre care toţi sucevenii ştiu că are apă binecuvântată. Cortegiul de preoţi, avându-l în mijloc pe Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost însoţit de o mare mulţime de credincioşi. După rugăciunile săvârşite la izvor, preoţi şi credincioşi s-au întors spre Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou în sunet de toacă şi de clopot.



.jpg)